Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Doliu în Franţa! Un celebru scriitor a decedat în urma unui accident de maşină

Facebook
Gonzague Saint Bris

Scriitorul și publicistul francez Gonzague Saint Bris, figură marcantă a romantismului modern, și-a pierdut viața în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 69 de ani, în urma unui accident de mașină petrecut pe un drum secundar din Normandia, informează AFP, citat de AGERPRES.

Romancierul, a cărui ultimă operă, "Les Aristocrates rebelles", urmează să fie lansată la 30 august, călătorea împreună cu prietena sa Alice Bertheaume în apropiere de Pont l'Eveque (nord-vest) când, din motive necunoscute, autovehiculul în care se aflau a intrat în coliziune cu un copac.

"Șocul a fost foarte violent", a declarat pentru AFP primarul comunei Saint-Hymer în care s-a petrecut accidentul, Joël Lebrun. Acesta a vorbit despre "pierderea controlului vehiculului" și a menționat că a văzut motorul pe drum, la câțiva metri de mașină.

Citeşte şi: Guvernatorul BNR, anunţ ŞOC despre pensionare: 'O să depun documentele' - VIDEO

Aflată la volan la momentul accidentului, prietena scriitorului a fost grav rănită și a fost spitalizată.

Istoric, romancier, eseist, publicist, Gonzague Saint Bris este autorul a cincizeci de cărți, inclusiv douăzeci de biografii, dintre care se remarcă cea a marchizului de Sade, a generalui La Fayette, a lui Alfred de Musset și Alfred de Vigny.

Împătimit de istorie, scriitorul cu părul lung, fascinat de romantici, a devenit celebru în 2002 după lansarea romanului "Les Vieillards de Brighton", recompensat cu premiul Interallié.

Gonzague Saint Bris a fost, de asemenea, jurnalist, el scriind pentru Le Figaro, France Soir, Elle și Paris Match. De asemenea, a fost gazda unei emisiuni la Europa 1.

"Ce tristețe!", a declarat romanciera Tatiana de Rosnay după aflarea veștii morții scriitorului pe care l-a descris drept un om "elegant, efervescent, unic".

Născut la 26 ianuarie 1948 într-o familie cu șapte băieți și o fată, Gonzague Saint Bris a fost moștenitorul unei familii care a deținut castelul Clos-Luce din apropiere de Amboise, reședința lui Francisc I al Franței și ultima locuință a lui Leonardo Vinci, mai arată sursa citată.

Bunicii săi, cărora le-a dedicat cartea care va fi lansată la sfârșitul lunii, au decedat în timpul deportării în urma acțiunilor din timpul Rezistenței franceze.

Citeşte şi: Lovitură de ULTIMĂ ORĂ pentru Cristian Boureanu: Fostul parlamentar a fost TRANSFERAT .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.