Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE despre pacienții folosiți pe post de cobai

spitale

Mai mulţi bolnavi care sufereau de probleme psihiatrice au fost, fără să ştie, cobai în cadrul unor experimente medicale. Testele clinice la care aceştia erau supuşi fără voie erau folosite pentru introducerea pe piaţă a unor noi substanţe. Însă de multe ori şi rezultatele privind eficienţa medicamentelor erau trucate, susţin procurorii.

Ancheta a dezvăluit că Delia Marina Podea, unul dintre cei mai cunoscuţi medici psihiatri din România, ar fi determinat mai mulţi medici rezidenţi din Secţia de Psihiatrie să încalce legea în cadrul unor studii privind medicamente experimentale. „Studiile clinice erau efectuate fără consimţământul pacienţilor, iar în documente erau trecute date false, privind diagnosticul, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia“, explică anchetatorii, transmite adevarul.ro.

Percheziții de amploare ale DIICOT: Vizată și o firmă celebră de la Aeroportul Otopeni

Acordul pacienţilor, sau al celor care avea grijă de aceştia – unii dintre bolnavi nu aveau discernământ, era luat prin minciună, mai spun procurorii. „Uneori li se spunea că este vorba de un acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize, sau pur şi simplu se falsifica semnătura“, arată aceştia. Ancheta a mai scos la iveală faptul că medicul psihiatru ar fi inclus în studii chiar şi pacienţi care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental, asta cu complicitatea unor asistente sau medici, care consemnau în fals anumite simptome

Procurorii susţin că s-au făcut teste şi s-au prelevat probe biologice chiar dacă starea de sănătate a pacienţilor se agrava ca urmare a administrării medicamentaţiei din studiu. În astfel de situaţii, rezultatele testelor erau consemnate fictiv. „În situaţia în care pacienţii nu răspundeau la medicamentul testat pentru a fi menţinuţi în studiu, li se administrau medicamente conţinând substanţe neadmise în protocolul de studiu, iar pentru a ascunde acest fapt, probele biologice atribuite pacienţilor nu erau recoltate de la aceştia, ci de la cadrele medicale ale secţiei“, arată procurorii.

Totul ar fi fost posibil deoarece medicii ţineau două evidenţe: unele reale, care consemnau includerea în studiu, diagnosticul şi tratamentul experimental administrat şi altele contrafăcute care li se înmânau pacienţilor şi care prevedeau administrarea unui tratament clasic, fără a se menţiona includerea acestora în studii.

Aproximativ 50 de cadre medicale sunt vizate de o amplă anchetă privind studii clinice pentru autorizarea punerii pe piaţă a unor medicamente ce afectează starea de sănătate a populaţiei. Peste 30 de spitale şi cabinete medicale din toată ţara au fost călcate ieri de mascaţi în acest caz.

mai mult pe adevărul.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.