Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosarul lui Nicușor Constantinescu, în linie dreaptă: Decizia magistraților care l-ar putea înfunda

nicusor constantinescu

Tribunalul Constanţa a admis, joi, efectuarea unei expertize fiscal-contabile în dosarul în Nicuşor Constantinescu este judecat pentru că ar fi prejudiciat judeţul Constanţa cu peste opt milioane de euro, fiind acuzat că ar fi efectuat plăţi nelegale din fonduri publice către asociaţii, fundaţii sau cluburi sportive, termenul pentru realizarea acesteia fiind 6 iunie, informează Adevărul.

Astfel, expertiza urmează să identifice persoanele care deţineau atribuţii în cadrul etapei de execuţie bugetară în cursul anului 2012 şi să menţioneze actele şi dispoziţiile legale în temeiul cărora exercitau atribuţiile, referindu-se astfel la plăţile pretins nelegale potrivit rechizitoriului.

Grevă la Romatsa: Confuzie MAXIMĂ pentru clienții companiilor aeriene


Un alt aspect al acestei expertize este de a stabili dacă plăţile au parcurs toate etapele de execuţie bugetară, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv angajare, ordonanţare, lichidare şi plată după ce persoanele/compartimentele de specialitate au analizat documentele justificative şi au aplicat semnăturile şi menţiunile obligatorii, precum şi dacă există alocaţia bugetară aprobată în prealabil de către Consiliul Judeţean Constanta.

Instanţa a mai decis ca expertiza să stabilească atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, în calitate de ordonator principal de credite, ce documente trebuia să verifice, în ce condiţii putea refuza plata, dar şi să identifice procedura de lucru la nivelul anului 2012 după care se desfăşurau relaţiile între UAT Judeţul Constanta şi asociaţiile şi fundaţiile menţionate în rechizitoriu şi dacă această procedură era în conformitate cu legea. 

Instanţa a stabilit termen pentru efectuarea expertizei data de 6 iunie, atunci când a fost fixat şi următorul termen în acest dosar.

Procurorii DNA l-au acuzat pe Nicuşor Constantinescu că la data de 8 ianuarie 2015, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, a emis o dispoziţie prin care a deposedat-o nelegal pe Felicia Tăicuţu de atribuţiile funcţiei de director general în cadrul direcţiei respective, provocându-i o pagubă prin diminuarea salariului şi afectându-i interesele legitime privind exercitarea atribuţiilor unui post pe care îl ocupase prin concurs.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.