Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump, decepţionat şi puţin surprins după eşecul legii privind sistemul de sănătate/ VIDEO

AGERPRES
Donald Trump

Preşedintele american, Donald Trump, s-a declarat vineri "decepţionat" şi "puţin surprins" după eşecul în Congres al proiectului său de lege privind sistemul de sănătate, subliniind că acesta a fost "foarte aproape" de a fi adoptat, scrie AFP preluat de agerpres.

"Sunt decepţionat (...), pentru a fi sincer, sunt puţin surprins", a declarat preşedintele SUA din Biroul Oval. 

"Am fost foarte aproape, s-a jucat la limită", a adăugat el, vizibil afectat de această înfrângere usturătoare, păstrând, totuşi, un ton foarte calm. 

Majoritatea din Camera Reprezentanţilor s-a divizat în privinţa proiectului de abrogare şi înlocuire a legii "Obamacare", semnată în 2010 de fostul preşedinte Barack Obama. Votul, prevăzut iniţial joi, a fost amânat pentru vineri, după care a fost anulat definitiv în ultimul moment. 

Preşedintele republican şi-a exprimat din nou convingerea că Obamacare se va prăbuşi singură. "Este în implozie şi în curând va exploda, iar asta nu va fi frumos", a spus el. 

Omul de afaceri, ajuns la putere fără niciun fel de experienţă politică, se simte trădat de acei congresmeni din cadrul majorităţii care nu l-au urmat, în pofida apelurilor sale repetate de a vota pentru lege? 

"Nu voi vorbi de rău despre nimic din cadrul partidului", a răspuns el, afirmând că îşi păstrează întreaga încredere în preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan. 

"Era o lege foarte, foarte bună", a insistat el. 

Întrebat despre modul în care va acţiona pe viitor în acest domeniu, el a rămas evaziv în privinţa sistemului de sănătate, dar şi-a afişat în schimb dorinţa de a angaja în curând o vastă reformă fiscală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.