Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doi tineri, arestaţi în cadrul anchetei privind incidentul armat din sud-estul Franţei

jurnaldevrancea.ro
catuse

Doi fraţi au fost arestaţi în cadrul anchetei privind atacul comis joi la un liceu din localitatea Grasse, în sud-estul Franţei, a anunţat un procuror local, relatează DPA. Procurorul Fabienne Atzori a declarat vineri că acei doi adolescenţi, descrişi ca având vârsta sub 18 ani, erau rude ale presupusului atacator, în vârstă de 17 ani, care a fost arestat la faţa locului, conform Agerpres.

Directorul liceului şi trei elevi au fost răniţi în incidentul armat produs la liceul din Grasse, în apropiere de Cannes. Niciuna dintre victime nu s-a aflat în pericol, toţi primind imediat îngrijiri medicale. Ultimul dintre cei trei suspecţi, de asemenea în vârstă de 17 ani, a fost arestat vineri la 30 kilometri de Grasse, după ce poliţia a trimis un semnal de alertă, a anunţat BFMTV, descriindu-l pe suspect ca fiind cel mai bun prieten al presupusului atacator.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.