Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EXCLUSIV Documentul care îl condamnă pe Victor Ponta

ponta kovesi

Premierul Victor Ponta este lovit în plin din toate părțile! Nu doar pe frontul politic, ci mai ales pe cel al justiției premierul pierde bătălie după bătălie. Ponta este condamnat de Inspecția Judiciară pentru modul în care îi atacă pe procurori.

Citește și: Traian Băsescu știe ce o să i se întâmple mâine, la Judecătorie / VIDEO

La 18 septembrie 2015, potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a solicitat Inspecţiei Judiciare efectuarea de verificări pentru a se stabili dacă şi în ce măsură a fost adusă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său, prin afirmaţiile făcute de prim-ministrul României – domnul Victor Viorel Ponta care, la data de 17 septembrie 2015, a postat pe un site web de socializare mesajul: „(…) singura problemă a ţării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând şi imaginând fapte şi situaţii neadevărate din urmă cu 10 ani”.

Citește și: Se deschide un nou dosar pe numele lui Victor Ponta

La baza sesizării s-a aflat adresa nr. …/C/2015 din data de 18.09.2015, prin care procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – doamna Laura Codruţa Kövesi, a comunicat preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii faptul că, în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din această direcţie, prin votul unanim exprimat de cei prezenţi, s-a solicitat Consiliului să analizeze dacă afirmaţiile premierului sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar, în ansamblul său.

Citește și: Lovitură pentru Victor Ponta şi Călin Popescu-Tăriceanu din partea CSM

La data de 22 septembrie 2015, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în temeiul art. 30 alin. 2 din Legea nr. 317/2004, solicitând efectuarea de verificări cu privire la posibila afectare a reputaţiei profesionale a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care a dispus trimiterea în judecată a premierului, respectiv a celor care au avizat rechizitoriul, sesizarea fiind înregistrată sub nr. 5481/IJ/1440/DIP/2015.

Citește și: Transfer de senzație la PMP: Un jurnalist e noul purtător de cuvânt al partidului

Această sesizare are la bază aceeaşi adresă a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care se menţionează şi faptul că Adunarea Generală a Procurorilor a apreciat că „afirmaţiile denigratoare făcute de primul ministru afectează reputaţia profesională atât a procurorului care a instrumentat cauza cât şi a şefilor ierarhici superior care s-au pronunţat cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei dispuse în dosarul respectiv”.

Citește și: Elena Udrea e la capătul puterilor: Anunțul făcut de o adversară

La data de 23.09.2015 lucrarea nr. 5481/IJ/1440/DIP/2015 a fost conexată la lucrarea nr. 5461/IJ/1432/DIP/2015.

II. Verificările efectuate potrivit dispoziţiilor art. 54 alin.2 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie.

1. Conţinutul verificărilor

În cadrul verificărilor efectuate de Inspecţia Judiciară au fost analizate înscrisurile ataşate sesizării, s-a ataşat comunicatul de presă nr. 1472/VIII/3/17.09.2015 emis de Direcţia Naţională Anticorupţie, a fost ataşată o copie a rechizitoriului nr. …/P/2012 din 16.09.2015 întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

De asemenea, la data de 22.09.2015, inspectorii desemnaţi pentru a efectua verificările au întocmit procesul-verbal în care s-a consemnat rezultatul discuţiilor purtate la aceeaşi dată cu doamna Laura Codruţa Kövesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care a precizat că, atât procurorul care a dispus trimiterea în judecată a prim ministrului României, cât şi procurorii care au avizat rechizitoriul nr. …/P/2012 din 16.09.2015 nu formulează cereri de apărare a reputaţiei profesionale.

Având în vedere faptul că nu s-au formulat cereri de apărare a reputaţiei profesionale, precum şi temeiul legal al sesizării, respectiv dispoziţiile art. 30 alin. 2 din Legea nr. 317/2004, care prevăd că: „judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii care, după caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate (…)”, în prezenta cauză nu s-au efectuat verificări cu privire la afectarea reputaţiei profesionale a procurorilor vizaţi de afirmaţiile denigratoare ale premierului Victor Viorel Ponta.

2. Aspectele rezultate din verificări

Prin rechizitoriul nr. …/P/2012 din 16.09.2015 Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a inculpatului Ponta Victor-Viorel, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani, prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., art. 290 C.p. (17 infracţiuni), art. 29 alin. 1 lit. b şi c din Legea 656/2002 cu aplic. art. 5 C.p.

Prin acelaşi rechizitoriu, cu privire la Ponta Victor-Viorel s-a mai dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 C.p., precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (falsificarea în parte a 17 facturi fiscale), prev. de art. 290 C.p., întrucât faptele sunt prescrise.

