Premium
STIRIPESURSE.RO vă prezintă motivarea integrală a Curţii de Apel Bucureşti pentru rejudecarea cazului Rarinca.
Curtea constată că prezenta contestaţie este întemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 426 lit. d C.p.p.
"În analiza cazului de contestaţie, respectiv a incompatibilităţii unui membru al completului de judecată, Curtea va analiza cu o deosebită atenţie atât existenţa elementelor de ordin subiectiv dar şi a celor de ordin obiectiv, pentru a identifica dacă unul dintre membrii completului s-a aflat în situaţia prevăzută de art. 64 lit. f C.p.p.
Pentru început, instanţa urmează să înlăture susţinerile intimatei R.M. potrivit cărora acest caz de contestaţie în anulare nu ar fi trebuit primit în condiţiile în care procurorul dar şi persoana vătămată L.S. ar fi avut posibilitatea să procedeze la recuzarea instanţei sau a unui membru al completului, deoarece interviul de promovare la ÎCCJ susţinut de judecătoarea G.R. ar fi avut loc cu mai mult timp înainte de soluţionarea apelului. Cazul de incompatibilitate respectiv art. 64 lit. f C.p.p. nu rezultă din simplul schimb de replici cu ocazia interviului pentru promovare la ÎCCJ, în urma căruia judecătoarea G.R. a fost respinsă, ci rezultă din coroborarea acestui fapt cu modalitatea tehnică de argumentare a soluţiei dispuse în dosarul nr. 22674/3/2015, considerentele deciziei nr. 733/20.05.2015 reflectând o atitudine de părtinire în defavoarea persoanei vătămate, ce depăşeşte limitele general admise ale amprentei personale ale judecătorului în expunerea motivelor ce au condus la pronunţarea unei soluţii.
Instanţa subliniază că prezenta analiză nu vizează în nici o măsură temeinicia sau fundamentarea faptică a deciziei nr. 733/20.05.2015, însă analiza existenţei sau nu a cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 64 lit. f C.p.p. obligă în mod necesar Curtea să facă referiri la elemente concrete ale considerentelor deciziei menţionate.
Remarcă astfel că tehnica de argumentare a soluţiei adoptate în dosarul de mai sus este una particulară, oarecum excepţională în peisajul practicii judiciare. Considerentele deciziei se bazează în cea mai mare parte pe aprecierea ca nelegale a probelor administrate în cursul urmăririi penale, ceea ce echivalează cu o încălcare a principiului separaţiei funcţiilor judiciare prev. de art. 3 C.p.p., în condiţiile în care încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti pronunţată în data de 4.08.2014 prin care s-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală nu a fost contestată de nici un participant procesual.
Este adevărat că magistraţii din apel şi-au dat seama că încalcă caracterul definitiv al acestei încheieri şi au procedat la constatarea nelegalităţii probelor administrate în cursul urmăririi penale care erau defavorabile inculpatei Rarinca, printr-un procedeu juridic inovativ, autointitulându-se "apărători ai libertăţilor individuale recunoscute pe plan european", şi în baza acestei calităţi procesuale sui generis au procedat, făcând o trimitere generoasă la art. 6 din Convenţia EDO, la sancţionarea activităţii procurorilor de caz, în sensul considerării ca abuzive a unor acuze aduse inculpatei, aprecierii drept probe obţinute în stare de provocare a interceptărilor convorbirilor dintre inculpată şi colaboratorul sub acoperire şi de asemenea prezentând cu lux de amănunte activitatea susţinută a organelor de urmărire penală care şi-au desfăşurat activitatea cu celeritate, celeritatea fiind interpretată ca o "nerespectare a dispoziţiilor legii europene cât şi a legii interne" (f. 23 decizia nr. 733/2015 a Curţii de Apel Bucureşti).
Prezentul complet menţionează cu deosebită claritate că, într-adevăr, magistraţii trebuie să fie apărătorii drepturilor şi libertăţilor individuale recunoscute pe plan european, numai că acest concept implică faptul că magistraţii ca profesionişti ai dreptului trebuie să apere drepturile şi libertăţilor tuturor participanţilor procesuali şi nu numai pe ale inculpaţilor, deoarece în această din urmă ipoteză şi-ar suprapune competenţele cu cele ale avocaţilor inculpaţilor, or, este de preferat ca într-un proces echitabil să existe în afară de avocaţii inculpaţilor şi nişte magistraţi imparţiali care să judece cauza.
Nu în ultimul rând, instanţa consideră că este de esenţa unui proces echitabil aşa cum este acesta prevăzut de art. 6 CEDO, respectarea cu stricteţe a legislaţiei naţionale şi doar în situaţia unui conflict între legea internă şi legislaţia internaţională referitoare la drepturile omului, să se aplice legislaţia internaţională.
