Premium
PSD este un partid într-o continuă schimbare. S-a adaptat rapid la realitățile din 1990, s-a readaptat în 1992 când a apărut ca FDSN, s-a readaptat în 1993 când și-a schimbat numele în PDSR, iar în 2001 s-a conectat la realitățile internaționale când a înghițit PSDR-ul lui Sergiu Cunescu și a devenit PSD. De atunci încoace, adaptările la prezent nu au lipsit din peisaj. Altfel, nu avea cum să supraviețuiască. Generații de lideri s-au succedat, fiecare având un aport la refresh. Adrian Năstase a adus ceva ce Ion Iliescu nu avuse. Victor Ponta a adus ceva ce Adrian Năstase nu avuse. Dar rata de refresh a partidului a fost mai mare decât rata de schimbare a liderilor sau a generațiilor.
Liviu Dragnea face parte din aceeași generație cu Victor Ponta, dar el aduce ceva ce Victor Ponta nu a avut. Schimbările sunt vizibile cu ochiul liber. Cea mai flagrantă este una de imagine. La ultimele conferințe de presă, Liviu Dragnea s-a afișat fără cravată. Nu cred că vorbim despre o ținută de vară, de practicat în vacanța parlamentară. Cred că este doar vârful aisbergului și ceea ce urmează va depăși capacitatea Gabrielei Firea care va încerca (pentru a câta oară...) să pară mastermindul din umbră al comunicării de partid. Nu vorbim despre înțepături, răzbunări, răutăți, comunicate pline de împroșcări cu venin, anunțuri pline de aruncări cu acid sulfuric sau vendete personale. Deci, strategia nu este a Gabrielei Firea. L-am subestima pe Liviu Dragnea dacă l-am crede doar un pion în mâna baronilor locali. Este cu mult mai tenace decât lasă să se vadă, adică la fel de abil ca Ion Iliescu, la fel de autoritar ca Adrian Năstase, la fel de amuzant ca Victor Ponta și la fel de prezentabil în exterior ca Mircea Geoană. Suma de atribute îl face cu mult peste marioneta care să recite ca pe o poezie declarații veninoase scrise de Gabriela Firea. Părerea mea este că tactica ori este a lui, ori este a cuiva care i-a prezentat-o la pachet, dar a avut Dragnea grijă să îi adauge o notă personală. Cea mai bună comparație este Traian Băsescu. Sunt foarte asemănători, au aceleași reacții la greu, au aceleași reacții la bine. Dacă cei doi trec peste animozitățile personale și activează în același partid, să ne ferească Dumnezeu, ar fi tandemul-buldozer pentru restul.
Omul de la butoane
Comparația pe care vreau să o detaliez nu este între Liviu Dragnea și Traian Băsescu, deși ar fi o temă interesantă. Cum să se înțepe doi scorpioni și care rămâne în picioare... sună a titlu de documentar de Discovery. Spuneam despre recentele apariții ale lui Dragnea. Mi se pare că îl imită pe Alexis Tsipras, premierul Greciei. Deja este o marcă personală, un brand politic al lui Tsipras să apară fără cravată. La fel face și Dragnea. Ia orice întrebare cu un zâmbet și o duce într-un derizoriu amuzant, oarecum aerian, dar la modul simplist. Este o modificare de discurs față de cât de tehnic și fixist era Liviu Dragnea în 2014. Omul a purtat cravată din fragedă pruncie politică până mai ieri.
Tsipras este o rețetă de succes rapid. Relaxant, laid-back, abordează falimentul Greciei cu două glume și o părere fermă. Râdem, glumim, ne pozăm zâmbind, dar când vine vorba de parlamentari greci care votează altfel, îi excludem fără să clipim. Cam așa va arăta Dragnea 2015. Râdem, glumim, părem un fraierică bun de poză cu care orice Oprișan face ce vrea, dar vor urma niște altoiri de nu o să aibă aer cei care cred că dacă stau la o declarație de presă în spatele lui Dragnea par și ei din același film. Degeaba vine orice Ionel Arsene să pună o față serioasă în spatele lui Dragnea la televizor, după ce faci un clip soft porn cu o minoră pe care doar o mângâi pe botoșei, nu mai ai cum să te dai om serios. Strică media echipei și probabil va fi primul plesnit. Este ca și cum avem un minister serios, precum cel al Sănătății și îl punem pe Nicolae Bănicioiu ministru. Să se termine vacanța și o să vină momentul în care vom vedea cât de serios este Dragnea cu partidul, dincolo de relaxarea de vacanță.
