Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosarul mineriadei, redeschis

mineriada2

Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 va fi redeschis.

În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanțele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul București, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împușcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22.01.2015, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare au propus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17.06.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25.08.2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.

Dosarul penal nr. 175/P/2008 al Secției de urmărire penală și criminalistică are ca obiect cercetarea evenimentelor produse, în perioada 13-15 iunie 1990, evenimente cunoscute sub denumirea generică „Mineriada 13-15 iunie 1990”.

Prin ordonanța nr. 3/C3/2015 din 05.02.2015 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus infirmarea parțială a rezoluției nr. 175/P/2008 din 17.06.2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, și redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum și infirmarea rezoluțiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25.08.2009 și 7301/3419/II/2/2009 din 03.09.2009 ale procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică.

Urmează ca redeschiderea urmăririi penale în cauză să fie supusă, conform legii, confirmării judecătorului de cameră preliminară competent din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Vezi şi: Miron Cozma, după redeschiderea dosarului mineriadei: Criminalii Iliescu şi Roman să răspundă

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.