Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dinamo Bucureşti a luat bătaie din nou în Liga Campionilor la handbal masculin: E a şaptea înfrângere în competiţie

minge handbal

Campioana en-titre a României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a fost învinsă joi, în deplasare, de formaţia slovenă Gorenje Velenje, cu scorul de 33-29 (17-15), în cea de-a opta partidă din grupa C a Ligii Campionilor. Dinamo rămâne pe ultimul loc cu doar 2 puncte şi cursa ratată spre optimile de finală.

Pentru Dinamo au marcat Mocanu 7 goluri, Şandru 7, Komogorov 6, A. Esteki 4, Descat 2, Bera 2, Mironescu 1, iar de la gazde s-au remarcat Medved 8 şi Brumen 6 reuşite. Din lotul dinamovist au absentat din motive obiective jucătorii Gayduchenko, Savenco şi portarul Irimuş. Tot joi mai este programat în grupa C meciul dintre Kadetten şi Ademar Leon, iar ultima confruntare a etapei va avea loc duminică, între Skjern Handbold şi Elverum Handball.

Anterior, Dinamo a obţinut următoarele rezultate: 28-39 (11-19) şi 23-36 (8-18) cu Skjern, 26-27 (10-9) cu RK Gorenje Velenje, 29-28 (14-12) cu Kadetten Schafhausen, 32-40 (15-19) cu Elverum Handball, 24-28 (13-17) şi 29-32 (15-18) cu Ademar Leon. În următoarea partidă, Dinamo va juca pe teren propriu, cu Elverum Handball,în 26 noiembrie. Meciurile din grupa C se vor încheie în 3 decembrie.

În grupele A şi B ale Ligii Campionilor evoluează câte opt echipe cu ranking superior în ierarhia continentală, în timp ce din grupele C şi D, inferioare valoric, primele două clasate vor juca încrucişat pentru doar două locuri în optimi. În sezonul trecut, Dinamo a jucat de asemenea în grupele Ligii Campionilor, dar nu a obţinut calificarea în optimile de finală, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.