Premium
Adevarul:
După 25 de ani de la operaţiunea „Mani Pulite“, care a zguduit clasă politică din Italia dominată de corupţie, singurul câştig a fost acela că finanţarea partidelor politice a devenit transparentă, susţine jurnalistul italian Paolo Gianlorenzo, de la EtruriaNews.it, care a acordat „Adevărul“ un interviu în exclusivitate
(...)
Jurnalistul italian Paolo Gianlorenzo, de la EtruriaNews.it, susţine că operaţiunea „Mani Pulite“ a avut mai mult consecinţe nefaste. Politicienii îndepărtaţi în urma acţiunilor justiţiei au fost înlocuiţi de personaje obscure, fără nicio expertiză politică. Mai mult, operaţiunii „Mani Pulite“ i-au căzut victime şi foarte mulţi oamenii nevinovaţi, într-o adevărată „vânătoare de vrăjitoare“. Din acest motiv, jurnalistul cred că lupta anticorupţie din Italia a fost un eşec.
„Adevărul“: Şi în România este în desfăşurare o campanie anticorupţie, asemănătoare, într-o oarecare măsură, cu cea din Italia. Puteţi să faceţi o comparaţie între ce s-a întâmplat în Italia şi ce se întâmplă în prezent în România?
Paolo Gianlorenzo: Ceea ce este important este ca România să înţeleagă care au fost efectele nocive ale „Mani Pulite“, pentru a nu repeta aceaşi greşeli.
Vedeţi totuşi asemănări între cele două campanii anticorupţie?
Sunt foarte multe similitudini, pentru că şi în Italia sistemul juridic s-a îndreptat împotrivia sistemului politic. Singurul lucru care s-a schimbat după „Mani Pulite“ este că partidele politice nu mai sunt finanţate cu bani privaţi, ci doar prin bani publici. Marea eroare care s-a întâmplat în Italia a fost că nu s-a mai ţinut cont de opinia publică, ci doar de acţiunile magistraturii împotriva politicienilor.
De ce nu a avut succes operaţiunea „Mani Pulite“?
Când magistraţii au devenit vedetele luptei anticorupţie, foarte mulţi oameni au devenit victime ale ale acestei campanii, deşi erau nevinovaţi. Au fost mulţi corupţi care au meritat să meargă la închisoare, dar pe lângă aceştia au fost şi foarte multe victime colaterale, victime ale sistemului. Unele dintre aceste victime au murit în puşcărie, s-au sinucis. Dacă stăm şi analizăm rezultatele luptei anticorupţie, vedem că aceşti oameni nu şi-au meritat soarta.
Justiţia a pornit o cruciadă în care au fost şi victime colaterale. Ce alte erori s-au mai făcut?
Şeful magistraturii, care era Antonio Di Pietro, s-a folosit de rolul central pe care l-a avut în lupta anticorupţie şi după ce operaţiunea „Mani Pulite“ s-a oprit, s-a folosit de asta ca de o trambulină politică. El a devenit şeful unuia dintre cele mai puternice partide din Italia. Dacă activitatea lui ar fi fost total loială oamenilor, ar fi rămas în magistratură. Eşecul „Mani Pulite“ se datorează şi lui. În campania electorală din februarie, pentru alegeri anticipate, Di Pietro a încercat să readucă în atenţie ce bine a făcut el Italiei prin lupta anticorupţie. Cu toate acestea, nimeni nu l-a ascultat.
Ce s-a întâmplat cu ceilalţi protagonişti ai operaţiunii „Mani Pulite“?
„Mani Pulite“ a pornit de la arestarea politicianului Mario Chiesa, în perioada în care partidele erau finanţate din bani privaţi, de la diverşi antreprenori, care aveau „deal-uri“ cu şefii partidelor. De multe ori, de aceste înţelegeri nu aveau cunoştinţă simpli politicieni, se cunoşteau doar la vârful partidelor. S-a început o vânătoare a politicienilor, ajungându-se la o „exterminare“ a clasei politice. Asta a creat goluri la nivel politic, iar astăzi nu mai există politicieni de referinţă, cu o istorie politică, cu o experienţă, pentru că au fost eliminaţi. Au fost înlocuiţi de oameni cu puţină experienţă, cu puţine capacităţi, fără să înţeleagă prea bine ceeea ce se întâmplă.
Ziarul Financiar:
După criză, băncile au ajuns la concluzia că clienţii au nevoie de educaţie financiară, având în vedere că în perioada de boom s-au aruncat să se împrumute şi nu au înţeles la ce se expun. Conform unor informaţii publice, România este pe ultimele locuri în Europa în privinţa educaţiei financiare a populaţiei.
Sau de ce băncile au vândut credite în franci elveţieni şi chiar în euro celor care nu au educaţie financiară şi care nu au înţeles la ce risc valutar se expun în cazul în care cursul valutar al francului elveţian sau al euro în raport cu leul creşte.
În 2005, câteva bănci din România, deţinute de străini, au început să vândă credite în franci elveţieni şi apoi în euro, pentru ca românii să se încadreze în condiţiile de creditare, având în vedere că la împrumuturile în lei, mai scumpe, nu îndeplineau parametrii.
