Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOCUMENT Departamentul de Stat al SUA atrage ATENȚIA României în raportul anual

Raportul Departamentului de Stat al SUA cu privire la practicile în domeniul drepturilor omului în 2016 critică România pentru tratamentele neadecvate aplicate deţinuţilor şi romilor, corupţia generalizată - în pofida eforturilor guvernamentale de combatere a acestui fenomen - şi discriminările la adresa romilor, ceea ce a afectat accesul acestora la educaţie, locuinţe, asistenţă medicală şi locuri de muncă, potrivit site-ului www.state.gov.

DOCUMENTUL INTEGRAL poate fi citit AICI, în ORIGINAL

Documentul menţionează, de asemenea, că spre deosebire de alegerile prezidenţiale din 2014 din ţara noastră, când observatorii internaţionali au consemnat nereguli printre care birouri de votare insuficiente pentru cetăţenii români din diaspora, alegerile parlamentare din 2016 nu au înregistrat nereguli. Observatorii au considerat în general scrutinul liber şi corect.

Referitor la condiţiile din penitenciare şi centre de detenţie, raportul menţionează că aceste condiţii au rămas dure şi nu îndeplinesc standardele internaţionale.

Citește și: A inceput caderea lui Dragnea. Va reusi sa pastreze puterea in PSD?

Conform cifrelor oficiale, suprapopularea a fost o problemă, în special într-o serie de penitenciare care nu respectă standardul de suprafaţă per deţinut, stabilit de Comitetul pentru prevenirea torturii al Consiliului Europei.

''În luna iulie, ţara avea 28.278 de deţinuţi în închisori ce aveau spaţiu pentru numai 18.826. Deşi observatorii au remarcat unele îmbunătăţiri în anumite domenii - în principal în spaţiile existente sau ca o consecinţă a creşterii cheltuielilor pentru reparaţii şi modernizări - condiţiile au rămas în general precare în interiorul sistemului penitenciar'', se menţionează în document.

Citește și: STUDIU Românii vor ca Uniunea Europeană să le rezolve problemele din sistemul de sănătate

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în primele opt luni ale anului trecut 58 de persoane au decedat în închisoare, dintre care în trei cazuri a fost vorba de suicid, iar în celelalte 55 de diverse boli.

''Au existat denunţuri continue despre violenţe şi discriminări contra femeilor. Au fost unele acţiuni şi declaraţii antisemite, iar negarea Holocaustului a continuat să fie o problemă. Opiniile antisemite, rasiste, xenofobe şi naţionaliste au continuat să fie răspândite prin intermediul internetului'', mai menţionează raportul Departamentului de Stat.

Citește și: SCHIMBĂRI la WhatsApp: Noua funcție introdusă pentru utilizatori

O altă problemă reţinută în document este aceea că agenţiile guvernamentale au furnizat asistenţă neadecvată persoanelor cu dizabilităţi şi nu au respectat standardele de asistenţă pentru persoane cu dizabilităţi în instituţii, expunându-le abuzurilor.

Discriminările societale împotriva persoanelor din categoria LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali), în special copii, au rămas la nivel ridicat, iar persoane cu HIV/SIDA au continuat să fie subiect de discriminare şi hărţuire - notează documentul citat.

Citește și: A fost îngropat de viu pentru trei zile și transmite live din mormânt

Raportul mai relevă că sistemul judiciar românesc a luat măsuri pentru a urmări în justiţie şi a pedepsi oficialii care comit abuzuri. ''Autorităţile au amânat în mod repetat procesele în care au fost implicate abuzuri ale poliţiei, care în multe cazuri au avut ca rezultat achitări'', mai scrie raportul citat.

În perioada analizată, nu au existat raportări despre cazuri de dispariţii motivate politic.

Citește și: Adolf Hitler, fotografii inedite/ FOTO

''Guvernul a respectat în general independenţa justiţiei, dar nu a reuşit să furnizeze personal, spaţiu fizic şi tehnologie suficiente pentru a permite sistemului judiciar să acţioneze rapid şi eficient, ceea ce a avut ca rezultat procese judiciare excesiv de lungi'', se mai arată în raportul Departamentului de Stat al SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.