Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Donald Trump: 'Vom combate antisemitismul, mă angajez'

foxnews.com
trump semneaza

Preşedintele SUA Donald Trump s-a angajat marţi să 'combată antisemitismul' sub toate formele sale, potrivit unei declaraţii ce survine după o serie de polemici pe această temă care au marcat începutul mandatului său la Casa Albă, relatează AFP. 'În prezent, ne amintim de şase milioane de evrei - bărbaţi, femei şi copii - ale căror visuri au fost spulberate de pe acest pământ. Ne amintim de alte milioane de victime nevinovate ale naziştilor', a declarat Trump în cursul unei ceremonii organizate la Congresul SUA de către Muzeul Holocaustului din Washington.

'Negarea existenţei Holocaustului este una dintre numeroasele forme periculoase ale antisemitismului care este încă prezentă în lume', a adăugat el în cadrul ceremoniei, în prezenţa unor supravieţuitori ai lagărelor de concentrare.

'Vom lupta împotriva antisemitismului, mă angajez', a adăugat Donald Trump, evocând, între altele, manifestările antisemite 'în campusuri universitare sau în locuri publice'.

'În calitate de preşedinte al SUA, voi fi întotdeauna alături de poporul evreu şi de marele nostru partener şi prieten, statul Israel', a continuat el.

'Astăzi, suntem în doliu, ne amintim, ne rugăm şi facem o promisiune: niciodată', a subliniat preşedintele SUA în cursul acestei ceremonii care s-a încheiat cu rostirea Kaddish, rugăciune evreiască pentru morţi, conform Agerpres.

La câteva zile de la învestirea sa la Casa Albă, la 20 ianuarie, a izbucnit o polemică atunci când preşedintele american a difuzat, cu ocazia Zilei internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, un comunicat în care nu erau menţionaţi deloc evreii. Preşedintele republican a fost de asemenea în centrul criticilor pentru reacţia sa considerată prea lentă la o serie de incidente cu caracter antisemit pe teritoriul SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.