stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Dosarul Loteria II la final. Camelia Voiculescu, George Copos, Sorin Pantiș își află sentința

dosare

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti ar putea da joi sentinţa definitivă în dosarul Loteria II, în care instanţa de fond a dispus achitarea tuturor inculpaţilor, printre care se află omul de afaceri George Copos şi Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu. 


Achitarea a fost dată de Tribunalul Bucureşti pe data de 25 iunie 2015, însă DNA a declarat apel. 

În acelaşi dosar, au fost achitaţi şi alţi 11 inculpaţi - fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş; Vasile Bontaş, fost director general al SC "Ana Electronic SA"; Octavian Juncu, membru al CA al SC "Ana Electronic" SA; Ioan Maxim, fost director general al SC "Fast Service Electronica" SA Bucureşti; Ilie Precup, expert evaluator; Roza Giulio-Giuzepe, fost director economic al SC "Ana Electronic" SA, vicepreşedinte al CA al SC "Ana Grup" SA şi administrator al SC Rom Tur GM Impex SRL; Mihai Stolojanu, membru al Comitetului Director al Sucursalei Teritoriale Bucureşti a Fondului Proprietăţii de Stat (FPP); Nicu Romeo Stancu, expert al FPP; George Vodislav, Ion Filip şi Niculae Ghinea. 

* George Copos, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC "Ana Electronic" SA Bucureşti şi acţionar majoritar al SC "Ana Grup" SA Bucureşti, a fost trimis în judecată în decembrie 2008, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani; fals în înscrisuri sub semnătură privată; instigare la infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual; folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă; dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei. 

* Fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş, reprezentant al SC Grivco SA Bucureşti, era acuzat de folosirea de informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă, dezvăluirea de informaţii privilegiate şi recomandarea făcută altor persoane de a dobândi sau înstrăina instrumentele financiare la care se referă acele informaţii şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei. 

* În acelaşi dosar, Camelia Voiculescu, acţionând în calitate de persoană fizică, a fost trimisă în judecată pentru folosirea unor informaţii privilegiate pentru dobândirea pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă şi efectuarea, împreună cu alte persoane, în mod concertat, de operaţiuni de manipulare a pieţei. 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, cu concursul membrilor din conducerea Fondului Proprietăţii de Stat, s-a realizat conversia ilegală în acţiuni SC "Fast Service Electronica" SA Bucureşti, la un raport de conversie de 6,71 ori mai mic decât cel rezultat din luarea în calcul a valorii comerciale reale a acestora, a unei creanţe fictive în valoare de aproximativ 550.000 de lei a SC "Ana Electronic" SA Bucureşti. 

Creanţa fictivă a fost generată în baza unor documente comerciale şi contabile întocmite în fals de Ioan Maxim - director general al "Fast Service Electronica" SA, Vasile Bontaş - director general al "Ana Electronic" şi Roza Giulio Giuzepe - director economic al "Ana Electronic". 

Procurorii mai susţin că George Copos, în calitate de preşedinte al CA al "Ana Electronic", Roza Giulio-Giuzepe, Vasile Bontaş şi Octavian Juncu, pentru a ascunde originea ilicită a titlurilor de participare la capitalul social al "Fast Service Electronica" SA obţinute de "Ana Electronic", urmare a operaţiunii ilegale de conversie din anul 2000, au derulat în perioada decembrie 2002 - decembrie 2004 operaţiuni de spălare de bani (plasarea, stratificarea şi integrarea titlurilor de participare), operaţiuni în urma cărora au obţinut venituri ilicite în valoare totală de 23.765.904 lei. 

De asemenea, George Copos şi Roza Giulio - Giuzepe au derulat concertat, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, activităţi de manipulare a pieţei de capital. 

Conform DNA, în acest fel, s-a urmărit obţinerea unei participaţii de peste 90% la SC "Ana Imep" SA (tranzacţionată pe piaţa reglementată RASDAQ) care să le permită închiderea acesteia prin delistarea societăţii de la bursă. 

Procurorii mai arătau că, informaţia fiind nepublică, divulgarea acesteia era de natură să influenţeze preţul şi celelalte aspecte legate de tranzacţionarea acţiunilor emitentului în cauză (Ana Imep SA Piteşti). 

DNA mai susţinea că activitatea infracţională s-a desfăşurat cu participarea frauduloasă a Cameliei Voiculescu şi a lui Sorin Pantiş. AGERPRES

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.