stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Directorul ANP a făcut anunţul: S-au găsit soluţii pentru deficitul de locuri din penitenciare

penitenciar inchisoare

În contextul în care la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se înregistra recent un deficit de 7.408 de locuri de cazare, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Marian Dobrică, a declarat, vineri, că de anul viitor ar putea fi date în folosinţă 1.421 de noi locuri de cazare în penitenciarele din România. Mai mult, susţine el, în acelaşi timp se va continua modernizarea penitenciarelor existente. Dobrică a adăugat că angajaţii din penitenciare vor duce o „muncă titanică” săptămâna viitoare, având în vedere că sunt peste 3.000 de deţinuţi care au drept la eliberare condiţionată potrivit legii privind recursul compensatoriu, potrivit News.ro.

Citeşte şi:  Haos TOTAL în Guvern. Premierul Tudose îl CONTRAZICE pe ministrul de Finanţe pe taxa de solidaritate

"Anul viitor ne propunem să dăm drumul la 1.421 de noi locuri de cazare în câteva unităţi penitenciare pe care le-am identificat deja. Concomitent, continuăm modernizarea locurilor de cazare la standarde europene existente deja în sistemul penitenciar. În această toamnă am dat deja în folosinţă cele 200 de locuri de la Penitenciarul Bacău, în decembrie vor fi date în folosinţă 200 de locuri de la Penitenciarul Giurgiu şi avem 500 de locuri în proces de modernizare la Penitenciarul Deva”, a declarat Marian Dobrică la conferinţa despre protecţia drepturilor deţinuţilor şi condiţiile de detenţie din România, organizată la Institulul Naţional de Statistică.

Directorul ANP a spus că săptămâna viitoare, angajaţii din penitenciare vor duce o „muncă titanică”, ţinând cont de faptul că sunt alţi 3.349 de deţinuţi care au drept de eliberare condiţionată, potrivit legii privind recursul compensatoriu.

"Despre cele 3.349 de situaţii amintite de domnul ministru, pentru care se deschide vocaţia la liberarea condiţionată, se deschide pentru săptămâna viitoare, asta presupune că, începând de luni şi până vineri, în fiecare penitenciar va fi o muncă titanică”, a spus Marian Dobrică.

Citeşte şi: 'Balena Albastră', detronat de un alt joc la fel de PERICULOS: Copiii, încurajaţi să fugă de acasă

Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de la intrarea în vigoare a legii privind recursul compensatoriu, a anunţat, vineri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. El a spus că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că "impactul va fi atât de mare".

Ministrul a precizat că 3.349 de deţinuţi au dobândit dreptul de a primi eliberare condiţionată.

Legea privind recursul compensatoriu prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate intră în vigoare joi, urmând ca primii deţinuţi beneficiari ai noului act normativ, să fie deja puşi în libertate.

Conform legii, condiţiile necorespunzătoare se referă la cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; lipsa accesului la activităţi în aer liber; lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; lipsa temperaturii adecvate a camerei; lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.

Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

Citeşte şi: Tudorel Toader anunţă ANCHETĂ pe liberările condiţionate. Ministrul verifică TOATE hotărârile judecătoreşti - VIDEO .


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.