PSD-ului nu-i convine libertatea presei. Nu doreşte o televiziune şi un radiou public cu jurnalişti independenți din punct de vedere financiar. Se urmăreşte controlul politic al presei publice, tocmai prin momeala financiară de la lună la lună, de la an la an a celor două instituţii media.
În acest moment, Radioul Public şi TVR-ul sunt în prag de faliment. Dragnea a propus eliminarea taxei Radio-TV, nu pentru a veni în sprijinul cetăţenilor sau al presei, ci pentru a avea mai multe pârghii în impunerea cenzurii în cele două instituţii media.
Taxa radio-tv era o minimă garanţie a faptului că cele două instituţii de presă pot avea o independență economică şi politică. Aşa se pregăteşte PSD-ul de campanie electorală. Tot aşa va primi şi voturile din partea cetățenilor care înţeleg importanţa televiziunii publice şi a radioului.