Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA a obținut ce voia: Declarația din instanță care-l TERMINĂ pe Călin Popescu Tăriceanu

Inquam Photos / Octav Ganea
tariceanu

Un martor a declarat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că Remus Truică şi Călin Popescu Tăriceanu au participat în Israel la o petrecere organizată cu ocazia zilei de naştere a omului de afaceri Tal Silberstein, cel care a fost trimis în judecată în dosarul "Ferma Băneasa".

Cristian Relu Aparaschivei, fost colaborator şi şofer al lui Remus Truică, a fost audiat marţi în calitate de martor la Instanţa supremă, în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, scrie agerpres.ro.

Citește și: Elton John e GRAV BOLNAV: Are o INFECȚIE BACTERIANĂ NECUNOSCUTĂ / VIDEO

Aparaschivei a declarat în sala de judecată că nu ştie dacă Tăriceanu a fost implicat în dosarul retrocedărilor privind Ferma Băneasa, însă a confirmat că exista o relaţie de afaceri şi de prietenie între Tăriceanu şi oamenii de afaceri israelieni implicaţi în acel dosar de retrocedări.

"Ei aveau tot felul de întâlniri de afaceri, dar eu nu i-am vazut. Truică îmi spunea de regulă că se întâlnea cu Tăriceanu sau îl duceam chiar eu acolo, dar eu nu am participat la astfel de întâlniri. I-am văzut pe Remus Truică, Călin Popescu Tăriceanu şi Tal Silberstein la serbarea zilei lui Tal Silberstein în Israel, unde am participat şi eu. Evenimentul a fost destul de scurt, doar 2 zile. Nu am auzit de la Remus Truică ca în retrocedările de terenuri să fie implicat Tăriceanu", a spus Aparaschivei.

Citește și: Gigi Becali, după meciul cu Viitorul: ‘Campionii! Campionii!’

Acesta a adăugat că oamenii de afaceri israelieni au insistat ca documentele de vânzare-cumpărare pentru terenurile revendicate de prinţul Paul să fie întocmite la cabinetul de notar al soţiei lui Tăriceanu.

Audierea lui Aparaschivei a avut loc în contextul în care acesta a făcut un denunţ la DNA în dosarul Fermei Băneasa, în care sunt judecaţi printre alţii Remus Truică şi oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein (fost consultant politic al lui Tăriceanu), Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi.

Citește și: Artiștii celebri care și-au ‘pictat’ boala fără să știe

Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. În acelaşi dosar, Dorin Marian, fost şef al Cancelariei când premier era Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, după ce ar fi dat o declaraţie neadevărată atunci când a fost audiat ca martor în dosarul "Ferma Băneasa".

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Citește și: Cine face exerciții tip cardio poate trăi cu 40% mai mult / STUDIU

Procurorii spun că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic şi Remus Truică, cu întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.