Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dumitru Costin (BNS): Legea salarizării unitare din sectorul public rămâne unitară doar în titlu

Olguta Vasilescu

Liderul Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat miercuri, la Galați, că Legea salarizării unitare din sectorul bugetar rămâne unitară doar în titlu, în condițiile în care a creat nemulțumiri majore în aproape toate domeniile de activitate, conform Agerpres.

"Nemulțumiri sunt aproape în toate domeniile. Ca o observație de fond, pe care am transmis-o de la bun început tuturor grupurilor parlamentare și tuturor liderilor politici cu care am avut discuții, din păcate această lege rămâne unitară doar în titlu. Toate echilibrele, toate evaluările, toate legăturile intersectoriale, care au fost create în urmă cu aproape zece ani, atunci când sub evaluarea unui corp de experți ai Băncii Mondiale toate structurile profesionale și sindicale din zona bugetară au lucrat temeinic la elaborarea unei grile de salarizare unitare, care să facă legătura și să dateze corect salariații din diverse domenii de activitate bugetară, nasc semne de întrebare cu privire la calitatea acestui act normativ", a spus Costin.

Liderul sindical a precizat că sunt nemulțumiri majore în legătură cu legea salarizării unitare în cultură — la nivelul bibliotecilor, teatrelor (mai puțin actorii), a teatrelor de operă, operetă și balet, dar și în justiție — mai ales la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor și a consilierilor de probațiune, unde doar aproximativ 400 de persoane monitorizează nu mai puțin de 70.000 de foști deținuți.

Potrivit acestuia, nemulțumiri majore mai sunt și în agricultură, la personalul care se ocupă de certificarea semințelor, dar mai ales în administrația locală. Dumitru Costin a mai spus că un mare semn de întrebare se ridică și asupra sustenabilității legii salarizării. "Un mare semn de întrebare este legat de sustenabilitatea acestui proiect de lege. În ce măsură România are resursele financiare necesare pentru ca în anii care urmează să producă creșterile salariale respective. Acest proiect de lege nu oferă certitudini decât pentru anumite categorii socio-profesionale, care vor beneficia de diverse tipuri de creșteri salariale în a doua jumătate a acestui an și a acelor categorii socio-profesionale, în special în sănătatea publică, care vor beneficia de noi creșteri salariale la 1 ianuarie 2018. După aceea, pentru restul salariaților din sectorul public din România nu există decât foarte multe semne de întrebare. Nu știm în ce măsură, în funcție de evoluția economiei, de evoluția bugetului de stat, România își va putea permite în anii care urmează să ofere, să plătească aceste creșteri salariale", a afirmat Costin.

El a precizat și care vor fi pașii pe care BNS îi va urma. "Dacă legea va pleca de la Parlament cu erori de construcție, de filosofie legislativă, de încălcări ale principiilor cum ar fi la muncă egală plată egală, un tip de reacție va fi un demers de natură juridică către Curtea Constituțională și către președintele țării de retrimitere a legii în Parlament. În funcție de cum s-au îndeplinit obiectivele stabilite de organizațiile sindicale, vom stabili dacă oamenii ies organizat în acțiuni de protest sau nu", a mai menționat Costin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.