stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Dragnea, ”defăimat” de CTP: ”E o fantasmagorie pe care nici creierul lui n-o poate concepe”

ctp cristian tudor popescu

Un nou scandal a izbucnit pe scena politică. În prim plan, şeful PSD-ului, Liviu Dragnea. din cauza legii defăimării. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a luat poziţie şi îl face praf pe Dragnea. CTP a spus că în România nu este nevoie de legea împotriva defăimării promovată de președintele PSD, în condițiile în care există deja organisme care amendează discriminarea și organizații nonguvernamentale care apără drepturile minorităților. În plus, spune jurnalistul, o astfel de lege ar pune sub semnul întrebării situația din România.

Citeşte şi: DOLIU Şoc la Hollywood: Un mare actor a încetat din viaţă / VIDEO

„Aş aduce în atenția parlamentarilor care vor delibera în legătură cu trecerea acestei legi prin Parlament în zilele următoare un aspect legat de imaginea externă a României. Această denumire, "legea anti-defăimare" are un ecou foarte precis în Occident. "Anti-Defamation League", Liga Anti-Defăimare, a fost înființată în 1913, în condițiile care antisemitismul devenea un fenomen tot mai îngrijorător, crescând de la an la an. Acea organizație era menită să-i protejeze pe evrei în faţa agresiunilor de presă şi a grupurilor antisemite.Mai târziu, notiunea de defăimare a cuprins si alte minorităţi. În clipa în care introducem în România o astfel de lege, punem un semn de întrebare în legătură cu ce se întâmplă aici”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Citeşte şi: O nou execuție șocantă în Coreea de Nord: Ce mare lider a mai fost ucis la ordinul lui Kim Jong-un

„Anti-defăimare înseamnă că în România sunt atacaţi în presă, pe internet, pe Facebook, evreii, homosexualii, turcii, ucrainenii, femeile, bătrânii, copiii, alte categorii mai mult sau mai puțin minoritare. Or, aşa ceva e o fantasmagorie, pe care nici creierul d-lui Dragnea n-o poate concepe. În România nu există niște fenomene notabile de acest fel. Că mai sunt exprimări interpretabile ca discriminatorii sau lezante la adresa unor minorități, a unor persoane, pentru asta există Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care amendează în consecință astfel de manifestări. Sunt organizații neguvernamentale care apără drepturile minorităţilor. Există Codul civil în care poți da în judecată pentru calomnie, insultă și există în primul rând Constituția unde sunt prevăzute astfel de reglementări”, a spus jurnalistul. În opinia sa, motivul pentru care Liviu Dragnea a promovat acest proiect de lege este acela că „deschide un evantai de posibilități singurului grup social care îl preocupă pe dl Dragnea, ca și pe majoritatea politicienilor. E vorba de hoţii politico-financiari, infractorii cu bani mulți care apar pe la televizor și în presă și care pot arunca o haită de avocați în capul unui jurnalist care scrie despre ei sau chiar împotriva cetățenilor care postează pe internet”.

Vezi şi: Crin Antonescu indentifică gafele majore ale PNL: Ce mesaje are pentru liberali

„Dl. Dragnea e deranjat de un singur fenomen de intoleranţă care exista în România: O bună parte din populaţie e intolerantă la hoție, corupție, șpagă, la tot ceea ce vedem că se derulează. (...) Dl. Dragnea se bazează pe faptul că toți politicienii din toate partidele ar fi foarte bucuroși să nu se mai spună despre ei în presă că sunt ceea ce sunt. De aceea speră să treacă prin Parlament. Și eu sper ca deputaţii să ia în considerare măcar ce am spus la început, nocivitatea pentru imaginea externă a României a unei legi cu o asemenea denumire”, a mai spus Cristian Tudor Popescu. El a arătat că, pe internet, comentariile discriminatorii trebuie să fie cenzurate de proprietarii site-urilor pe care sunt postate. „Internetul e ultima redută într-o societate a exprimării libere. Când toate celelalte mijloace, toate celelalte media pot fi înregimentate, rămâne internetul, aşa cum s-a demonstrat din Moldova, trecând prin România şi până în Egipt. Oricâte minciuni încremenitoare aș mai citi despre mine pe internet, întotdeauna sunt dispus și să ies în stradă dacă se va încerca punerea botniţei pe internet”, a adăugat jurnalistul conform Digi 24.

 

comments powered by Disqus

CITESTE SI

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.