Or, în cauză judecătorii din apel au procedat la înlăturarea art. 3 C.p.p. fără a constata faptul că acest articol ar fi neconvenţional sau neconstituţional, iar acest lucru este nepermis tocmai prin prisma unui principiu fundamental ce răzbate din întreaga jurisprudenţă CEDO, respectiv al securităţii raporturilor juridice. Această concluzie se desprinde chiar din faptul că magistraţii au procedat sub pretextul aplicării 6 CEDO tocmai la încălcarea acestui articol, deoarece principiul securităţii raporturilor juridice rezultă din însuşi acest articol (doar cu titlu exemplificativ, Curtea menţionează cauzele Lungu împotriva României şi Bernd Siegle împotriva României).
Chiar şi dacă nu s-ar primi teza conform căreia încheierea judecătorului de cameră preliminară, necontestată, ar avea autoritate de lucru judecat, pentru echitabilitatea procedurii, impusă de acelaşi art. 6 CEDO, magistraţii au obligaţia să pună în discuţia părţilor nelegalitatea unor procedee probatorii, dând posibilitatea participanţilor să îşi exprime poziţia şi eventual să propună probe noi.
Or, în speţă, atât inculpata cât şi persoana vătămată au avut convingerea că nu se poate repune în discuţie încheierea din 4.08.2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, şi nu au cerut administrarea altor probe care eventual să complinească probele înlăturate pentru nelegalitate.
Sigur, nici încălcarea principiului separaţiilor funcţiilor judiciare şi nici nepunerea în discuţie a nelegalităţii probelor de la urmărire penală nu constituie, privit în mod singular, temei de admitere al unei contestaţii în anulare în baza art. 426 lit. d C.p.p.
Nu intră în competenţa şi preocupările prezentului complet aprecierea prestaţiei candidaţilor la susţinerea interviurilor de promovare la ÎCCJ, dar are obligaţia de a analiza susţinerile din cuprinsul contestaţiei în anulare cât şi susţinerile intimaţilor referitoare la problematica interviului susţinut de judecătoarea G.R..
Respingerea candidaturii acestui magistrat la interviul de promovare la ÎCCJ de către plenul CSM din care făcea parte şi persoana vătămată în condiţiile în care aceasta din urmă a formulat puţine întrebări dar care au generat însă răspunsuri ce reliefau confuzii severe între diferite instituţii de drept fundamentale din partea persoanei intervievate, coroborat cu elementele de tehnică juridică menţionate anterior, afectează însă puternic prezumţia de imparţialitate de care trebuie să se bucure un magistrat atunci când soluţionează o cauză.
Celelalte susţineri ale participanţilor din prezenta contestaţie referitoare la nepronunţarea asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, nedepunerea de stăruinţe cu privire la aducerea persoanei vătămate în instanţă, neefectuarea de adrese pentru stabilirea cheltuielilor judiciare, neaudierea amănunţită a unor martori, erorile materiale din cuprinsul deciziei contestate (chiar şi neîndreptate până în prezent), nu prezintă relevanţă în materia analizei incidenţei art. 426 lit. d C.p.p.
În ceea ce priveşte solicitarea de constatare a nulităţii absolute a rezoluţiei din 23.07.2015 de preschimbare a termenului de judecată, respectiv şi a cererii de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea le consideră a fi nefondate. Măsura de preschimbare a termenului de judecată a fost luată în condiţiile art. 353 al. 10 teza a doua C.p.p. , în condiţii de legalitate, fiind singurul complet de judecată la data formulării cererii de preschimbare, magistraţii investiţi iniţial cu soluţionarea contestaţiei aflându-se în concediu legal de odihnă.
Dispoziţiile legale menţionate anterior arată că preschimbarea se dispune prin rezoluţia judecătorului şi nu a judecătorilor, fiind un act de administrare a dosarului astfel încât nu este necesară o rezoluţie a ambilor judecători din complet sau semnătura amândurora. Nu a putut fi soluţionată de către completul iniţial investit deoarece acesta nu îşi putea exercita atribuţiile la data formulării cererii.
Legiuitorul nu prevede o cale de atac specială asupra încheierii de admitere în principiu, iar soluţiile posibil a fi pronunţate conform art. 432 C.p.p. sunt de respingere pe fond a contestaţiei sau de admitere a acesteia în cazul în care este întemeiată, legiuitorul neacordând posibilitatea procesuală de repunere în discuţie a hotărârii pronunţate în baza art. 431 C.p.p.
Stabilind că judecătorul R.G. nu are vreo calitate procesuală în cauză, aşa cum rezultă din dezbaterea care a avut loc în şedinţa publică din data de 17.08.2015, Curtea nu va avea în vedere înscrisurile şi cererile depuse de aceasta la dosarul cauzei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 432 al. 1 C.p.p., va admite contestaţia în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA împotriva deciziei penale nr. 733/20.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I Penală în dosarul numărul 22674/3/2014.
Va desfiinţa decizia penală nr. 733/20.05.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I Penală şi va proceda la rejudecarea apelului."