Omul cu banii
La fel de relaxat trebuie să fie și ministrul de Finanțe. Avem ca ministru pe omul de care râdeam anul trecut. "Un discotecar", îl eticheta Traian Băsescu și nu era departe de adevăr. Dar pentru a anunța măsuri cu greutate, ai nevoie de un VJ de la MTV. Clubberul de serviciu, cu o brumă de experiență la fonduri europene și o experiență solidă în cluburi, cocktailuri, fițe și ritmuri latine s-a dovedit a fi Eugen Teodorovici. Ne luăm de numele lui de mijloc, Orlando, pentru că sună funny, așa cum la Victor Ponta ne luăm de Viorel. Creăm glumițe, le punem în context, aruncăm middle-name-ul ridicol și sună că am făcut mișto de om. Da, sună funny să bați apa în piuă cu "Orlando de la Finanțe", de parcă ai spune "Fernando de la Caransebeș", dar dacă doar atât poți înseamnă că ai un simț al umorului cam cât Lavinia Șandru, ceea ce nu este tocmai un compliment. Avea doamna niște emisiuni în care din Orlando nu îl scotea, dar era foarte subțire în analizarea deciziilor omului. Pe un ton prefăcut și cu textul repetat înainte de emisiune, glumele nu îți ies funny.
Dincolo de Orlando, Eugen Teodorovici are și el un rol important. Are și el un corespondent important. La fel de clubber, la fel de relaxant, un aspect la fel de flăcău tomnatic, o atitudine la fel de "Ola, chica! Ciao, ragazza!" când vine vorba de abordat jurnaliste off the record. Este vorba despre Yanis Varoufakis, fost ministru de Finanțe al Greciei. Venea relaxant la minister cu rucsacul pe un umăr, de parcă era înscris într-un program de internship, nu chiar ministrul însuși. La fel de relaxat, la fel de laid-back deși situația de pe hârtie era pe fundul prăpastiei, banii lipseau, sumele dădeau cu minus, șomajul o lua în sus, infracționalitatea în galop, economia praf. Dar Varoufakis lua situația peste picior și grecii îl aplaudau. Cu o economie în perfuzii, care produce mai puțin decât consumă, cu o sifonare a fondurilor și o corupție mediteraneeană (ca să mă exprim elegant), Varoufakis a fost ministru de Finanțe peste o catastrofă. A intrat zâmbind, a ieșit zâmbind, a strâns mai mult capital de imagine decât ar fi făcut orice politician care ar fi dat în disperare uitându-se pe cifre.
Cam așa este Teodorovici. Zâmbește, este relaxat, admiră femei care vor să fie admirate și pare că situația nu este atât de maro pe cât ne-o arată cifrele. Deciziile lui au însă efecte de plâns, nu de râs. Scăderea TVA a venit ca o chestie cool și i-a luat fața tehnicistului de Daniel Constantin care a încercat să ia caimacul reducerii TVA la alimente. Teodorovici va prezenta în decembrie situația zâmbind, ca și cum miliardele lipsă de la bugetul de stat ar fi o chestie tare pe care orice hipster pe bicicletă o pozează ca să o pună pe facebook. Situația va fi mai grea, dar imaginea va fi haioasă și detașată. Va face Teodorovici niște glume cu câteva prompteriste rujate care vor crede că înțeleg finanțe și macroeconomie mai mult decât le este scris pe prompter, doar pentru că le-a complimentat Teodorovici intuiția și le-a aruncat "acea" privire.
Partidul
SYRIZA a apărut de nicăieri și a câștigat alegerile. Păcat este că va duce Grecia nicăieri. PASOK avea un plan de relansare economică, dar dureros și îndelungat. Dacă grecii au frecat menta pe bani europeni, la momentul plății facturii este logic că nu au bani. Dar dolce vita pe banii Germaniei nu poate ține la infinit. Un plan precum cel al PASOK era greu de digerat de grecii care vor salarii mari pe nefăcut nimic sau grecii care vor pensii mari la contribuții infime. Au votat pe primul aventurier politic care le-a promis marea cu sarea, adică le-a spus ceea ce vroiau ei să audă. Planurile SYRIZA mi se par nefezabile, fanteziste și utopice. Dar pentru grecii care au primi bani gratis, ideea că pot avea free money în continuare doar dacă votează SYRIZA... a sunat bine.
