Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Declaraţie comună Merkel-Erdogan: Rusia are o responsabilitate specială în Siria

Rusia, principalul susţinător al regimului Bashar al-Assad, are o "responsabilitate specială" pentru a calma conflictul din Siria, au estimat joi cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit unui comunicat al cancelariei germane, relatează AFP şi EFE, potrivit agerpres.

"Cei doi (lideri) au fost de acord că Rusia are o responsabilitate specială de a reduce violenţa (în Siria) şi, prin urmare, de a mai da o şansă procesului politic", se precizează într-un comunicat al cancelariei germane, publicat după o conversaţie telefonică între Merkel şi Erdogan, în cadrul căreia cei doi lideri au discutat despre războiul din Siria, lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic şi "situaţia umanitară dezastruoasă" de la Alep, notează EFE.

Citeşte şi: Alis Grasu îi răspunde lui Cătălin Tolontan, apare numele lui Gigi Becali: 'Nu am luat niciun leu'

"Ofensiva recentă a regimului Assad împotriva oraşului Alep, susţinută de Rusia, a înrăutăţit semnificativ suferinţa populaţiei civile", afirmă cancelaria germană, care a calificat drept "inacceptabile" încălcările flagrante ale dreptului umanitar internaţional şi a subliniat nevoia urgentă de încetare a focului.

Citeşte şi: Gigi Becali intervine în scandalul momentului: 'Nu am făcut nicio nelegiuire'

ONU a cerut Statelor Unite ale Americii şi Rusiei să-şi continue activitatea pentru a restabili un regim de încetare a focului în Siria, pentru că, în opinia instituţiei, aceasta este singura soluţie posibilă la situaţia catastrofală din Siria, şi în special din oraşul Alep.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.