Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA - lovitură prin ricoşeu

sigla dna

stiripesurse.ro vă prezintă principalele stiri din presa zilei, având ca temă centrală o analiză din cotidianul Jurnalul Național pe tema anchetei DNA în cazul Belina ce ar putea avea efecte și asupra altor proprietăți ale statului.

Jurnalul National:

Sute de proprietăţi ale statului, administrate de Apele Române, au fost scoase la închiriere, alături de Brațul Pavel și Insula Belina, în peri­oada 2010-2012, potrivit unor documente oficiale care au intrat în posesia „Jurnalului Național”. Închirierea acestor terenuri sau lucii de apă, precum și a unei peninsule de pe fluviul Dunărea, au făcut obiectul unor licitații organizate, pe vremea Guvernului Boc, de către Administrația Bazinală de Apă Argeș. În 2017, DNA deschide un dosar penal în care acuză un vice­premier al Guvernului României şi un alt ministru, în legătură cu faptul că au promovat, în 2013, o hotărâre de Guvern prin intermediul căreia Brațul Pavel și Insula Belina au fost trecute în proprietatea Consiliului Județean Teleorman pentru a favoriza firma Tel Drum, care deja exploata aceste suprafețe din luna februarie a anului 2011. În fapt, există informații potrivit cărora DNA, prin acest dosar, încearcă să ajungă la fiul lui Liviu Dragnea, care, în prezent, este asociat majoritar al unei companii care a cesionat contractul de închiriere de la Tel Drum. Însă fiul lui Liviu Dragnea a intrat în această companie abia după ce contractul de cesiune fusese deja reziliat.
Administrația Națională Apele Române a scos la licitație închirierea Brațului Pavel și a Insulei Belina, în luna ianuarie a anului 2011. Cele două propri­etăți fac parte dintr-o listă de peste 100 de proprietăți publice ale statului care au fost, de asemenea, scoase la închiriere de către instituţia guvernamentală, în peri­oada 2010-2012.
Astfel, unul dintre aceste anunțuri de scoatere la licitație vizează atribuirea unui contract de închiriere a suprafeței de teren de 250.000 de metri pătrați de teren, situat în zona centrală a Insulei Belina, de pe fluviul Dunărea, în comuna Seaca, județul Teleorman, pentru o perioadă de 10 ani. Următorul anunţ al Adminis­trației Naționale Apele Române viza scoaterea la licitație a contractului de închiriere aferent unei suprafețe de teren de 375.100 de metri pătrați, situat în partea aval a Brațului Pavel, situat de asemenea pe fluviul Dunărea, în dreptul Insulei Belina, din comuna Seaca, județul Teleorman, tot pentru o perioadă de zece ani.
În cazul închirierii Insulei Belina, garanția de participare pe care trebuiau să o depună persoanele sau firmele inte­resate să câștige acest contract a fost de 2.377 de lei, iar în cazul Brațului Pavel, de 2.305 lei.
Lunga listă a închirierilor ANAR
Așa cum precizam mai sus, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte dintr-o listă extrem de lungă cu proprietăți aflate în domeniul public al statului și în administratrea Apelor Române, scoase la licitație, spre închiriere, în perioada 2010-2012. (Mai multe detalii AICI)

Romania Libera:

Aventura lui Daddy Dragnea se apropie de sfârșit. Individul se joacă de-a țara tot mai periculos.
Precum elefantul intrat în sufragerie, s-a apucat să spargă tot: televizor, becuri, vitrine, bibelouri.
Ayatollahul PSD se comportă de parcă singurul lui program de guvernare este distrugerea României. Își face treaba tenace, meticulos, cu o determinare specifică agenților periculoși. Comportamentul său e de “săgea-tă” a Rusiei post-sovietice. Nu e musai să fi semnat ceva cu intelectualii de la KGB. Ar putea fi doar un idiot util, împins în acest rol de situația-i tot mai disperată. Se agață de modelul rusesc – “furi și nu dai socoteală” - ca de un colac de salvare.
Șobolanul roșu de Teleorman – specie veninoasă, din familia marilor guzgani – simte fierul rece al cursei în care singur a intrat. De aceea se zbate ca bezmeticul. De aceea mușcă în stânga și-n dreapta. În numele libertății pe care nu concepe s-o piardă, amenință să distrugă tot. Guzganul se crede elefant.
Nu poate să fie prim-ministru, iar asta îl face să turbeze. Experimentează un model de guvernare de tip medieval, folosind miniștri-paravan. Te uiți bine la poza Guvernului și ce vezi? Sevil cu mustață. Carmen cu mustață. Volguța cu mustață. Rovana cu mustață. Pop cu mustață. Cuc cu mustață. Și tot așa, mustață lângă mustață, construind un personaj colectiv care se comportă perfect iresponsabil: Guvernul Dragnea 1-2-etc.
La început i-a pus mustață și lui Grindeanu. Când acesta și-a ras-o, denunțând farsa la care participase, mustața a aterizat sub nasul lui Tudose. Iată însă că rebeliunea brăileanului se produce și mai repede. Pur și simplu, modelul nu funcționează. Oricât s-ar strădui Dragnea să găsească marioneta perfectă, aceasta nu există. Sau, mă rog, ar fi fost una, dar a blocat-o Iohannis. Se numește Sevil Shhaideh. Nu întâmplător, tătăroaica a fost prima propunere pentru funcția de prim-ministru. Să nu uităm: înainte de Grindeanu și de Tudose, a fost Shhaideh. Un șoc islamic, de Crăciun, pentru creștinul popor român. A fost începutul unei serii de decizii paralizante. (Mai multe detalii AICI)

