Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezbaterea unui proiect UDMR referitor la folosirea limbii materne, amânată în comisii

Inquam Photos / Octav Ganea
Camera Deputatilor

Comisiile juridică, pentru drepturile omului şi pentru administraţie ale Camerei Deputaţilor au amânat, luni, discuţia pe marginea proiectului de lege iniţiat de UDMR care prevede scăderea pragului de la 20% la 10% în cazul numărului de persoane aparţinând minorităţii naţionale dintr-o localitate necesar pentru ca autorităţile să asigure folosirea limbii materne. Proiectul de lege depus de UDMR în luna mai prevede că "în unităţile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor care şi-au declarat apartenenţa etnică sau în care există un număr semnificativ de cetăţeni aparţinând minorităţilor naţionale, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia folosirea limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte".

Proiectul prevede şi introducerea conceptului "număr semnificativ de cetăţeni" în acest caz. Deputaţii din cele trei comisii, convocaţi pentru ora 18,00 la dezbaterea acestui proiect de lege, au aşteptat mai mult de o jumătate de oră, după care discuţiile au fost amânate. Reprezentanţii PNL au protestat faţă de acest mod de lucru şi au criticat proiectul de lege.

"Suntem azi în Parlament în faţa unui abuz pe care PSD-ALDE îl comit, nu numai împotriva intereselor României, dar şi împotriva ideii de parlamentarism, chiar şi împotriva ideii de convieţuire paşnică între majoritate şi minoritate. Suntem în faţa Comisiei juridice, convocată nestatutar împreună cu Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru drepturile omului la ora 18,00. Timp de 40 de minute, fără nicio explicaţie, toţi colegii din toate partidele au fost lăsaţi să aştepte, în timp ce liderii PSD, liderii ALDE şi liderii UDMR au negociat alături trocul pe care intenţionează PSD să-l facă pentru a-şi menţine puterea domnul Dragnea în PSD şi în Parlament", a afirmat deputatul liberal Cătălin Predoiu, conform Agerpres.

El a spus că este incalificabil ceea ce propune proiectul de lege. "Este incalificabil ceea ce ni se propune prin acest proiect de lege pe care l-am văzut şi care este în continuare subiect al acestui troc, este incalificabil modul în care principii fundamentale ale drepturilor omului, standarde privind protecţia minorităţilor sunt călcate în picioare, tocmai pretinzându-se respectul acestor standarde", a adăugat Predoiu.

Şedinţa celor trei comisii a fost convocată pentru marţi, ora 10,00. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, iar Senatul este decizională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.