Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Economia lui Ponta și economia lui Dragnea

ponta dragnea

Liviu Dragnea, dincolo de unele măsuri ce la putem clasifica ca fiind redistributive, pare să continue același filosofie de creștere economică al lui Victor Ponta. Anume „ia” de la stat și „dă” către societate (angajați, patroni, pensionari). Speranța este că, statul român fiind foarte prost gestionar, societatea va cheltui banii ceva mai bine decât statul (chiar și atunci când cheltuie pe consum). O mai bună cheltuială duce la creștere economică. Iar dacă nu apare destulă creștere organică, PSD pare să spere că Sevil Shhaideh va mai petici câte ceva absorbind fonduri europene. Să ne temem sau să aplaudăm această abordare?

O veste bună: Pe termen scurt, economiștii publici sunt, în general, varză

Când vedem cum este criticat Liviu Dragnea, trebuie să înțelegem că aceleași critici i s-au adus, înainte lui Ponta. Totuși, Ponta a produs aproape 5 ani de creștere economică. Includ aici și mandatul lui dacian Cioloș, care a fost extrem de constrâns de Codul Fiscal lăsat în urmă de predecesor.

Confruntați cu creșterea economică neortodoxă, unii economiști au încercat, o vreme să laude moștenirea lui Boc, dar această explicație s-a învechit curând. Apoi s-a lăsat tăcerea. Ori, această tăcere creează o problemă de credibilitate.

Nu este dezonorant pentru economiști că apocalipsa cu care ne amenințau nu s-a produs. Economia, ca știință, este undeva sub știința politică recentă. La rândul său știința politică este mai puțin riguroasă decât sociologia. Iar despre sociologie veți auzi voci care spun că nu este „cu adevărat” știință. Deci, paradigmele economiștilor sunt slabe, iar rateurile se întâmplă.

Dar onest din punct de vedere intelectual al fi ca economiștii apocaliptici ai anilor 2012-2013 să vina și să încerce să explice și să își explice acești 5 ani de creștere peste media europeană. Eu, unul, nu pot întotdeauna să identific un argument economic sănătos. Dar pot să identific o falsă dezbatere științifică și academica în științele sociale.

Deci dacă vedeți un economist explicând ritos la TV - ignorați-l. Apropo, așteptările economiștilor de la The Economist erau pozitive pentru 2017 încă înaintea alegerilor.

O veste rea: Dragnea riscă mai mult decât Ponta

Problema economiștilor români este că își iau prea în serios manualele de economie. Acele manuale nu sunt rele, dar au fost generalizate pornind de la societăți cu un stat mai puternic, mai capabil să producă opere de infrastructură sau alte lucruri. Economiștii cred că și statul român poate să producă același output. Eroarea lor nu este, așadar, economică ci sociologică.

Mecanismul prin care ei descriu riscurile creșterii bazată pe consum este, nu mă îndoiesc corect. Dar ei subestimează riscurile economiei „clasice” într-un stat slab.

Acestea fiind spuse. Se vede cu ochiul liber că riscurile luate de Dragnea sunt mai mari decât cele luate de Ponta. Ponta făcea economii la buget și crea surplus înainte să se aventureze la cheltuieli. Dragnea se grăbește să facă cheltuielile. Mai mult, Dragnea vine după 5 ani de „sistem Ponta”. ceea ce înseamnă că primele beneficii, cele mai simple, au fost recoltate deja și acuma riscul este din ce în ce mai mare.

A doua veste rea: Pe termen suficient de lung, criticii au dreptate

Pe lângă critica simplistă (gen: nu se poate creștere fără autostrăzi), a existat pe vremea lui Ponta și una mai subtilă. Anume, indiferent de alte evoluții, este nevoie, pe termen mediu și lung ca forța de muncă să fie mai educată, mai sănătoasă și, economia să fie mai conectata (cu autostrăzi, printre altele).

Altfel, creșterea economică se plafonează sau devine negativă și, în orice caz, devine dificil să fie transformată în creștere a nivelului de trai. Această critică mi se pare validă. Ea se aplică nu doar ultimelor guverne ci cam tuturor celor dinainte, care au lăsat educația în cădere și sănătatea pe pilot automat. Noul guvern Dragnea (pardon, Grindeanu) ar trebui să acționeze în domeniul educației până nu e prea târziu. Și ar trebui să acționeze în domeniul sănătății, acum cât dezvăluirile de după Colectiv creează un climat favorabil.

Din nefericire, nu văd semințele acestor acțiuni.

 

Citiți și:

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.