Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DISPUTĂ PNL: Continuați schimbarea prefecților! PSD: DA, dar nu cu cei mai proști liberali!

rotite dintate

Prim-ministrul Dacian Cioloș a asistat amuzat la disputa dintre liberali și social-democrați prividn schimbarea prefecților. În timp ce liberalii îi cer să continue cu schimbarea prefecților numiți de Victor Ponta, social-democrații susțin că NU se opun, dar îi cer premierului să pună totuși oameni de valoare și nu ”pe cei mai proști liberali”.

Liberalii i-au cerut luni premierului Dacian Cioloş să nu se oprească din schimbarea prefecţilor:

"Să nu vă pară rău, domnule prim-ministru, de niciun prefect schimbat. Vă dau un exemplu: domnul Sitterli de la Sibiu, celebrul prefect care a refuzat să înceteze mandatul preşedintelui Consiliului Judeţean din partea PSD, domnul Cindrea, acelaşi domn Sitterli care şi-a şi anunţat candidatura la Primăria Municipiului Sibiu. Cum să nu-l schimbaţi? Este un reprezentant al PSD. Alt exemplu: domnul Eugen Avram care este implicat în dosarul DNA alături de domnul Govor pentru efectuarea de presiuni asupra oamenilor în campania electorală de la prezidenţiale. Este normal să-l schimbaţi din funcţie. La Dâmboviţa, aţi schimbat un prefect care fusese înainte de a fi prefect vicepreşedinte al CJ din partea PSD şi care pentru a fi numit prefect a fost angajat o zi sau două la Corpul de control al prim-ministrului. Nu vă opriţi, domnule prim-ministru, mai aveţi mulţi prefecţi de schimbat", a spus prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim- ministrului".

De cealaltă parte cei de la PSD au criticat numirile de prefecţi dispuse în ultima perioadă de Guvern, acuzându-l pe premier că a pus în funcţii oameni slab pregătiţi:

"Asta e singura dumneavoastră problemă, domnu' prim-ministru, nu că i-aţi schimbat pe prefecţii care erau puşi de fostul Guvern. Este atributul dumneavoastră, este dreptul dumneavoastră să vă numiţi colaboratorii în teritoriu şi nimeni nu are, de aici, pretenţia să vă numească colaboratorii în teritoriu altfel decât cum doriţi dumneavoastră. Dar nu-i numiţi pe cei mai proşti dintre liberali, domnu' prim-ministru, şi pe urmă să veniţi să ni-i prezentaţi nouă ca pe cei mai pregătiţi, cei mai tehnocraţi, cei mai ca soarele sfânt de pe cer, pentru că nu este aşa. Nu poţi să fii şofer o viaţă, să fii fochist, să fii absolvent de facultăţi de buzunar de la casa de cultură (...) şi, apoi, să veniţi să ni-i prezentaţi aici ca fiind indispensabili actului de guvernare", a declarat deputatul PSD Adrian Solomon, președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.