Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Efectul BUMERANG. Jumătate dintre canadieni vor DEPORTAREA imigranţilor ilegali veniţi din SUA

Aproape jumătate dintre canadieni susţin deportarea persoanelor care ajung în Canada din SUA prin trecerea ilegală frontierei şi o proporţie similară dezaprobă modul în care premierul Justin Trudeau gestionează această problemă, relevă un sondaj de opinie Ipsos, publicat luni de agenţia de presă Reuters, potrivit agerpres.

Astfel, 48% dintre canadieni afirmă că susţin 'creşterea numărului de deportări a oamenilor care trăiesc ilegal în Canada'.

Moscova trimite un mesaj CLAR întregii lumi privind Crimeea. Peste 2500 de militari sunt angrenaţi

O minoritate semnificativă, respectiv patru din zece persoane, este de părere că imigranţii clandestini ar putea face Canada 'mai puţin sigură', subliniind potenţialul risc politic pentru guvernul liberal condus de Trudeau.

Canadienii par a fi la fel de îngrijoraţi ca vecinii lor americani de problema imigraţiei ilegale, conform sondajului, realizat pe 8 - 9 martie.

De asemenea, 36% dintre canadieni sunt de părere că ţara lor trebuie să 'accepte aceşti migranţi' şi să le permită să obţină statutul de refugiaţi.

O proporţie de 46% dintre canadieni consideră că afluxul de imigranţi nu are niciun efect asupra siguranţei, în timp ce 41% afirmă că ţara lor devine mai puţin sigură.

ALERTĂ - Marea Britanie ANUNŢĂ data OFICIALĂ a Brexitului

Dintre cei intervievaţi, 37% (faţă de 59% în luna ianuarie) sunt de acord, iar 46% (faţă de 41% în ianuarie) nu sunt de acord cu maniera în care guvernul Trudeau gestionează problema imigranţilor.

Un alt sondaj Ipsos arată că 23% dintre canadieni au plasat controlul imigraţiei printre cele mai grave probleme ale ţării lor în luna martie (după asistenţa medicală, taxe, şomaj şi sărăcie), faţă de 17% în decembrie 2016.

Ţinta stabilită de guvernul de la Ottawa pentru acest an este 300.000 de imigranţi, la fel ca anul trecut.

Sondajul Ipsos a fost realizat online, în engleză şi franceză, pe întregul teritoriu canadian. Au fost intervievate 1.001 persoane, în vârstă de cel puţin 18 ani. Marja de eroare a fost de 4 puncte procentuale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.