Europa a amăgit din nou România

Europa a amăgit din nou România în legătură cu primirea în Spaţiul Schengen. După scenariul deja consacrat. Şi umilitor. Comisia Europeană, prin vocea lui Jean-Claude Juncker, a cerut ca ţara noastră să fie primită cât mai grabnic, împreună cu Bulgaria. Ulterior, trei state membre ne-au trântit încă o dată uşa-n nas. Austria, Germania şi Olanda s-au opus categoric. Mesajul duplicitar care ni se trans­mite este uşor de decriptat: UE vă vrea, dar interese naţionale punctuale vă ţin la uşă. Ele nu reprezintă poziţia oficială a Europei, care vă aşteaptă cu braţele larg deschise. Dar cum decizia primirii în Schengen se ia cu acceptul tuturor statelor membre, mai aveţi de aşteptat.

Cine este de vină pentru această situaţie umilitoare? Înainte de a trage o concluzie, vreau să vă spun o poveste adevărată, relatată recent de o sursă de-a mea, destul de bine informată, despre faptele de vitejie ale „Statului profund“. E genul de poveste imposibil de demonstrat cu acte de către un jurnalist. O operaţiune specială a statului mafiotizat, care nu lasă urme scrise, dar care trebuie dezvăluită public, pentru că este de larg interes. De ce este important ca publicul să aibă acces la astfel de informaţii? Pentru a înţelege motivele reale pentru care nu suntem doriţi în Spaţiul Schengen, pentru a nu înghiţi min­ciunile servite de politicienii care vor să-şi acopere urmele.

Aşadar, era prin 2005-2006. Traian Băsescu era la începutul mandatului de preşedinte al României. Îl începuse în forţă. Fuseseră răpiţi ziarişti români în Irak, fuseseră recuperaţi ulterior de către serviciile noastre secrete, iar preşedintele avusese posibilitatea să pozeze în erou naţional. În spatele acestor succese, camarila băsesciană îşi consolida puterea în stat. Influenţa lui Gabriel Oprea sau a Elenei Udrea creştea rapid. Prim-adjunct al directorului SRI George Maior fusese numit tânărul maior Florian Coldea, după ce contribuise cu succes la finalizarea negocierilor cu teroriştii care-i răpiseră pe ziariştii români.

În tot acest timp, Olanda se chinuia să destructureze o reţea internaţională de traficanţi de droguri. Autorităţile din această ţară aveau informaţii, de la ofiţeri sub acoperire infiltraţi în reţea, că un transport important plecase cu vaporul din America de Sud, cel mai probabil din Columbia, trecuse Bosforul şi ajunsese la Istanbul. Aici, impresionanta cantitate de droguri fusese încărcată în tiruri, iar acestea se pregăteau să intre în România pentru a o traversa, în drumul lor spre Europa Occidentală. (Mai multe detalii AICI)

Companiile din Europa de Est au în faţă spectrul unor profituri în scădere în condiţiile în care modelul lor de business este "zguduit" din temelii. Este sfarşitul erei forţei de muncă ieftine şi din abundenţă care a stat la baza tranziţiei lor de la comunism, scrie Bloomberg.

Din ce în ce mai multe companii din regiune se plang că deficitul de forţă de muncă le ameninţă planurile de producţie.

În condiţiile în care şomajul din cea mai mare economie a regiunii se situează la cel mai scăzut nivel din 1991, iar peste 2 milioane de polonezi muncesc peste hotare, companiile se văd nevoite să ofere salarii mai mari şi să investească în programe de pregătire pentru tehnologii de ultimă oră care le pun bugetele sub presiune.

Deşi noua tendinţă nu a afectat încă activitatea multor companii, procentul angajatorilor polonezi care au raportat dificultăţi în a găsi forţă de muncă a urcat la aproape 51% de la 35% cu un an în urmă, potrivit unui sondaj al firmei de recrutare Work Service SA. Aceasta înseamnă o "piaţă a angajaţilor" care creşte riscul de întazieri în planurile de producţie, potrivit celui mai mare constructor de locuinţe al Poloniei, Dom Development.

"Situaţia unei rate a şomajului în scădere şi unei creşteri a ratei de ocupare este foarte nefavorabilă din punct de vedere economic pentru că trebuie să se traducă în presiuni salariale", spune Jaroslaw Janecki, economist-şef al SocGen din Varşovia. "Piaţa muncii ar putea foarte bine pune cel mai mare risc pentru economia poloneză în trimestrele viitoare".

O super-putere şi o mare putere care tot aspiră la un statut de nivel următor forjează relaţii privilegiate cu două ţări mici, dar poziţionate, geografic şi geopolitic, la intersecţia rutelor critice de azi. Klaus Iohannis a fost la Casa Albă, la fel şi Traian Băsescu. Viktor Orban a intrat la Kremlin. Doar la Kremlin. Iohannis se întâlneşte cu Trump a patra oară în cinci luni. Orban şi Putin se văd, la Moscova sau Budapesta, în fiecare an. De-aici pornim şi e interesant unde ajungem.

Orban, jucător global, titrau ori sugerau, la începutul lui februarie 2017, unele site-uri din România. Contextul era marcat de vizita la Budapesta pe care urma să o facă Vladimir Putin a doua zi, dar şi de proaspăta, la acea vreme, învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA. În Trump, fanii autocraţiilor 2.0 îşi puseseră speranţele că va reuşi să deturneze politica externă americană în Europa, mai ales în cea de Est, moştenită de la George W. Bush şi Barack Obama, Budapesta însăşi fiind percepută ca un actor cu rol potenţial major în economia mai largă a operaţiunii.

De altfel, chiar şeful diplomaţiei ungare alimenta asemenea aşteptări, opinând, în ajunul întâlnirii Putin-Orban, că vizia liderului de la Kremlin îi permitea omologului maghiar "să asculte punctul de vedere rus în legătură cu posibilitățile unei apropieri între Rusia și Statele Unite".

Concomitent, aceleaşi voci care ridicau în slăvi „pragmatismul” politici externe a Ungariei, criticau totodată lipsa de „flexibilitate” a Bucureştiului, miopia sa diplomatică, simţul atrofiat al istoriei.

Dar timpul s-a scurs, iar realitatea instalată după opt luni de Administraţie Trump le permite tuturor taberelor să tragă un prim set de concluzii asupra scenariilor posibile. Concluzii care, în bună măsură, pun sub o lumină difuză multe din proiecţiile cu iz de certitudini formulate în lunile din urmă de către apologeţii „pragmatismului” lui Viktor Orban.

Din punctul meu de vedere, bazat integral pe ceea ce liderii Rusiei şi Statelor Unite AU FĂCUT, situaţia generală poate fi formulată astfel: Moscova cultivă intens Budapesta, Washingtonul cultivă intens Bucureştiul, iar dacă Rusia continuă să însemne doar Vladimir Putin, America nu a decăzut într-atât încât să poată fi redusă strict la persoana preşedintelui, fie el şi Donald Trump. (Mai multe detalii AICI)