Deci bancherii au făcut produse bancare speciale pentru acest lucru, vânzându-le apoi clienţilor, pe care îi caracterizează ca fiind fără educaţie financiară.
În încercarea de a îmbunătăţi relaţia cu clienţii, deteriorată major în criză, băncile au început diverse programe de educaţie financiară: le explică mai mult clienţilor ce înseamnă un credit, la ce riscuri se expun dacă lucrurile în economie şi în viaţa lor se înrăutăţesc, încearcă se le explice cum se gestionează un buget al familiei, le oferă mai multe variante de împrumut etc.
Toate aceste demersuri sunt binevenite, chiar dacă acest lucru ar fi trebuit să fie făcut de la începutul anilor 2000, atunci când a început procesul de creditare a persoanelor fizice.
Indiferent ce ar face fiecare, cea mai bună educaţie financiară pentru un client o reprezintă, paradoxal, luarea unui credit. Până atunci, aproape nimeni nu este interesat de educaţie financiară, nu se uită la dobânzi, nu se uită la evoluţia cursului valutar din perspectiva influenţării ratei de plătit, nu-şi pune problema impactului aspura soldului a creşterii cursului valutar la un împrumut în valută, nu numai asupra ratei lunare.
Până când nu iei un credit, nu-ţi pui problema preţului unui apartament pe metru pătrat, nu întrebi în dreapta şi în stânga de alte preţuri. În perioada de boom, nimeni nu se uita la aceşti parametri, nimeni nu-şi punea problema că un metru pătrat în Bucureşti ajunsese ca în Viena sau în Berlin, în condiţiile în care salariile erau de trei ori mai mici.
Atât timp cât banca îţi dădea credit cu toate mâinile, ca să iei un apartament cu două camere de 60 de metri pătraţi cu 80.000 – 100.000 de euro în Bucureşti, în Militari, nu-ţi puneai întrebări existenţiale privind viitorul, respectiv ce se întâmplă dacă francul sau euro creşte (banca spunea că francul elveţian este cea mai stabilă monedă), dacă salariul scade şi rămâi fără job, dacă preţul apartamentului se reduce.
RFI:
A luat sfârşit suspansul de la Seoul. Curtea constituţională sud-coreeană a confirmat în unanimitate destituirea preşedintei Park Geun-hye. O premieră în istoria tinerei democraţii asiatice. Deputaţii de la Seoul votaseră déjà în decembrie destituirea şefei statului în urma implicării ei într-un scandal de trafic de influenţă. Park a negat însă de la început orice malversaţie.
Decizia istorică a Curţii constituţionale era aşteptată cu teamă de partizanii destituirii preşedintei. Mai multe sute de simpatizanţi ai lui Park se adunaseră în faţa instanţei iar ciocnirile cu poliţia făcuseră déjà 2 morţi şi 6 răniţi.
Destituirea preşedintei va duce la alegeri anticipate în următoare 60 de zile. In acest răstimp, premierul Hwang Kyo-ahn va asigura interimatul dar unii analişti speculează déjà pe ipoteza unei demisii a acestuia pentru a se prezenta la prezidenţialele anticipate.
Preşedinta destituită Park Geun-hye, în vârstă de 65 de ani, este fiica fostului dictator militar Park Chung-hee. In 2012 ea devenise prima femeie în fruntea ţării asiatice iar acum devine deci primul şef de stat sud-corean destituit.
Park este acuzată că împreună cu o prietenă şi un consilier – ambii déjà înculpaţi – ar fi făcut presiuni asupra unor mari societăţi sud-coreene ca să facă donaţii – să dea şpagă pe româneşte - unor fundaţii instaurate ca să-i sprijine propriile iniţiative politice. Preşedinta destituită a negat dintotdeauna acuzaţiile pentru care acum ar putea fi judecată având în vedere că şi-a pierdut imunitatea. Park s-a scuzat doar pentru că ar fi fost « neglijentă » în relaţiile cu amica ei Choi Soon-sil.
Agerpres:
Cel puțin 22 de persoane, majoritatea civili, și-au pierdut viața vineri într-un bombardament al coaliției arabe asupra unei piețe populare din orașul yemenit Khokha, situat pe coasta Mării Roșii, au precizat pentru EFE surse medicale.
Șase dintre cei uciși erau luptători șiiți houthi iar celelalte victime, comercianți și clienți, conform surselor.
Atacul a vizat o piață populară de la intrarea în orașul controlat de rebelii houthi, după cum a informat canalul de televiziune Al Masira, care a arătat imagini cu cadavre carbonizate.
Avioanele coaliției arabe au efectuat două raiduri asupra unui important centru de comandă al luptătorilor houthi din acest oraș, conform agenției Saba, deținută de rebeli.
Khokha, una dintre localitățile turistice cele mai cunoscute de pe coasta yemenită, se găsește la circa 160 de kilometri de portul Al Hudaydah în sudul extrem al provinciei cu același nume.
Forțele președintelui recunoscut internațional, Abdo Rabu Mansur Hadi, mizează pe sprijinul coaliției arabe în lupta cu rebelii houthi, care îl susțin pe fostul președinte, Ali Abdalá Saleh.
