Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Descoperire-BOMBĂ a procurorilor: Mită în sediul PNL şi în sediul Poliţiei locale

F. P.
DNA

Procurorii DNA au descoperit fapte de-a dreptul incredibile în urma anchetei care l-a vizat pe fostul consilier al lui Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1. Emanoil Bocean, coordonatorul Poliţiei Locale Sector 1, lua mită în sediul poliţiei şi în sediul PNL, după cum reiese din rechizitoriul citat de RTV.

Şpaga era primită săptămânal, vinerea, după ora 12, în sediul poliţiei locale sau în sediul PNL. Mita ajungea şi la 100.000 de lei pe săptămână, iar banii proveneau din contractele cu o firmă de ridicare de maşini şi din amenzile date de în sector. Banii erau băgaţi într-un plic, iar plicul într-o mapă care ajungea la Bocean. Mai mulţi martori ar fi fost audiaţi în dosar, mai informează RTV.

Vezi şi: CEDO scoate CSM din 'schemă': Ce se întâmplă cu sanţiunile magistraţilor

***

Procurorii DNA Ploiești l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Emanoil Bocean, la data faptei consilier al primarului sectorului 1 pe sectorul de ordine publică, coordonator al Poliției Locale, pentru trafic de influență în formă continuată.

"Bocean a pretins și primit de la oameni de afaceri sume de bani sub forma unor "comisioane', în cuantum total de 2.256.000 lei, pentru ca în schimb să își exercite influența asupra persoanelor cu putere de decizie din Poliția Locală și Primăria sectorului 1 astfel încât, prin licitații trucate sau prin atribuire directă, firmele oamenilor de afaceri respectivi să obțină contracte de lucrări publice de la instituțiile menționate", susțin procurorii.

DNA precizează că respectivele contracte aveau ca obiect ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar, lucrări de curățenie a imobilelor aparținând poliției, demolare a garajelor amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1, lucrări de îndepărtare graffiti, lucrări de demontare a construcțiilor metalice amplasate ilegal și livrarea de produse de curățenie.

Vezi şi: Năstase desfiinţează soluţia Ralucăi Prună: 'Nici măcar contemporanii Anei Pauker nu ar fi putut...'

"În realitate, lucrările de demolare a garajelor amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1, lucrările de îndepărtare graffiti, lucrările de demontare a construcțiilor metalice amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1 sau lucrările suplimentare de curățenie a imobilelor aparținând Poliției sectorului 1, inclusiv livrările de produse de curățenie, nu au fost prestate niciodată în fapt, acestea fiind consemnate numai scriptic", se arată în comunicat.

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin lui Emanoil Bocean.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.