Premium
Imitația și comparația sunt foarte utile în formarea unui copil. O mare parte din lucrurile pe care acesta le învață vin din repetarea necritică a gesturilor, cuvintelor sau atitudinilor unui adult.
Cu timpul însă, din fericire și în mod firesc, imitația simplă lasă loc unei capacități elementare de a contextualiza: nu orice gest poate fi imitat, nu în orice circumstanțe, nu de către oricine. Nu e recomandabil unui cardiac să o ia la sănătoasa pe străzi doar pentru că: "Uite, Usain Bolt de ce poate?!".
Această minimă facultate de a-ți adecva comparația e foarte utilă și pentru a nu deveni ridicol. Să privim, de exemplu, la ministrul turismului, care a explicat că vrea să facă din oaie un simbol al României, așa cum "Franța are cocoșul și Spania are taurul". E limpede că, pentru a ne oferi acest raționament ciudat, ceva trebuie să funcționeze greșit în posibilitățile comparative ale domnului ministru, domnia sa neputând să înțeleagă că nu e suficient să ai la dispoziție un animal (șobolanul bucureștean, de pildă) pentru a-l transforma în brand. Taurul, cocoșul - aici semnificația e limpede, iar spaniolii și francezii ies bine dintr-o astfel de reprezentare totemică. Dar noi - noi cu ce am greșit ca să ne schițeze ministrul PSD printr-o oaie?
O lipsă similară de contextualizare a comparației am văzut recent la Victor Ponta: "Domnul Macron tocmai îl primește azi la Paris pe Vladimir Putin - uf, ce l-ar mai certa "Propaganda" noastră dacă ar avea voie ... Poziția noastră "deontologică" față de Turcia devine ridicolă după întâlnirea oficială dintre Erdogan și Trump". Nu e evident, pentru un om care se adecvează puțin la geografie și istorie, de ce suntem noi altfel decât Macron și Trump în astfel de chestiuni? De ce trebuie să rămânem fermi (ca taurul și cocoșul, poftim, să vorbim în concepte pesediste) în raport cu probleme care vizează drepturile omului sau respectarea granițelor și tratatelor?
Din același motiv pentru care Polonia sau țările baltice o fac: pentru că aici, la frontierele Imperiului Rus, nu e loc de ambiguitate. Ori ești Viktor Fedorovici Ianukovici, ori ești Petro Oleksiiovici Poroșenko. Ori cu scut, ori fără scut. Nu poți zâmbi Rusiei crezând că aceasta se va mulțumi doar cu un flirt diplomatic; va pretinde mult mai mult. Pentru Trump și Macron, Basarabia sau Crimeea nu sunt realități imediate și palpabile; pentru România sau Polonia sunt.
Să compari actori diplomatici fără să te uiți înainte pe o hartă sau un manual de istorie e ca și cum ai crede că oaia sau taurul sunt simboluri la fel de bune pentru un popor.
