Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA dă detalii INCREDIBILE din Dosarul in care este implicata fosta conducere Carpatica

DNA

Inculpaţii din dosarul Carpatica Asig au dat dovadă de "perseverenţă infracţională", lăsarea lor în libertate putând afecta buna desfăşurare a procesului penal, potrivit referatului prin care procurorii DNA au cerut, fără succes, marţi, arestarea preventivă a Angelei Toncescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA Sibiu, precum şi a oamenilor de afaceri Dan Hosu şi Ion Sorin Tatu.

"În scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpaţilor de la urmărirea penală şi al împiedicării acestora să comită noi infracţiuni, este necesară luarea faţă de inculpaţii Toncescu Angela, Tatu Ion Sorin şi Hosu Dan a măsurii arestării preventive. (...) Din analiza aspectelor concrete rezultate din comiterea faptelor pentru care au fost formulate acuzaţii penale (...) rezultă perseverenţa infracţională, pusă în evidenţă de existenţa unor date evidente în sensul că activitatea infracţională a inculpaţilor denotă o practică cu antecedente în timp, fapt ce rezultă şi din măsurile de prevedere luate atât cu ocazia traficării influenţei, oferirii, pretinderii şi primirii, cât şi după oferirea, pretinderea/primirea unor foloase patrimoniale necuvenite", se arată în referat.

Citește și: N-ai mai văzut așa miri! Mireasa, ca mireasa, dar mirele… / FOTO

Conform aceleiaşi surse, există indicii "temeinice" că cercetarea în libertate a celor trei inculpaţi "ar prejudicia bunul mers al anchetei şi lămurirea cauzei sub toate aspectele".

"În raport cu aceste considerente, apreciem că privitor la inculpaţii Toncescu Angela, Tatu Ion Sorin şi Hosu Dan sunt întrunite pe deplin toate cerinţele care alcătuiesc conceptul de pericol concret pentru ordinea publică prin lăsarea lor în libertate, astfel că se impune faţă de aceştia luarea măsurii arestării preventive", se mai menţionează în referatul DNA.

Citește și: MĂCEL la Londra: S-au luat la omor, cu topoare / VIDEO

Angela Toncescu, la data faptelor membru şi, ulterior, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA Sibiu, a fost reţinută, luni, de procurorii DNA, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de cumpărare de influenţă.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii anticorupţie au mai dispus punerea în mişcare a urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Dan Hosu, la data faptelor administrator de fapt al unei societăţi comerciale, pentru trafic de influenţă, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată şi dare de mită, şi a lui Ion Sorin Tatu, la data faptelor administrator de fapt al unei firme, acuzat de trafic de influenţă.

Citește și: Tudor Chirilă: ‘Lui Ioan Gyuri Pascu îi datorez lansarea în muzică’

În acelaşi dosar este urmărit penal sub control judiciar Cătălin Marian Cataramă, comisar-şef de poliţie, şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul IGPR-DCCO, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite - toate în formă continuată şi luare de mită.

Angela Toncescu, Dan Hosu şi Ion-Sorin Tatu au fost prezentaţi, marţi, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, dar magistrații au refuzat cererea procurorilor.

Citește și: GAFĂ MACABRĂ a unui celebru comentator sportiv român

În acelaşi dosar, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis marţi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Adrian Gurzău, acuzat de trafic de influenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.