La data de 17.09.2015 Direcţia Naţională Anticorupţie a emis comunicatul de presă nr. 1472/VIII/3/2015, prin care a adus la cunoştinţa publicului faptele şi încadrările juridice ale faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ponta Viorel Victor şi a celorlalţi inculpaţi din cauza respectivă.

La aceeaşi dată, domnul Ponta Viorel Victor a făcut următoarea postare pe un site de socializare: „în trei ani România va depăşi economic mai multe ţări europene – spune FMI. Cred cu tărie că acest lucru este realizabil, prin munca românilor şi printr-o guvernare eficientă (şi atunci, în 2018, ne vom gândi că nu au fost rele timpurile în care economia creşte, salariile şi pensiile la fel), absorbim fonduri europene şi ajutăm Moldova, şi singura problemă a ţării este obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând şi imaginând fapte şi situaţii neadevărate din urmă cu 10 ani”.

Postarea făcută de domnul Ponta Viorel Victor a fost preluată ulterior de mai multe site-uri de ştiri on-line (ex.: Agerpress, Digi24.ro, Revista22, RomâniaTV).

III. Concluzii şi argumentarea soluţiei

Pentru a putea aprecia dacă, prin afirmaţiile publice anterior expuse a fost afectată independenţa întregului sistemului judiciar, analiza trebuie să pornească de la cadrul legal care defineşte independenţa sistemului judiciar şi limitele libertăţii de exprimare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi 30 din Legea nr. 317/2004, în calitate de garant al justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii apără corpul magistraţilor împotriva oricăror acte de natură să aducă atingere independenţei, imparţialităţii sau reputaţiei profesionale a acestora.

Dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 30 din Constituţie, nu poate fi exercitat cu încălcarea principiilor independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, principii consfinţite de art. 124 alin. (3) din legea fundamentală a statului.

Independenţa şi imparţialitatea procurorilor precum şi necesitatea respectării acestora, este prevăzută în reglementări interne şi internaţionale.

Astfel, în Principiile fundamentale referitoare la independenţa magistratului, adoptate la Milano în anul 1985 şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite se precizează la articolul 1 că „independenţa magistraturii trebuie garantată de către stat şi enunţată în Constituţie sau altă lege naţională, iar toate instituţiile guvernamentale sau altele trebuie să o respecte”.

În cadrul aceloraşi principii, la articolul 2 se menţionează că „sistemul juridic va decide în problemele care îi sunt înaintate imparţial, pe baza faptelor şi în conformitate cu legea, fără vreo restricţie, influenţă incorectă, sugestie, presiune, ameninţare sau interferenţă, directă sau indirectă, din orice parte sau pentru orice motiv”.

Convenţia de la Havana pentru prevenirea crimei şi tratamentul delicvenţilor, adoptată la Congresul VIII al Organizaţiei Naţiunilor Unite prevede la pct. 4 că „statele veghează ca procurorii să-şi îndeplinească atribuţiile profesionale în deplină libertate, fără a face obiectul unor intimidări, hărţuiri, fără a suferi ingerinţe nefondate şi fără a li se angaja, în mod nejustificat, responsabilitatea civilă, penală sau de altă natură”.

Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniştri al statelor membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994, dorind să promoveze independenţa sistemului judiciar a elaborat mai multe reguli cu valoare de principiu.

Una dintre acestea vizează obligaţia statelor de a lua toate măsurile necesare pentru a respecta, promova şi proteja independenţa judecătorilor.

Documentul prevede că sensul de „independenţa judecătorilor” nu se referă exclusiv la judecători, ci acoperă sistemul judiciar în întregime.

Conţinutul acestui principiu constă în obligaţia executivului şi legislativului să se abţină de la adoptarea oricăror măsuri care ar putea submina independenţa judecătorilor. Pe lângă toate acestea, se precizează în document, „că nu ar trebui să fie permis grupurilor de presiune să submineze independenţa sistemului judiciar”.

Independenţa magistraţilor nu constituie doar o garanţie a statului pentru înfăptuirea justiţiei, ci, în egală măsură, un drept şi o obligaţie a magistraţilor. Independenţa este privită ca „atribut al funcţiei, care îi permite judecătorului să acţioneze în realizarea actului juridic şi, mai ales, să decidă doar în baza legii şi a propriei conştiinţe, fără nici o subordonare sau influenţă”.

Independenţa nu este un privilegiu în interesul propriu al magistraţilor, ci în interesul statului de drept şi al celor care caută şi doresc înfăptuirea justiţiei. Aceasta îi este conferită magistratului în vederea protecţiei drepturilor persoanelor care apelează la justiţie pentru a li se face dreptate şi constă în responsabilitatea magistratului de a convinge, nu prin forţa principiului autorităţii, ci a argumentelor raţionale, temeinice, constituind astfel un mijloc de a asigura şi păstra încrederea publicului în sistemul judiciar.

