Premium
Ne lamentăm deseori în privința diferențelor enorme de dezvoltare dintre România și țări ca Germania, dar de puține ori luăm în analiză lucrurile simple care adâncesc această distanță. Un astfel de lucru aparent simplu este discursul politicienilor în momente cheie, când miza o reprezintă interesul național și nu jocurile ieftine de imagine. În Germania de exemplu se poate construi un consens politic și atunci când părțile par a fi iremediabil divizate, dacă în joc este un interes național. În România, lideri precum Călin Popescu Tăriceanu ne arată zilele acestea că încă nu au înțeles ce înseamnă politica interesului României.
Și acum, faptele.
La ei: La sfârșitul lui noiembrie 2013, după 2 luni întregi de negocieri asidue, Marea Coaliție dintre CDU-CSU (Uniunea Creștin Democrată – Uniunea Creștin Socială) și SPD (Partidul Social Democrat) se forma la Berlin. Negocierile avuseseră loc după victoria importantă a Dreptei lui Merkel în alegerile federale din septembrie, dar care nu asigurase și majoritatea absolută în Bundestag. Intrarea SPD ca junior-partner în această mare coaliție nu s-a făcut însă pe promisiuni de sinecuri politice, nu s-a făcut pe ochi frumoși, ci după negocierea unor principii stricte, traduse pe termen foarte scurt în politici publice. E vorba în primul rând de introducerea salariului minim de 8.50 euro/oră, o politică pentru care SPD a militat în toate acțiunile sale politice și care a fost impusă cancelarului Merkel ca precondiție obligatorie pentru realizarea Marii Coaliții. Treabă nemțească!
La noi: Decembrie 2015 în Parlamentul României, la dezbaterea proiectului de Buget pe 2016, proiect propus de guvernul tehnocrat Cioloș și susținut de către cele 2 mari partide parlamentare, PSD și PNL, dar și de partide mai mici ca UNPR și UDMR. Co-președintele ALDE, fost partid al coaliției de guvernare până în noiembrie 2015, aduce acuzații grele respectivului proiect de buget, denumindu-l malițios ”o mâncare de carne cu varză de Bruxelles”. Mai mult, contrazis cu argumente logice de către președintele PSD Liviu Dragnea, domnul Tăriceanu recidivează și decretează că ”bugetul în ansamblu e prost” și că guvernul Cioloș propune ”o Românie de doi lei”. Ce îl poate motiva pe domnul Tăriceanu, altfel un liberal cu papion, cum îi place să fie descris, să coboare atât de jos pe panta demagogiei politice și să se facă că nu înțelege interesul național de a avea un guvern cu susținere populară care să continue politicile pro-creștere economică începute de guvernarea PSD?
Cel mai probabil domnul Tăriceanu dorește o reinventare politică a unui partid ALDE care a rămas în prag de an electoral doar cu denumirea sa pompoasă, cu rezonanță europeană, nu și cu o bază politică semnificativă. Sigur, nu mulți observatori ai politicii îl întreabă pe domnul Tăriceanu dacă Alianța Liberalilor și Democraților din România susține principiile ALDE-ului european, dacă de exemplu referirea tendențioasă la Bruxelles din afirmația ”varză de Bruxelles” este și pe placul colegilor săi de genul Guy Verhofstadt. Sună mai degrabă a Nigel Farage sau Viktor Orban, lideri care nu ezită să se războiască cu ”birocrația” bruxelleză când un astfel de discurs le aduce puncte electorale acasă. Sau, de ce nu, sună leit cu discursurile doamnei senator Anghel, cu care se pare că domnul Tăriceanu nu împărtășește doar apartenența la același partid.
Demagogia domnului Tăriceanu și a ALDE rezidă în principal în ”uitarea” faptului că marea majoritate a principiilor pentru care a luptat guvernarea PSD se regăsesc în bugetul avansat de guvernul Cioloș, fiind continuate sau urmând a fi transpuse în politici publice. Președintelele PSD Liviu Dragnea a amintit de altfel, în prezența domnului Tăriceanu, câteva dintre aceste măsuri: creșterea pensiilor cu 5%, creșterea salariilor personalului din sănătate, educație și asistență socială cu 25% și a salariilor celorlalți bugetari cu 10%, neimpozitarea profitului reinvestit, reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuţiilor la asigurări sociale din partea angajatorilor, reducerea TVA la alimente de la 24 la 9% și a cotei generale de TVA de la 24 la 20%, reducerea impozitului pe dividende de la 16 la 5%. Menținerea acestor politici a generat votul favorabil pentru acest buget al parlamentarilor PSD, care au înțeles imperativul interesului României în 2016 spre deosebire de cei din ALDE.
Una peste alta, un lucru este clar. 2016 va aduce, așa cum a sugerat-o și președintele Iohannis în discursul său de astăzi, separarea apelor de care are nevoie politica românească. 2016 trebuie să fie într-adevăr anul reconstrucției încrederii în politic, anul în care schimbarea și înnoirea să se reflecte nu doar în nominalizările făcute de partidele politice, ci și în modul de acțiune și în discursul public al acestora. În 2016, discursuri neaoș-demagogice ca cel de azi al liderului ALDE nu ar trebui să mai existe. Ca o precizare, acest discurs a strâns astăzi 13 voturi, față de cele 309 date pentru trecerea bugetului pentru 2016. Semnele schimbării sunt, prin urmare, bune.
