Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOCUMENT Actul care l-a dat afară pe Valeriu Zgonea din PSD

Valeriu Zgonea a fost exlus din PSD, deși era al doilea om în partid! Zgonea a fost executat de colegii săi social-democrați, care vor să-l lase și fără scaunul de șef al Camerei Deputaților. STIRIPESURSE.RO a intrat în posesia actului prin care Zgonea a fost decapaitat

„Analizând situația creată de declarațiile și actiunile publice îndreptate împotriva Partidului Social Democrat precum și manifestările individualiste prin care s-a încercat crearea unui climat de instabilitate și dezbinare în partid, în pragul alegerilor locale din 2016.

Ținând cont de Raportul Comisiei Naționale de Etică, Integritate și Arbitraj din care a rezultat că domnul Valeriu-Ștefan Zgonea nu a respectat disciplină democratică a Partidului Social Democrat, excedând prin acțiunile sale procedura dezbaterii interne în cadrul partidului, apreciind injust și declarând public că "partidul se află pe marginea prăpastiei", nerespectând linia generala a partidului și agenda politica a acestuia.”, se arată în document.

Citește și: O fostă prezentatoare de știri de la Antena 1, șantajată de fostul iubit cu poze cu ea goală: Ce fotografii a publicat / FOTO

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.