Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Discursul lui Jean-Claude Juncker, o schimbare faţă de abordarea Europei cu mai multe viteze şi referiri la România

getty
Juncker, telefon

În discursul său despre starea Uniunii Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a făcut patru referiri directe la România, evocând centenarul ce va fi sărbătorit anul viitor, admiterea în Schengen, criza vaccinurilor anti-rujeolă şi a propus organizarea unui summit european la Sibiu, în martie 2019, imediat după ce Brexitul va fi efectiv, summit la care liderii statelor UE ar urma să ia decizii despre viitorul Europei. 'Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc la numai câteva săptămâni mai târziu (după acel summit n.r.), în mai 2019. Europenii vor avea atunci întâlnire cu democraţia. Ei trebuie să meargă la urne înţelegând clar cum se va dezvolta Uniunea Europeană în anii următori. Din acest motiv îi propun preşedintelui (Consiliului European) Tusk şi României, ţara care va deţine preşedinţia Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019, să se organizeze un summit special în România pe 30 martie 2019. Dorinţa mea este ca acest summit să se desfăşoare în frumosul oraş vechi Sibiu, sau Hermannstadt, după numele pe care îl cunosc eu. Acesta ar trebui să fie momentul în care ne strângem împreună pentru a lua deciziile necesare pentru o Europă mai unită, mai puternică şi democratică', a afirmat Juncker în discursul rostit în plenul PE.

Până atunci, în ce priveşte dezbaterea privind viitorul UE, Juncker a susţinut că 'în lunile următoare trebuie să implicăm parlamentele naţionale şi societatea civilă la nivel naţional, local şi regional'. 'În ultimii trei ani, membrii Comisiei au vizitat parlamentele naţionale de peste 650 de ori. Ei au participat de asemenea la dezbateri în peste 300 de dialoguri cetăţeneşti interactive desfăşurate în peste 80 de localităţi şi oraşe din 27 de state membre. Dar putem face mai mult. Din acest motiv sprijin ideea preşedintelui Macron de a organiza în 2018 convenţii democratice în toată Europa', a spus Juncker.

'Pe măsură ce dezbaterea capătă ritm, voi acorda personal o atenţie specială Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi României în anul 2018. Acesta este anul când ele vor sărbători a 100-a aniversare. Cei care doresc să modeleze viitorul continentului nostru trebuie să înţeleagă bine şi să onoreze istoria noastră comună. Ea include şi aceste patru ţări. Europa nu ar fi completă fără ele', a punctat Juncker. El a enunţat în discurs securitatea, politica şi migraţia printre priorităţile pe care le va urmări în perioada rămasă până la alegerile europene din anul 2019, atunci când se va încheia şi mandatul său la conducerea executivului comunitar.

Extinderea zonei euro şi a spaţiului de liberă circulaţie Schengen au fost de asemenea menţionate ca piorităţi. 'Dacă dorim o consolidare a frontierelor noastre externe, atunci trebuie să deschidem imediat spaţiul de liberă circulaţie Schengen către Bulgaria şi România. Trebuie de asemenea să primim Croaţia ca membru în Schengen odată ce îndeplineşte criteriile', a indicat şeful executivului comunitar. Juncker a remarcat în discursul său şi problema vaccinurilor anti-rujeolă din România.'Într-o Uniune cu membri egali, nu pot exista cetăţeni de categoria a doua. Este inacceptabil ca în anul 2017 să moară copii de boli ce ar fi trebuit eradicate de mult timp în Europa. Copiii din România şi Italia trebuie să aibă acces egal la vaccinurile anti-rujeolă, la fel ca şi toţi ceilalţi copii în Europa. Fără 'dacă' si 'dar'. Din acest motiv lucrăm cu toate statele membre pentru a sprijini eforturile naţionale de vaccinare. Decese evitabile nu trebuie să exite în Europa', a indicat preşedintele CE, conform Agerpres.

Cât despre euro, el a criticat statele membre care nu doresc să adopte această monedă. În viziunea sa, moneda comună este fundamentul UE, nu ceva opţional. De asemenea, Juncker vede în adoptarea mondei euro o măsură de descurajare a altor state care ar putea eventual să urmeze modelul Brexitului. Astfel, Juncker şi-a schimbat discursul pe care l-a promovat cu câteva luni în urmă, când a pledat pentru o Europă cu mai multe viteze, abordarea sa expusă în intervenţia de miercuri mergând mai degrabă către o Europă în care zona euro şi spaţiul Schengen cuprind toţi membri rămaşi în UE după ieşirea Marii Britanii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.