Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputat liberal, GREVA FOAMEI în Parlament: 'O să stau pe un scaun şi o să mă întind pe unde apuc'

greva foamei

Deputatul PNL Florin Roman a declarat că de luni va intra în greva foamei la Parlament, urmând să se instaleze pe un scaun în holul de la P1 din faţa sălii de plen a Camerei Deputaţilor, în semn de protest faţă de lipsa de finanţare a Monumentului Unii de la Alba Iulia şi faţă de modificările la legea administraţiei publice locale. 

"De mâine sunt în grevă. Mâine sunt la înmormântare (a preşedintelui de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus - n.r.), la ora 12,00, după ce se termină, vin direct la Parlament", a precizat duminică, pentru AGERPRES, Florin Roman, menţionând că nu renunţă la acest demers. 

El a spus, referitor la decizia conducerii Camerei Deputaţilor de a nu-i permite să facă greva foamei la P1, în faţa biroului preşedintelui Camerei, că Biroul Permanent nu poate să-i interzică unde să facă greva. 

"Biroul Permanent nu poate să-mi interzică mie unde să fac grevă pentru că locul meu de muncă este Camera Deputaţilor, iar Camera Deputaţilor nu este a domnului Dragnea sau cine mai e în Biroul Permanent. O să stau acolo unde trebuie şi unde este locul meu de muncă. O să stau la P1 şi foarte probabil o să dorm la etajul 2 ca să nu-l deranjez pe domnul Dragnea, dar ziua o să stau la P1", a susţinut Roman.

Trupul lui Mircea Ionescu Quintus, depus la o biserică din Ploieşti. Cine a venit să-și ia ADIO de la președintele de onoare al PNL


El a adăugat că va sta pe un scaun, fiindu-i interzis să se instaleze în alt mod. 

"O să stau pe un scaun şi o să mă întind pe unde apuc pe sus", a menţionat deputatul liberal. 

Roman a susţinut că protestează în acest fel faţă de "lipsa de reacţie" a Guvernului în ceea ce priveşte finanţarea Monumentului Unirii de la Alba Iulia, dar şi faţă de modificările la legea administraţiei care ar da "privilegii" liderilor UDMR. 

Deputatul liberal a spus că banii pentru Monumentul Unirii de la Alba Iulia ar fi trebuit să fie prevăzuţi în buget, pentru a avea timp ca lucrările să se finalizeze până la Centenarul Marii Uniri, respingând afirmaţiile preşedintelui Camerei Liviu Dragnea potrivit cărora această problemă este rezolvată. 

"Dragnea minte cu neruşinare pentru că banii pentru Monument trebuiau prevăzuţi în buget. Domnul Dragnea a spus că va da anul viitor banii. Domnul Dragnea habar nu are pe ce lume trăieşte pentru că dacă l-ar interesa acest monument, ar şti că el se construieşte în 9 luni de zile, plus perioada de contractare şi execuţie. Dacă nu se încep lucrările acum, se termină orice discuţie.(...) E şi problema cu Centenarul, este şi problema cu modificările la legea administraţiei publice locale. În loc să se ocupe de Centenar, el e grăbit să rezolve privilegiile pentru liderii UDMR. Aşa înţelege Centenarul Liviu Dragnea. Eu sper că toţi românii să facă presiune", a mai spus Roman. 

Deputatul PNL Florin Roman a anunţat încă de marţi că va intra în greva foamei, în faţa biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor, iar Biroul Permanent a decis că acesta poate să facă greva foamei la etajul 2 al Palatului Parlamentului, în faţa grupului său parlamentar, şi nu la P1. 

Decizia finanţării Monumentului Unirii de la Alba Iulia este luată deja, deci nu este nevoie ca "unii să adune puncte electorale care oricum sunt iluzorii", a declarat marţi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, referindu-se la anunţul deputatului Florin Roman de a intra în greva foamei. 

"Somn uşor! În legătură cu monumentul respectiv, este luată deja de mai mult timp decizia de a fi finanţat acel monument şi se va finanţa indiferent de locul unde doarme domnul deputat", a adăugat Dragnea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.