Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Emisarul ONU pentru Siria nu va participa la dicuţiile de la Astana

twitter.com
aleppo siria razboi

Emisarul ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, nu va participa la discuţiile de la Astana privind criza siriană, implicând Rusia, Iranul şi Turcia, a anunţat miercuri purtătoarea sa de cuvânt Yara Sharif, relatează Reuters. În schimb, a precizat ea, Mistura va trimite o echipă de cinci persoane la negocierile din capitala Kazahstanului, la care vor fi prezenţi reprezentanţi ai Rusiei, Iranului şi Turciei, conform Agerpres.

Aceste noi negocieri de la Astana, care vor avea loc joi, 16 februarie, sunt considerate ca o prefaţă a reuniunii de la Geneva din 23 februarie, sub auspiciile ONU. Negocierile anterioare de la Geneva şi prima reuniune de la Astana s-au încheiat fără progrese majore pentru rezolvarea conflictului din Siria care durează de aproape şase ani şi care s-a soldat cu peste 310.000 de morţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.