Dreptul la libertatea de exprimare nu este unul absolut, acesta fiind susceptibil de anumite restrângeri, în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva unor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra, cum ar fi autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Referindu-se la restrângerea libertăţii de exprimare în scopul garantării autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în afacerea „Braford contra Danemarcei” a decis că „interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora”.

Pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile, magistraţii au nevoie de încrederea opiniei publice, iar această încredere ar putea fi afectată de afirmaţiile care pun la îndoială capacitatea profesională, integritatea şi imparţialitatea procurorilor şi judecătorilor.

Articolul 10 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră libertatea de exprimare, arătând că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare şi că acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

În jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie se apreciază în mod constant că un rol important în asigurarea independenţei şi imparţialităţii judecătorului îl au şi aparenţele (cauzele Findlay versus Regatul Unit, 25.09.1997, Mc Gonnell versus Regatul Unit, 08.02.2000), astfel încât afirmaţiile formulate sub diferite modalităţi trebuie să elimine orice suspiciune privind afectarea independenţei judecătorilor.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Pager şi Oberschlick contra Austriei a decis că „activitatea justiţiei nu poate fi discutată fără să se aibă în vedere anumite limite pentru a nu submina autoritatea acesteia, comandament deosebit de important într-un stat de drept”.

Curtea a recunoscut că pot exista cazuri când este necesar ca puterea judiciară să fie protejată împotriva atacurilor distrugătoare, lipsite de fond serios, cu atât mai mult cu cât obligaţia de rezervă le interzice magistraţilor să reacţioneze. În schimb, ea a subliniat importanţa ca cetăţenii să obţină informaţii privind funcţionarea justiţiei, instituţie esenţială într-o societate democratică.

Judecătorii şi procurorii, în vederea îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor au nevoie de încrederea opiniei publice, iar această încredere ar putea fi afectată de afirmaţiile care pun la îndoială independenţa lor.

Or, analizând opinia exprimată în spaţiul public de către prim-ministrul României, cu referire directă la motivele ce au condus, în opinia sa, la trimiterea sa în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, din perspectiva compatibilităţii cu libertatea de exprimare, aceasta nu poate fi disociată de particularităţile specifice ale acestei libertăţi care constituie unul din fundamentele unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului ei şi ale dezvoltării oricărei persoane.

Afirmaţiile la adresa procurorului care a întocmit rechizitoriul, potrivit cărora acesta ar avea o obsesie de a se afirma în carieră, pe care ar căuta să o realizeze prin trimiterea în judecată a domniei sale pentru „fapte inventate şi situaţii neadevărate”, sunt de natură să creeze suspiciuni în rândul opiniei publice cu privire la independenţa şi imparţialitatea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte sistemul judiciar în ansamblul său.

Mai mult, având în vedere şi contextul în care afirmaţiile denigratoare au fost făcute, respectiv într-un cadru în care, aparent, prim ministrul României se referea la progresele înregistrate de Statul Român, susţinerile publice în sensul cărora „singura problemă a ţării este obsesia unui procuror total neprofesionist de a se afirma în carieră”, aduc atingere independenţei sistemului judiciar, întrucât prin acestea se acreditează ideea că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie instrumentează cauze penale într-o manieră abuzivă, fără respectarea dispoziţiilor legale în materie penală. Astfel se transmite opiniei publice un mesaj compromiţător legat de incapacitatea profesională ori reaua credinţă a acestui corp profesional, punându-se la îndoială credibilitatea sistemului judiciar, pe componenta de exercitare a atribuţiilor de serviciu ce le revin procurorilor, parte a mecanismului justiţiei.

Nu este mai puţin important nici faptul că afirmaţia aparţine unui politician de rang înalt, respectiv şeful Guvernului României care încearcă să se disculpe în faţa opiniei publice lansând acuzaţii fără suport, în condiţiile în care singura instituţie în măsură să se pronunţe cu privire la legalitatea şi temeinicia rechizitoriului, respectiv instanţa investită cu judecarea acestuia, nu a pronunţat o hotărâre în această cauză.

Într-un stat de drept, nimeni şi cu atât mai mult un reprezentant al uneia din celelalte două puteri, chiar dacă are calitatea de inculpat, nu are dreptul să-şi manifeste nemulţumirile referitoare la instrumentarea unei anumite cauze. În măsura în care se procedează astfel, persoana care face aceste afirmaţii aduce inevitabil, atingere principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, cu consecinţa afectării prestigiului justiţiei şi implicit a independenţei şi reputaţiei magistraţilor.

Prin articolul 1 pct. 4 din Constituţia României, se consacră expres principiul separaţiei puterilor legislativă, executivă şi judecătorească. Potrivit acestui principiu, reprezentanţilor celorlalte puteri - legislativă şi executivă - nu le este permisă exprimarea unor opinii cu privire la calitatea actului de justiţie şi a celor care-l înfăptuiesc.

