Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După relansarea discuţiilor cu Grecia,Macedonia vrea rezolvarea diferendelor istorice şi cu Bulgaria

dw.com
Balcani Kosovo Serbia Bosnia Albania Muntenegru Macedonia Croatia

După relansarea discuţiilor cu Grecia, Macedonia doreşte să depăşească diferendele istorice şi cu Bulgaria în perspectiva aderării sale la Uniunea Europeană şi la NATO, a anunţat marţi, la Sofia, noul premier macedonean Zoran Zaev, relatează AFP. 'Macedonia încheie un capitol al naţionalismului şi al urii şi deschide un capitol al viitorului său european', a declarat liderul social-democrat în cadrul unei întrevederi cu omologul său bulgar Boiko Borisov, în cea de-a doua sa vizită în străinătate de la preluarea mandatului la 1 iunie, după cea de la Bruxelles.

Zoran Zaev a dat asigurări că semnarea unui tratat bilateral de prietenie şi de cooperare cerută de Bulgaria din 2009 este programată pentru 2 august în cadrul vizitei premierului bulgar la Skopje. Deşi este primul stat care a recunoscut independenţa Macedoniei, la 15 ianuarie 1992, Bulgaria consideră cu toate acestea că macedonenii slavi sunt de origine bulgară şi nu recunoaşte minoritatea macedoneană de pe teritoriul său.

Sofia doreşte să i se garanteze printr-un tratat neamestecul în treburile sale interne de către Skopje, în condiţiile în care un articol din Constituţia Macedoniei prevede că 'Republica veghează asupra situaţiei şi a drepturilor cetăţenilor de origine macedoneană din ţările vecine'. Bulgaria, care va prelua preşedinţia Consiliului UE în primul semestru al anului 2018, s-a angajat să susţină perspectiva euroatlantică a Macedoniei. De la Sofia, premierul macedonean a ţinut să adreseze 'un mesaj important de prietenie Greciei'. 'Avem nevoie de ajutorul şi de sprijinul Greciei', a subliniat el, conform Agerpres.

Grecia şi Macedonia au relansat pe 14 iunie la Atena, fără a intra în detalii, discuţiile cu privire la numele fostei republici iugoslave, subiect care afectează de 26 de ani relaţiile dintre cele două ţări vecine din Balcani. Atena contestă dreptul statului vecin de a se numi 'Macedonia', denumire pe care grecii o consideră parte a patrimoniului lor istoric şi care în prezent desemnează o regiune din nordul Greciei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.