Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dreapta românească: Unitate sau diversitate?

forte dreapta

Odată cu ideea unui partid "al lui Cioloș" se vorbește din nou despre "unitatea dreptei" care ar fi necesară pentru a învinge colosul PSD. Poate este nevoie de unitate... sau poate nu este. Dar eu cred că însăși problema este pusă greșit

PSD merge la alegeri oferind o plajălargă de opțiuni alegătorului. În extrema naționalistă este PRU, partid tolerat, dacă nu încurajat, de PSD. Rolul PRU este să prindă alegătorii naționaliști care ar putea găsi că PSD este "prea slab" și să evite ca aceștia să voteze USR sau PMP. Apoi, există zona de naționalism în interiorul partidului exprimată pe vremuri de Adrian Păunescu și moștenită astăzi de politicieni precum Codrin Ștefănescu. Apoi, vine zona de bază a PSD, oarecum de stânga, cea în care se vorbește de pensii și salarii, dar și despre familie. În sfârșit, există  o zonă de centru și dincolo de centru, unde găsim politicieni care militează pentru drepturile romilor (Petre Florin Manole, Ciprian Necula) dar și măsuri e scăderi de impozite pe care în mod normal le-am considera de dreapta. Plus tradiționalul partid satelit (ALDE).

Acestei largi răspândiri a mesajului politic, "dreapta" îi răspunde cu o variație de partide care, însă, tind să aibă aceleași idei: bună guvernare, anticorupție, orientare pro-business (dar pro-stat pe cultura). Variații ale acestui discurs găsim la PNL, USR, Dacian Cioloș, poate chiar și la PMP. Mergând în spate, le fel se poate spune de Monica Macovei, Mihai Răzvan Ungureanu, etc.

Comentatorii de stânga spun de obicei că aceasta este o gândire de clasă. Deși stilul lor poate fi obositor prin folosirea acelorași cuvinte ideologizante ca acum zeci de ani, esența ideii este corectă. Există o clasă de mijloc care simte că și-a construit prosperitatea pe baza activității în zona privată. Ea dorește, în mod natural, ca statul să-i sprijine prosperitatea în mod abundent și nediscriminatoriu. Abundent înseamnă politici sociale mai puține pentru a lăsa loc unor politici pro-business dar nu neapărat pro-piață (concurenta trage prețurile în jos și asta poate dăuna prosperității). Pentru ca sprijinul să nu se risipească pe drum e nevoie de bună guvernare, iar pentru ca același sprijin să nu fie capturat de alții este nevoie de anti-corupție.

Astfel, apelul diversificat al PSD se contrapune unui apel pozitiv destul de simplist. Nu este de mirare că "dreapta" câștigă alegeri mai ales pe mesaj negativ și pe momente carismatice.

De aceea, "dreapta" trebuie să se diversifice înainte să se unească.

Este loc pentru o dreaptă a valorilor mai mult sau mai puțin tradiționale. Dar nu în sensul în care aceasta să copieze din caietul de campanie el PSD. Ci să propună activ o metodă prin care aceste valori "vechi" să se integreze în modernitatea politică. Aici putem include între valori și solidaritatea, pe model creștin-democrat.

Este loc pentru o dreaptă a libertății, care să nu ezite să critice monopolurile și oligopolurile din sectorul privat. Și care să nu ezite să ceară protecție egală în fața legii pentru minorități.

Și, cu siguranță, se mai pot găsi nișe.

În câte partide trebuie sa se distribuie această dreaptă? Păi depinde de partide. Deocamdată noi nu avem partide care să știe să prospere pe baza facționalismului intern, atrăgând electorat cu convingeri variate. Odată ce învață această cultură a co-existenței, pot să fie cât de puține. La limită, chiar și un singur Mare Partid al Dreptei.

Însă atâta vreme cât partidele amuțesc și nu cultivă dizidența internă, majoritatea fuziunilor vor da în continuare cu minus. Spre bucuria... PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.