stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

DNA ia cu asalt o primărie dintr-o reşedinţă de judeţ/ UPDATE

dna

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție comise în perioada 2010-2014.


În cursul zilei de 17 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și județele Covasna și Brașov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

UPDATE 1: Percheziţiile au loc şi la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe (Covasna). Sunt vizate contracte încheiate de instituţia publică. Potrivit surselor judiciare, ar fi vorba de contracte privind modernizarea unor străzi şi trotuare, realizarea de piste pentru biciclişti şi iluminat public.

UPDATE 2: Primarul municipiului, Antal Árpád András, este vizat de anchetă. Prejudiciul în dosar ar fi, potrivit unor surse judiciare, de un milion de euro.

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.