Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump aplică o nouă lovitură dură imigranţilor din SUA

imigranti USA

Administraţia lui Donald Trump a anunţat joi că va anula o directivă ce datează de pe vremea fostului preşedinte democrat Barack Obama, ce ar permite mai multor milioane de imigranţi ilegali, ai căror copii sunt născuţi în SUA, să rămână în această ţară, informează vineri AFP, conform agerpres.

Aşa-zisul ordin executiv DAPA (Deferred Action for Parents of Americans and Lawful Permanent Residents) era una dintre măsurile-cheie puse în aplicare de precedenta administraţie, pentru a împiedica separarea familiilor cu copii născuţi în SUA - şi prin urmare automat cetăţeni americani - şi a-i ajuta pe părinţi să evite expulzarea.

După eforturile diplomatice ale lui Obama, Trump STRICĂ relaţiile cu Havana

Ordinul executiv nu a fost niciodată pus în aplicare, 26 de state americane obţinând acordul justiţiei pentru a-l bloca. Acest ordin ar fi putut viza până la patru milioane de persoane, potrivit estimărilor.

Însă Ministerul pentru Securitate Internă, însărcinat cu aplicarea legilor privind migraţia, a anunţat joi că va abroga acest ordin, cu sprijinul Ministerului de Justiţie.

Generalul în retragere John Kelly, care conduce acest minister, nu a precizat dacă guvernul are intenţia să înlocuiască DAPA cu o altă măsură ce le-ar permite familiilor ce trăiesc în ţară de zeci de ani să rămână unite şi să scape de deportări.

Cu toate acestea, DHS a anunţat joi că va menţine un program de pe vremea lui Obama cunoscut ca DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals), ce respinge expulzările în cazul imigranţilor fără acte care au crescut în SUA, acordându-le permise de şedere pentru doi ani, care pot fi reînnoite.

Schimb de focuri şi urmăriri ca-n filme pe străzile din Cancun. Există victime! - FOTO

Acest program este menit să le permită unui număr între un milion şi două milioane de tineri care au sosit în mod ilegal în SUA pe când era copii să îşi continue studiile.

Donald Trump a promis în timpul campaniei că îi va expulza pe cele mai multe dintre cele 11 milioane de persoane care trăiesc ilegal în SUA, chiar dacă multe dintre ele s-au instalat în ţară de decenii, au locuri de muncă stabile şi şi-au întemeiat familii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.