Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

El e senatorul UNPR care a refuzat să-l antreneze pe Rafael Nadal

rafael nadal

Rafael Nadal este unul dintre cei mai buni jucători de tenis din istorie, fiind de mai multe ori numărul 1 mondial. Spaniol e antrenat de unchiul său care a spus că e gata să-i lase locul unui senator UNPR. Este vorba despre Ilie Năstase. Fostul tenismen a refuzat însă oferta şi spune că gestul unchiului lui Nadal îl onorează. Motivul este unul cât se poate de simplu: vârsta.

"Am văzut şi eu şi unchiul lui chiar mă simpatizează foarte mult şi s-a gândit la mine, dar eu nu. Îmi face mare onoare doar să menţioneze numele meu. Nu mă apuc eu să fiu antrenor la 70 de ani", a declarat Ilie Năstase la Antena Stars.

Ilie Năstase a fost primul lider mondial în clasamentul jucătorilor de tenis, el dominând ierarhia în 1972 și 1973.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.