Premium
”Secolul nostru (secolul XX) demonstrează că victoria
idealurilor de justiție și egalitate este întotdeauna efemeră,
dar și faptul că, dacă reușim să ne păstrăm libertatea,
putem relua totul de la capăt...
Nu trebuie să disperăm, nici chiar în
cele mai disperate situații.” Leo Valiani, istoric
Alegerile din 11 decembrie vor constitui o bornă a statisticilor de acum încolo. Din conul de umbră în care intrase viața politică ca urmare a parveniților în funcții de decizie, mulți s-au trezit azi în situația de a nu accepta, cel puțin declarativ, votul liber și corect exprimat. De ce nu au votat 60% dintre români? De ce am lăsat PSD-ul să câștige sau ce vom face de acum încolo se vor întreba doar cei care își aduc aminte că în politică cei din cetate ar trebui să se preocupe nu doar din patru în patru ani și atunci doar 5 minute.
Alegerile parlamentare au fost pierdute de Klaus Iohannis. În primul rând de el și de cei care l-au selectat pentru a fi președintele românilor. PNL a girat un personaj șters, un zâmbăreț care nu cadrează cu societatea în care ne aflăm. Grava eroare care a bântuit PNL a fost cocoțarea Alinei Gorghiu în funcția de președinte al celui mai vechi si respectabil partid din istoria românilor. Tot la erori, PNL-ul de azi contabilizează și fuziunea cu tristul PDL și toți „reformații de acolo” care au devenit liberali veritabili. Această revopsire, tăinure și complicitate în disprețul românilor a contat în opțiunea de vot. Apoi a fost circul de la locale, în special la București, unde până la termenul final au propus patru variante de primar. Imaginile Alinei Gorghiu cu Marian Munteanu, tânăra speranță, nu au fost din altă epocă ci din acest an. Lipsa de reacției a conducerii PNL cu privire la evenimentele cotidiene, asocierea cu președintele Iohannis, lipsa simțului ridicolului a acestei doamne au transformat PNL într-un studiu de caz tocmai bun de predat la Științe Politice.
Lipsa identității și a unei alternative viabile la funcția de prim ministru a fost un alt Pas către marginea eșicherului politic. Un partid care se respectă nu poate susține un personaj apolitic declarativ la una dintre funcțiile fundamentale din stat. Tehnocrații chiar sunt din altă epocă. Un personaj ca Dacian Cioloș, venit de la Bruxelles via Colectiv nu a putut relaționa cu românii. Schimbările fără număr într-o perioadă de un an, dintr-un guvern șters se pare că nu au fost pe placul votanților.
Democrația în sine se bazează pe consensul pe care nu îl creează. În cazul democrațiilor consolidate procesul votului periodic a tins să ofere cetățenilor, chiar și minorităților sentimentul că procesul electoral dă legitimitate guvernului pe care îl numește. Până la începutul secolulu XX democrația a fost ceva rar, cu excepția S.U.A. și Franței. State noi, conducere care nu reprezenta legitimitate pentru locuitorii lor. Oare câtă legitimitate simt românii față de reprezentanții lor? De aici putem concluziona că în ultimul secol, politica statelor a fost în majoritate, una de criză.
Votul suveran! Votul care desemnează guvernul. În practică, așa cum consideră și Eric Hobsbawm, un intelectual în adevăratul sens al cuvântului, fie el și comunist, poporul este mai mult un concept teoretic decât o grupare reală de ființe omenești, consta dintr-un ansamblu de indivizi ale căror voturi se adăugau majorității sau minorităților, ceea ce se traducea în adunări alese ca majorități guvernamentale sau minorități în opoziție. Acolo unde votul democratic încălca liniile dintre diviziunile populației naționale sau unde era posibil să dezamorseze conflictele dintre ele, democrația era viabilă.
Parlamentul. Într-o democrație consolidată guvernele ar trebui să nu aibă prea mult de condus. Parlamentele au luat ființă nu atât să guverneze, ci ca să controleze puterea celor care guvernau. Secolul XX a demostrat că guvernele au preluat frâiele și au început să guverneze.
Democrația. Pentru a vorbi de o democrație funcțională, este obligatoriu să constatăm o condiție: bunăstarea și prosperitatea! În desele cazuri când aceasta nu funcționează, democrația devine mai curând un mecanism pentru oficializarea divergențelor dintre grupurile ireconciliabile.
Cei care pe mișcările de socializare anunță vremuri apocaliptice în care corupția va dăinui doar cu PSD, îi rog să facă un mic efort de informare și să constate că este corupție și pe dreapta. Cazul primarului din Baia Mare care a ieșit primar din pușcărie iar mama sa a fost prima pe liste în același județ, acum parlamentar nu ar trebui să rămână în anonimat. La fel ca și în cazul rectorului de la Universitatea de Vest, cu acuzații grave de plagiat, primul pe lista liberalilor din Timiș. etc.
Există viață și după alegeri, există viață și cu PSD, există viață și fără drepta. Dreapta, care dacă nu va înțelege ce trebuie făcut, va deveni istorie. Iar un PSD fără opoziție nu e tocmai ceea ce ar fi benefic României. A investi în Educație ar fi singura soluție. Pe toate flancurile!
