Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doar 20% din abonaţii Netflix plătesc şi pentru alte servicii de streaming

netflix

Un nou studiu vine să arate, dincolo de cota de piaţă, nivelul de satisfacţie a abonaţilor Netflix, ca rezultat al investiţiilor majore în conţinut original, potrvitit NEWS.RO.

În ultimii doi ani, Netflix a devenit un serviciu global şi a investit masiv în crearea de conţinut original, două decizii care nu au întârziat să-şi arate efectele pozitive pentru compania americană.

Cu 5,3 milioane de abonaţi noi în ultimul trimestru, peste cele mai optimiste previziuni ale companiei, baza de abonaţi ai Netflix este estimată undeva în jurul cifrei de 110 milioane, în pofida faptului că abonamentele s-au scumpit recent în Statele Unite.

Însă, dincolo de aceste cifre, rămâne problema segmentării pieţei, cu un număr mare de servicii care-şi împart conţinutul. Teoretic, pentru a avea acces la filmele şi serialele preferate, utilizatorul ar fi nevoit în unele cazuri să se aboneze la mai multe servicii simultan.

În afară de Netflix şi de serviciile reţelelor americane de televiziune, piaţa VoD (Video on Demand) mai include nume precum Amazon Prime, HBO Go şi Hulu.

Analizând tranzacţiile realizate cu cardul pe parcursul lunii septembrie, compania de analiză Second Measure a ajuns la concluzia că doar 20% din abonaţii Netflix plătesc şi pentru un al doilea serviciu de streaming.

Pe de altă parte, aproximativ 60% din abonaţii altor servicii, precum HBO Go şi Hulu, sunt abonaţi şi la Netflix.

În afară de faptul că Netflix este cel mai vechi şi cel mai important serviciu VoD, faptul că doar unu din cinci abonaţi simte nevoia să plătească şi pentru un al doilea serviciu, vorbeşte despre calitatea conţinutului oferit de Netflix.

În altă ordine de idei, 80% dintre abonaţii Netflix sunt suficient de mulţumiţi de cantitatea şi calitatea conţinutului, încât să nu mai simtă nevoia de a se abona la alt serviciu de streaming.

La fel de adevărat este că ecuaţia include şi necunoscuta numită piraterie – este posibil ca o parte din abonaţi să descarce de pe internet filme şi seriale care nu sunt disponibile pe Netflix, tocmai pentru a nu plăti şi pentru alt serviciu VoD.

Chiar şi aşa, numărul mic de abonaţi care apelează şi la alte servicii confirmă faptul că investiţia masivă în conţinut original pe care Netflix continuă să o facă a fost decizia corectă.

Citeşte şi: Moment de SINCERITATE: Celebrul Kevin Spacey a dezvăluit că este homosexual, după ce a fost acuzat că i-a făcut avansuri unui alt actor .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.