Adevarul:

Unul din trei români care au luat în credit în ultimul an s-a îndatorat cu peste jumătate din venituri, dobânzile s-au majorat deja şi îşi vor continua creşterea, iar preţurile locuinţelor sunt şi ele în urcare.
De asemenea, datele Băncii Naţionale a României (BNR) arată că, în continuare, românii se împrumută, iar cel mai mare avans este dat tocmai de creditele pentru locuinţe, creştere pusă de economişti pe seama programului Prima Casă, despre care avertizează că nu i-a ajutat prea mult pe cei care aveau nevoie, ci de fapt a dus la o creştere artificială a preţurilor.
Acestea sunt doar câteva tendinţe care ar trebui să le dea de gândit românilor, în cazul în care vor să mai acceseze un credit, mai ales unul imobiliar, în perioada următoare.
Supraîndatorare
Românii se îndatorează mai mult decât pot duce. O treime din cei care au contractat un credit în ultimul an au, în medie, un grad de îndatorare de peste 55 la sută, avertizează Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, o entitate formată din reprezentanţi ai Guvernului, Băncii Naţionale (BNR) şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Asta înseamnă că, din veniturile lunare ale unui român, 55% se duc pe plata datoriilor către bănci, în urma contractării de credite.
În acest sens, recent, mai mulţi oficiali ai BNR au sugerat că Banca Naţională ar putea trece la măsuri de limitare a creditelor date populaţiei, până la circa 35% din venituri, faţă de 70% cât se mai practică în prezent. (Mai multe detalii AICI)

RFI:

Preşedintele Emmanuel Macron a acordat duminică seară un interviu televizat care a fost, din punct de vedere mediatic, un succes. In jur de 10 milioane de telespectatori au urmărit derularea emisiunii şi răspunsurile date de şeful statului francez celor trei jurnalişti care l-au intervievat. Mai rămîne de văzut dacă francezii sunt mulţumiţi şi la nivelul conţinutului, sau mai precis în ce priveşte strategiile şi reformele preconizate de Emmanuel Macron.
Emmanuel Macron a avut în faţa sa trei jurnalişti care nu l-au pus în dificultate, dimpotrivă, aceasta este impresia mea, i-au creat o ambianţă favorabilă pentru un fel de exerciţiu de pedagogie. Seful statului şi-a explicat încă o dată metoda şi a ţinut să le spună din nou francezilor cum funcţionează el ca om politic şi ce scopuri are. In materie de stil de lucru, poată ca fraza următoare este emblematică:
"Mai ales, eu fac ceea ce spun. Acest lucru poate că surprinde, acest lucru poate că îi contrariază pe unii. Dar, de fapt, este cu totul nou."
Această declaraţie conţine o critică severă faţă de predecesorii săi la Palatul Elysée şi faţă de clasa politică în general. Mai precis, o critică faţă de toţi care, aflaţi în posturi de răspundere, nu-şi completează vorba cu fapta, faţă de toţi cei care promit multe dar nu se mai ţin de cuvînt. In Franţa comentatorii şi oamenii politici citează deseori acest proverb cinic: "promisiunile nu-i angajează decît pe cei care le ascultă". Emmanuel Macron încearcă însă, iată, să aducă o notă de moralitate suplimentară în exercitarea funcţiei prezidenţiale şi să lege fapta de vorbă.
Principalul obiectiv al tînărului preşedinte francez este acela de a realiza reforme pe care el le consideră necesare, şi pe care nici unul dintre predecesorii său nu au reuşit să le impună. El afişează ambiţia de a transforma Franţa în cei cinci ani pe care îi are la dispoziţie, şi promite continuarea reformelor "în acelaşi ritm ci cu aceeaşi hotărîre". Bineînţeles, reacţiile la interviul acordat de el sunt numeroase iar cele din tabăra opoziţiei pline de reproş. (Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.