Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DEZASTRU în Mexic: țara a fost lovită de un nou cutremur puternic/UPDATE: un al doilea cutremur puternic

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,2 a zguduit sâmbătă după-amiază provincia mexicană Oaxaca, pornind sirenele de avertizare la patru zile după seismul devastator din metropola Ciudad de Mexico. De asemenea, şeful executivului din capitala mexicană a cerut reactivarea protocoalelor de urgenţă în urma seismului din apropiere de Ixtepec, o localitate situată în partea sudică a statului Oaxaca şi la peste 500 de kilometri de Ciudad de Mexico, relatează Reuters.

UPDATE: Un al doilea cutremur a avut loc în Mexic. Acest al doilea seism a avut magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter.

Potrivit autorităţii seismologice mexicane, cutremurul a avut loc în jurul orei locale 7:53 (15.53 ora României) la o adâncime de 10 kilometri, în vreme ce epicentrul este situat la doar 12 kilometri nord de Ciudad de Ixtepec.

Momentan nu există informaţii despre posibile victime sau daune materiale în Oaxaca.

Încă de la primele ore ale dimineţii, experţii au înregistrat patru seisme cu magnitudini de la 4.1 până la 5.8 grade pe scara Richter în partea sudică a statului mexican Oaxaca.

US Geological Survey a înregistrat trei cutremure în largul localităţii mexicane Paredon, situată în apropiere de graniţa dintre statele Oaxaca şi Chiapas.

Cel mai puternic dintre acestea a atins 5,8 grade pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de 74,2 kilometri în largul Golfului Tehuantepec.

În prezent, autorităţile mexicane încearcă să gestioneze distrugerile lăsate în urmă de un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade, care a lovit la începutul săptămânii capitala Ciudad de Mexico.

Bilanţul a ajuns la 237 de morţi, după ce mai multe clădiri s-au prăbuşit în urma seismului de marţi din capitala Mexicului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.