Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputaţii din Comisia de mediu au decis triplarea amenzilor pentru aruncarea deşeurilor în păduri

camera deputatilor

Deputaţii din Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic au dat aviz favorabil, miercuri, în unanimitate, pentru majorarea de 10 ori a amenzilor pentru transportul, depozitarea sau aruncarea pe fondul forestier naţional a deşeurilor menajere industriale, petroliere, chimice sau toxice şi au decis totodată ca faptele de exploatare, transport, prelucrare şi comercializare a masei lemnoase obţinute ilegal să constituie infracţiune dacă valoarea prejudiciului este mai mare de 100.000 de lei.

Comisia de mediu a dezbătut astfel OG 51/2016 care modifică şi completează Legea 171/2010 privind regimul contravenţiilor în materie silvică. "S-a plecat de la câteva principii de bază - trasabilitatea masei lemnoase, stabilitatea şi integritatea fondului forestier şi combaterea mai fermă şi mai eficientă a acestui fenomen de tăiere ilegală a pădurilor. Şi atunci, plecând de la nişte date statistice, puse la dispoziţie de INS, de Institutul de cercetări silvice Bucureşti, din păcate îngrijorătoare şi chiar alarmante, un volum de aproape 9 milioane de metri cubi de masă lemnoasă tăiată ilegal în perioada 2010 - 2014, avem undeva un 26 de milioane de metri cubi volum recoltat şi evident doar 17 milioane mc volum aprobat. Diferenţa reprezintă cele 9 milioane de mc tăieri ilegale. Atunci sigur că nu puteam veni decât cu măsuri punitive, cu înăsprirea legislaţiei", a explicat preşedintele Comisiei, deputatul ALDE Remus Borza.

Astfel, a fost crescut de 10 ori nivelul amenzilor pentru transportul, depozitarea sau aruncarea pe fondul forestier naţional a deşeurilor menajere industriale, petroliere, chimice sau toxice. "De la 1.000-3.000 de lei am crescut până la 30.000 de lei cuantumul amenzilor. Şi sigur am modificat şi art 19 în sensul înăspririi şi a creşterii amenzilor tot de 10 ori, de la 10.000 până la un maxim de 100.000 de lei. Practic şi minimul l-am crescut de la 5.000 la 50.000, maximul de la 10.000 la 100.000 de lei pentru operaţiunile de exploatare, transport, aici incluzând transportul auto, feroviar, maritim sau fluvial, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos ilicit sau obţinut în mod fraudulos sau ilegal", a adăugat Borza.

Deputaţii au venit şi cu un element nou. "Aceste fapte de exploatare, transport, prelucrare şi comercializare a masei lemnoase obţinute ilegal se constituie infracţiune dacă valoarea prejudiciului este mai mare de 100.000 de lei şi în atare situaţie ne-am gândit şi la un cuantum al pedepsei de la 6 luni la 3 ani cu măsura complementară a confiscării mijloacelor de transport, a echipamentelor de prelucrare a lemnului şi sigur a masei lemnoase - obiectul infracţiunii sau a contravalorii masei lemnoase dacă ea nu se mai găseşte fizic sau în materialitatea ei. (...) Dacă mergem spre Suceava, Maramureş, vedem codri întregi puşi la pământ. Lemnul este o resursă vitală pentru naţiunea română şi pentru viitorul copiilor noştri şi o problemă de siguranţă naţională", a detaliat Remus Borza, conform Agerpres. Raportul final în acest caz aparţine Comisiei de agricultură, urmând să fie apoi dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor - for decizional în acest sens.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.