Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOVADA că PSD iubește votul în două tururi. Declarații SURPRINZĂTOARE ale unor lideri ai partidului

dovada

În acest moment PSD se opune vehement introducerii sistemului de alegere al primarilor în două tururi de scrutin. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat chiar de la Bruxelless în întâlnirile cu oficialii europeni că partidul său ia în calcul chiar boicotarea alegerilor dacă PNL insistă să impună această modalitate de alegere a primarilor.

Vezi și: Liviu Dragnea, anunț crucial în politica românească

Numai că surpriză. Aceeași lideri PSD care astăzi sunt foarte vehemenți împotriva votului în două tururi de scrutin erau până mai ieri fani declarați ai acestui tip de scrutin. STIRIPESURSE.RO vă prezintă dovezile:

Valeriu Zgonea, actual președinte executiv al PSD și președinte al Camerei Deputaților: ”Alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin este o măsură care va afecta profund reprezentativittatea și legitimitatea celor mai importanți exponenți ai comunităților locale. (...) Se anulează însuși principiul care stă la baza funcționării democrației – cel al majorității. S-ar putea să avem primari aleși cu numai 15% sau 20% din voturi. Acest model (...) într-un singur tur pentru alegerea primarilor afectează grav dreptul cetățenilor de a fi reprezentanți cu adevărat” (declarație politică depusă în plenul Camerei Deputaților, conform Monitorul Oficial din 17 iunie 2011).

___

Andrei Dolineaschi, deputat PSD și fost secretar general al PSD: ”Aș dori să atrag însă atenția asupra a două aspecte deosebit de grave care amenință sistemul democratic din România prin această abordare populistă și oportunistă. În primul rând, invocarea argumentului economic pentru renunțarea la organizarea unui demers electoral, oricare ar fi el, este un atac direct asupra ideii în sine de democrație” (declarație politică depusă în plenul Camerei Deputaților, conform Monitorul Oficial din 17 iunie 2011).

___

Adrian Țuțuianu, fost senator PSD și actual președinte al CJ Dâmbovița și al PSD Dâmbovița:”Această modalitate de desemnare a primarului, după părerea mea, contravine însăşi noţiunii de democraţie, pentru că, atunci când discutăm de democraţie, discutăm de voinţa unei majorităţi, iar majoritatea nu se poate realiza în această formulă, cel puţin pentru un număr important de primari. Ce se poate întâmpla? Se poate întâmpla ca la vot să fie prezenţi, să spunem, jumătate din numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale, iar cel care a obţinut numărul cel mai mare de voturi să aibă 25 sau 30% din opţiunile exprimate, ceea ce înseamnă că vom avea primari aleşi cu 15-20-25% din totalul populaţiei cu drept de vot. E greu de înţeles pentru unii dintre colegi care văd şi comentează ce înseamnă democraţie. Mai repet o dată, democraţie înseamnă voinţa majorităţii.

(...) Problema nu este că nu ar conveni PSD, ci problema de fond, stimaţi colegi, este să gândim un sistem de alegere a primarilor, a deputaţilor, a senatorilor, a preşedinţilor de consilii locale care să respecte normele democratice” (stenograma Camerei Deputaților, 6 aprilie 2011)

____


Daniel Savu, senator PSD și candidat al PSD pentru Primăria Ploiești: ”Dacă votăm şi această lege – şi de aceea mă opun acestei legi, nu ştiu ce vor face ceilalţi colegi, dar asta este părerea mea –, nu vom face decât să optimizăm cheltuielile celor care şi-au propus să cumpere voturi. De ce să cheltuiască de două ori? Să cheltuiască într-un singur tur poate puţin mai mult decât ar fi cheltuit… sau puţin mai puţin decât ar fi cheltuit în două tururi. Din punctul meu de vedere, în condiţiile mitei electorale generalizate, această iniţiativă legislativă nu face decât să optimizeze cheltuielile celor care practică mita electorală” (stenogramă Senat, 20 aprilie 2011)

_____

Georgică Severin, senator PSD, președinte al Comisiei de Cultură din Senat: ”Această propunere legislativă mi se pare extrem, extrem de periculoasă, dincolo de situaţii pe care le putem demonstra la limită. Imaginaţi-vă cazul unei localităţi cu 10 candidaţi! Un candidat ia 9%, 8 candidaţi iau 10% şi vom avea un câştigător cu 11%. Aritmetic este posibil. Vă daţi seama ce grad de reprezentativitate va avea acel primar?

De ce spun că această propunere legislativă este periculoasă? Pentru că se încearcă şi pe această cale să se diminueze încă o dată rolul elementelor democratic alese, rolul elementelor de tip parlamentar, şi mă gândesc la consiliile locale. Noi, practic, vrem să întărim autoritatea primarului, vrem să-l facem să fie ales indiferent de capacitatea sa de a rezona cu cetăţenii şi să-l transformăm, dacă vreţi, într-un feudal local” (stenogramă Senat, 20 aprilie 2011)

____

Aura Vasile, fost deputat PSD, actual consilier parlamantar: ”În oraşele reşedinţă de judeţ, ca în oraşele mari din România, alegerea primarului într-un singur tur se va face cu o pătrime sau poate şi mai puţin din cetăţenii cu drept de vot din acele oraşe. Or, felul în care se încearcă impunerea, cred că nu este corect. 14%, 15%, 16% din primul tur - un primar, şi să fie primar reprezentativ al tuturor cetăţenilor din administraţia teritorială, nu cred” (Stenograma Camerei Deputaților, 30 mai 2011)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.