Justiţia, în statul de drept, este socotită o putere pe lângă celelalte puteri ale statului (art. 21 şi 124 din Constituţia României).

Puterea judecătorească trebuie să fie independentă, ceea ce implică existenţa unor anumite garanţii faţă de celelalte puteri ale statului, pentru a se evita politizarea şi pentru a crea independenţa şi imparţialitatea magistratului.

Când din anumite motive, funcţia şi rolul puterii judecătoreşti sunt diminuate, statul pierde calitatea de stat de drept, cu toate consecinţele şi implicaţiile socio-economice ce decurg din aceasta.

În raportul Singhvi către Comisia drepturilor omului a ONU din 1987 se precizează că „principiile independenţei şi imparţialităţii sunt pietrele de fundament ale motivării şi legitimităţii funcţiei judiciare în orice stat” - (pct. 75).

În Recomandarea (2000)19 a Comitetului de Miniştri al statelor membre privind rolul urmăririi penale în sistemul de justiţie penală, adoptată la data de 06 octombrie 2000 la cea de-a 724-a reuniune a delegaţiilor miniştrilor, la pct. 11 din capitolul „Relaţia dintre procurorii publici şi puterea executivă şi legislativă” se prevede că „statele trebuie să ia măsurile adecvate pentru a asigura că procurorii publici îşi pot efectua îndatoririle şi responsabilităţile profesionale fără intervenţie nejustificată sau expunere la responsabilitatea civilă, penală sau de alt tip”.

Deşi afirmaţiile denigratoare vizează, în aparenţă, un singur procuror, şi anume cel care a dispus trimiterea în judecată, având în vedere că acesta îşi desfășoară activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a creat impresia publică că activitatea tuturor procurorilor din cadrul acestei structuri se desfăşoară cu încălcarea principiului legalităţii consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, potrivit căruia procesul penal se desfăşoară conform dispoziţiilor prevăzute de lege.

Prin afirmaţiile făcute domnul Victor Viorel Ponta a depăşit limitele admisibile ale discursului politic.

De asemenea, prin afirmaţiile făcute, s-a indus în mod indirect ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar, pe componenta de exercitare a atribuţiilor de serviciu ce le revin procurorilor, parte a mecanismului justiţiei, în sensul că se instrumentează dosare penale cu persoane care ocupă funcţii importante în stat pentru afirmarea profesională şi nu pe baza probelor aflate la dosar. O atare idee privind nerespectarea legii de către magistraţi şi lipsa de independenţă a acestora are drept consecinţă majoră alterarea, înainte de toate, a încrederii opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană care încredinţează magistraţilor apărarea drepturilor sale le aşteaptă.

Totodată, modalitatea de exprimare creează un dubiu greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, cu consecinţa afectării imaginii sistemului de justiţie.

Chiar dacă opiniile domnului Victor Viorel Ponta exprimate în spaţiul public constituie o modalitate de răspuns faţă de acuzele formulate la adresa domniei sale în dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie unde acesta are calitatea de inculpat, nu trebuie uitată poziţia din care face aceste afirmaţii, limita limbajului politic fiind în mod cert depăşită atunci când sugerează ideea săvârşirii de către magistraţi a unor fapte practic de natură penală prin modul în care aceştia înţeleg să-şi desfăşoare activitatea, respectiv prin „inventarea şi imaginarea unor fapte neadevărate de acum 10 ani”.

Toate aceste afirmaţii au drept efect dezinformarea opiniei publice cu privire la modul de funcţionare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu un impact profund negativ asupra justiţiabililor, de natura a le afecta încrederea în actul de justiţie şi de a amplifica nemulţumirile care, de altfel, sunt inerente în procedura judiciară.

De aceea, afirmaţiile prim ministrului României , concretizate în aprecieri negative cu privire la activitatea de urmărire penală, nu ar trebui emise în spaţiul public, astfel de afirmaţii încadrându-se perfect în situaţia în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat constant că se impune restrângerea libertăţii de exprimare, în scopul de a asigura autoritatea şi imparţialitatea justiţiei.

În raport de cele expuse anterior, considerăm că, afirmaţiile emise în spaţiul public de prim ministrul al României – domnul Victor Viorel Ponta, referitoare la faptul că trimiterea în judecată a domniei sale are la bază doar obsesia unui procuror neprofesionist de a se afirma în carieră inventând şi imaginând fapte şi situaţii neadevărate din urmă cu 10 ani, aduc atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei, cu consecinţa subminării autorităţii acesteia.

În temeiul art. 74 lit. g din legea nr.317/2004, privind consiliul superior al magistraturii,

PROPUNEM:

Înaintarea prezentului raport Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru a dispune în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.