Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

"Dau din cap ca nişte păpuşi de cârpă'. Putin CRITICĂ dur ţările NATO

Sergei Chirikov/Reuters
putin

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat ţările membre ale NATO că manifestă obedienţă oarbă faţă de Statele Unite, 'fără a analiza ceea ce se întâmplă', prin faptul că au susţinut recentul atac american asupra unei baze militare siriene, informează miercuri EFE, conform agerpres.

'Cum au reacţionat aliaţii din NATO (la atacul SUA - n.r.)? Toţi încuviinţează, ca nişte păpuşi de cârpă, fără să analizeze ceea ce se întâmplă. Unde sunt dovezile folosirii de arme chimice de către trupele siriene? Nu există', a declarat Putin într-un interviu acordat televiziunii ruse Mir şi din care au fost difuzate câteva fragmente, după care a adăugat: 'Ceea ce avem este o încălcare a dreptului internaţional. Este un fapt. Un atac împotriva unei ţări suverane fără autorizarea Consiliului de Securitate al ONU. Şi, în ciuda acestui fapt, toţi sunt de acord, toţi o acceptă şi încep să fie de acord şi sprijine' acţiunea militară împotriva Siriei.

Ruşii dau peste cap socotelile occidentale: Rebelii sirieni deţin două instalaţii de arme chimice

Extrasele din interviul cu Putin au fost difuzate cu puţin timp înainte ca secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, să se reunească la Moscova cu omologul său rus, Serghei Lavrov, una dintre temele de discuţie urmând să fie conflictul din Siria.

EXPLOZIE puternică în Turcia. Autorităţile dau un număr de aproape 30 de victime - FOTO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.