Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DNA recunoaște că a GREȘIT? Nu a făcut apel într-un important dosar

dna

DNA pare să recunoască o importantă greșeală! Procurorii nu au făcut apel la decizia ÎCCJ prin care liberalul Ludovic Orban a fost achitat. Ccandidat la funcţia de preşedinte al PNL, Orban a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că nu are absolut 'nicio emoţie' că nu va obţine achitarea şi la instanţa superioară în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016.

'Nu există niciun fel de temei pentru a nu se menţine decizia de achitare pe fond. De altfel, încă nici nu e făcut recurs. Da, mă rog, şi dacă se va face recurs, nu am absolut niciun fel de emoţie în această privinţă', a spus Orban, aflat în campanie electorală internă pentru funcţia de preşedinte al PNL, scrie agerpres.ro.

Citește și: A arătat TOT: A prezentat emisiunea FĂRĂ LENJERIE INTIMĂ, într-o rochie TRANSPARENTĂ / VIDEO

La finele lunii ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus achitarea fostului deputat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, într-un dosar în care este acuzat că ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Orban a fost trimis în judecată de DNA în mai 2016, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

Citește și: S-a DEZBRĂCAT pentru a-și arăta tatuajul din ZONA INTIMĂ în timpul unei emisiuni: Cum arată prezentatoarea / VIDEO

Potrivit DNA, la data de 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului 2016, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Procurorii susţin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruţi în numerar "tocmai fiindcă erau... pentru posturi TV".

"Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puţin că nu mai e cum era pe vremuri. (...) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: 'te gândeşti dacă poţi sau îmi dai un şut în fund'. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid", se arată în rechizitoriul DNA.

Citește și: Declarațiile adolescentei din Turda care a fost RĂPITĂ, SECHESTRATĂ și VIOLATĂ de un străin: Ce i-a spus acesta

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat şi că doreşte "să aibă canale deschise" pe anumite posturi de televiziune, au susţinut procurorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.