Victor Ponta nu mai contează, iar asta s-a văzut la începutul săptămânii când Dragnea i-a cerut lui Teodorovici să prezinte mai întâi planurile rectificării bugetare la partid, apoi în parlament. PSD a aprobat ca SYRIZA niște măsuri care sună bine azi, dar vor aduce niște găuri pe termen lung. Sună bine la populație, facem, dregem, rupem, v-o spune Dragnea zâmbind fără cravată, detaliile tehnice le încurcă Teodorovici cu ochii la decolteele din sală, presa face materiale în care arat cum se taie cu foarfeca niște procente din TVA, celebra frază cu "ne rămân mai mulți bani în buzunar" și ne dăm cocoși cu comercianții care au păstrat același preț deși au redus procentul de TVA. Suuper! Apoi, ne întrebăm de ce nu avem autostrăzi, de ce nu se termină cele începute, de ce nu sunt bani pentru medicamente, spitale, pensii, dar vin alegerile și dezastrul îl va gestiona următorul guvern. Nici nu este nevoie să iei cu împrumut pungile cu venin de la Gabriela Firea, poți zâmbi relaxat și fără cravată din opoziție până în 2020, apoi iei 70% fără să mai bagi în parlament pe barba ta UNPR și PC+PLR.
Țara
România începe să se bazeze prea mult pe euforie și prea puțin pe semnalele concrete din economie. Faptul că acordul cu FMI nu se va mai prelungi după septembrie nu trebuie trata cu aroganța "oricum nu aveam nevoie, vedeți că am avut chiar excedent bugetar" cum greșit o va aborda Victor Ponta (dacă mai rămâne premier) sau Eugen Teodorovici (dacă devine premier). Acordul reprezintă un punct de stabilitate care afectează pozitiv rata CDS a României. Adică rata la care ne împrumutăm pe piețele externe. Văd destui oameni pe Economic care cred că dacă știu diferența între depozit și credit se pricep. E ceva mai complicat, pentru că CDS-ul te urcă, el te coboară
Reducerea TVA s-ar putea să nu aibă efectul scontat. Nici la buget, nici la populație. La buget. Mi se pare o scădere de puncte procentuale prea multe. Eu dacă eram ministru, aș fi mers pe un plan de reducere graduală, cu câte 1pp anual sau până când se constată că încasările stagnează în bani pe un procent mai mic. De fapt, eu sunt împotriva reducerii TVA, eu aș crește TVA la 26% și aș fi scăzut gradual cota unică, până la 4%. Dacă ne uităm pe încasări, cele din TVA sunt consistente în buget, față de impozitul pe venit sau cel pe profit. Se poate face o astfel de promoție macro-economică pentru atragerea de investitori. Sigur, cuplat cu ceea ce Daniel Dăianu tot spune din 1997 și nu îl ascultă nimeni: sound fiscality. Un fisc prietenos și eficient. Noi avem un fisc încruntat, retrograd și birocratic. Dacă populația vede lipsa de investiții în economie (autostrăzi la care nu se lucrează, de exemplu), iar președintele dă vina pe reducerea TVA, atunci efectul va fi unul de bumerang asupra PSD. Iar dacă planul A cu imitarea lui Tsipras nu funcționează, iar planul B înseamnă un comunicat veninos scris de Gabriela Firea, atunci ar fi nasol pentru PSD.
Moda
Oricât de utopice ar fi promisiunile lui, Tsipras este un politician al acestui secol. Secol care este la început, deci putem spune că așa arată modelul de politician al viitorului. Relaxat, zâmbitor, băiat de treabă. PSD este un partid într-o continuă schimbare, iar asta îi este rețeta care i-a garantat și îi va garanta supraviețuirea. În acest deceniu, nu putea supraviețui dacă era la fel de baronizat ca pe vremea lui Adrian Năstase. Pe vremea lui Adrian Năstase nu putea supraviețui dacă era la fel de contondent ca în primii ani după Revoluție. Glumițele lui Ponta au fost o perioadă de tranziție pentru PSD și ar trebui să fie și pentru Victor Ponta. El și-ar putea găsi sfârșitul politic dacă nu va depăși această fază. Procentual, a obținut cel mai mic rezultat al candidaților stângii în orice tur II din 1992 încoace. Deocamdată moda arată altfel. Partidul Piraților din Suedia a lansat-o, în 2006, inventat de Rick Falkvinge. Alexis Tsipras este un tweaker, a modificat invenția. Restul sunt imitatorii, sau importatorii rețetei de succes. Victor Ponta pare lăsat în urmă. La fel și PNL.
COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
