Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Erdogan a ratificat acordul pentru proiectul gazoductului Turkish Stream

reuters.com
recep erdogan onu

Acordul ruso-turc privind construcția gazoductului Turkish Stream a intrat marți în vigoare, odată cu semnarea acestuia de către președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, și publicarea sa în Monitorul Oficial (Resmi Gazete), informează ITAR Tass.

Acest pas, care vine în avanpremiera vizitei premierului turc Binali Yildirim la Moscova, deschide calea pentru implementarea acordului.

"Actul legislativ No 6765 (cu privire la ratificarea acordului privind Turkish Stream) a fost considerat acceptabil", se arată în notificarea publicată în Monitorul Oficial Resmi Gazete.

Citește și: Suntem inundați de chinezării. Câți bani de pierd

La data de 10 octombrie, Rusia și Turcia au semnat un acord interguvernamental pentru construcția gazoductului Turkish Stream, acest document fiind ratificat de Parlamentul turc pe 2 decembrie. Acordul prevede amplasarea a două conducte pe fundul Mării Negre, fiecare cu o capacitate anuală de transport de 15,75 miliarde metri cubi de gaze naturale.

Turkish Stream face parte din planurile Rusiei de a ocoli Ucraina, principala conductă de tranzit pentru livrările de gaze naturale rusești destinate Europei. Mai multe dispute între Kiev și Moscova au condus la suspendarea livrărilor de gaze naturale rusești destinate Europei prin Ucraina.

În luna decembrie 2014, Rusia a anunțat că renunță la proiectul gazoductului "South Stream", care urma să treacă prin Bulgaria, Serbia și Ungaria, în favoarea proiectului "Turkish Stream", care prevede construcția unei conducte de gaze din Rusia până în Turcia via Marea Neagră, anunță Agerpres.

În luna decembrie 2015, după ce un avion militar rus a fost doborât de armata turcă, Rusia a suspendat lucrările Turkish Stream. Cu toate acestea, în luna august a acestui an, președintele Turciei, Tayyip Erdogan, și liderul rus Vladimir Putin s-au întâlnit la Sankt Petersburg și au decis ca proiectul Turkish Stream să fie reluat, urmând să fie înființat un grup de lucru și să fie stabilită o foaie de drum.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.