Premium
"Dreapta românească" este destul de incompetentă sociologic. Dacă va trebuie o dovadă rapidă a acestu fapt, este suficient să priviți la incapacitatea de a câștiga alegeri parlamentare. Dar astăzi vreau să vorbesc despre o altă ramură a acestei discipline, anume sociologia organizațiilor. Și efectul său asupra propunerilor economice.
Citiți și: Problemele dreptei la alegerile europarlamentare
O mare partea dreptei privește cu mirarea unui copil la procesul prin care decizia politică se este transformată în realitate de către aparatul birocratic. Nu lipsesc neapărat cunoștințele teoretice ci, mai ales acelea practice pe care le aveau un Năstase sau Fenechiu. Nu vreau să spun că nimeni din partidele de dreapta nu înțelege cum se pun în aplicare deciziile. Aparent problema atinge nivelul maxim cu România 100. Dacă Emil Constantinescu a fost înfrânt de securitate, Dacian Cioloș a fost înfrânt de birocrați (și, se zice, de Dâncu). USR ar trebui să stea mai bine: sunt acolo oameni care au avut procese și reclamații cu diverse instituții așa că știu măcar din afară. Istoric, PNL stă cel mai bine, deși nu e clar câți dintre cei mai competenți PNL-iști a fost trecuți în rezervă de DNA. Despre PMP nu spun nimic, chiar nu îmi dau seama.
Lipsa de abilități nu este cu totul necunoscută politicienilor de dreapta. Când aceștia cer o administrație debirocratizată și eficientizată ei nu se gândesc doar la interesul direct al cetățeanului ci și la dorința lor de a avea un instrument mai eficient și mai supus. Problema, cum vom vedea mai jos, este că proiectele de reformă interferează cu cele de alocare de fonduri.
În diverse forme, dreapta crede că alocarea de bani către consumatori nu se reflectă sustenabil în creștere economică. Ea vrea să aloce resurse către stat, care la rândul său să le aloce în investiții subcontractate investitorilor privați. Inevitabil, aceste alocări vor trece prin birocrația de stat. Acea birocrație care nu vrea să se supună și pe care dreapta nu știe să o încalece. Lucrul este cu atât mai grav cu cât domeniile vizate, precum infrastructura de transport și educația, sunt unele în care statul eșuează deja de decenii să transforme banii în valoare adăugată.
Soluția naturală este să nu aloci bani suplementari până nu reformezi organizație de implementare. Vom numi această strategie reformă înaintea fondurilor. Asta nu înseamnă musai că, brusc, unele direcții de ministere și autorități de management rămân fără fonduri. Mai degeaba poate fi utilă o abordare precum cea a organismelor internaționale: o primă tranșă pe bază de promisiuni, apoi următoarele pe baza unor indicatori. Așa face și FMI, și Banca Mondială, precum și alte organisme pe care dreapta susține că le respectă.
La limită, dreapta trebuie să fie pregătită să ocolească cu totul acele instituții pe are nu știe să le reformeze și să creeze altele mai suple și mai capabile. În tinerețe am citit că astfel și-au construit italienii autostrăzile. După război birocrația guvernamentală era plină de fasciști, așa că Guvernul a înființat organisme paralele. După ce procesul de înlocuire funcțională a fost finalizat, se poate discuta inclusiv dacă vechile instituții merită păstrate. Italienii se pare că le-au păstrat ca să țină sub control șomajul.
Din tot ce am auzit, mă tem însă că dreapta, când va avea gata ofertele, va propune o altă strategie: reforme și alocări simultane. Adică, de exemplu, îi dai bani CNADNR ca să obții cât mai repede beneficiile așteptate dar anunți și o reformă. Asta poate duce la o situație extrem de perversă. Dacă se chiar face reformă vorbim de schimbare a managementului în timpul proiectelor (care proiecte simt că nu vor fi separate în bucăți independente). Dacă nu se face... atunci nu se face.
Este ca și cum ai pierde ulei la mașină și ai monta o pompă care să pună ulei în completare în timp ce faci reparația. Presupun că se poate (nu sunt automobilist). Dar de ce ai face așa ceva?
Evident, cele de mai sus sunt niște așteptări. Nimic nu este bătut în cuie. Tot ceea ce denumim "dreaptă" trece, într-o formă său alta, printr-o redefinire identitară. Poate mă înșel. Puține lucruri mi-ar face mai mare plăcere.
