Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EXCLUSIV Mita pentru judecatori ICCJ: mese, excursii, bijuterii /STENOGRAME DNA

ro va prezinta stenograme DNA care dovedesc unde s-a ajuns cu mita la judecatori si de ce nu ar trebui sa mire ca in tara sunt cazuri deja prezentate in care mita consta chiar in oua si gaini. Este cazul judecătoarelor Gabriela Bârsan și Corina Corbu de la Înalta Curte de Casație și Justiție care au fost trimise în judecată de DNA pentru corupție.  Citeste si: Judecatoarele trimise in judecata de DNA, suspendate din functie de CSM Iata date din referatul procurorilor DNA: În  perioada 1984 – 1996  Silinescu Gherbovan Claudia a fost judecător  la [ex:Judecătoria Slatina, Judecătoria Sector 6 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti].În acest context, a fost colegă de serviciu cu judecătoarele Bârsan Gabriela Victoria şi Puşoiu Iuliana, în perioada în care acestea şi-au desfăşurat activitatea la instanţe din Bucureşti, iar pe parcursul anilor relaţia colegială a devenit prietenie, s-a menţinut în timp şi a continuat şi după ce Silinescu Gherbovan Claudia a devenit avocat, în anul 1996 împreună cu soţul său Gherbovan Silinescu Radu. În acest context, relaţia avocaţilor Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu cu Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana a continuat şi după ce au devenit judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu judecătoarea Corbu Corina de la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [pe care Gherbovan Silinescu Claudia o consideră ca pe o soră] relaţia soţilor Gherbovan Silinescu era de familie, iar în ansamblu  prietenia celor doi avocaţi cu judecătoarele Puşoiu Iuliana și Corbu Corina, respectiv cu preşedinta Secţiei de contencios administrativ şi fiscal, Bîrsan Gabriela Victoria s-a manifestat prin vizite reciproce,petreceri, aniversări însoţite de cadouri excursii în străinătate, începând cu mulţi ani înaintea faptelor ce formează obiectul prezentului dosar. Datorită relaţiei de prietenie dintre avocaţii Gherbovan Silinescu şi Chiriac Gabriel, care deține cvasi- totalitatea acțiunilor la ELECTROCONTACT şi EUROTRADE, dar și faptului că inculpata Gherbovan Silinescu Claudia este avocata firmelor sale  în anul 2009, 2010 acesta  a fost inclus, la rândul său, în cercul relaţiei de prietenie a soţilor avocaţi cu judecătoarele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatele Bîrsan Gabriela şi Puşoiu Iuliana. Probele administrate în cauză au relevat că inculpatul Chiriac Gabriel, atât singur cât şi împreună cu inculpaţii Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu  au fost în  perioada 2010 -2011 obişnuiţi ai aniversărilor şi buni platnici ai petrecerilor, excursiilor şi cadourilor în cinstea preşedintei secţiei de contencios administrativ şi fiscal, judecătoarea Bîrsan Gabriela Victoria, judecătoarei Puşoiu Iuliana, care la rândul lor au dat soluţii favorabile în litigiile şi cererile pe care cei dintâi le-au avut pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme Probele administrate în cauză au demonstrat, aşa cum vom  arăta în cele ce urmează că, sumele necesare au provenit de la inculpatul Chiriac Gabriel, sub forma un contracte fictive de asistenţă juridică încheiate între firmele omului de afaceri şi societatea de avocatură a soţilor Gherbovan Silinescu. De altfel,  inculpata Gherbovan Silinescu Claudia  a precizat şi contextul în care l-a prezentat pe Chiriac Gabriel inculpatei Bîrsan Gabriela Victoria, respectiv în vara anului 2009. De asemenea,  inculpata a precizat faptul că până în mai 2010[1],Chiriac Gabriel şi Bîrsan Gabriela Victoria s-au întâlnit în trei împrejurări[cea în care le-a făcut cunoştinţă,urmată de un botez la Paris la care Bîrsan Gabriela Victoria şi-a dorit neapărat să participe şi la dorinţa sa,Gherbovan Silinescu Claudia a intermediat ca aceasta să fie invitată de către gazda acelui eveniment, exprimarea sub acest aspect edificatoare - ,,Bîrsan Gabriela Victoria s-a autoinvitat la botezul organizat de Sorin, şofer la firma lui Chiriac Gabriel la Paris;  apoi  acasă la Gherbovan Silinescu Claudia l-a întâlnit pentru a doua oară pe Chiriac Gabriel şi a treia întâlnire la Paris,mai 2010, când Chiriac Gabriel i-a oferit inc. Bîrsan Gabriela Victoria o petrecere la Moulin Rouge Includerea inculpatului Chiriac Gabriel în anturajul judecătoarelor Pușoiu Iuliana,Bârsan Gabriela Victoria, relația dintre  Gherbovan Silinescu Claudia  și acestea nu s-a bazat pe prietenie în perioada 2010 - 2011, aşa cum au încercat să acrediteze ideea pe parcursul cercetărilor din prezenta cauză, deoarece probele administrate au dovedit că ,, prietenia,, lor era doar o relație ipocrită și fățarnică, folosită ca pretext al unor ample acțiuni infracționale cu folos material necuvenit pentru inculpaţii implicaţi şi cu urmări asupra credibilității justiției. **** Cercetările penale efectuate în prezenta cauză faţă de cei 8 inculpaţi vizează perioada ianuarie 2010 – mai 2011. În esenţă, probele administrate relevă relaţia infracţională dintre judecătorii: Bîrsan Gabriela Victoria, Puşoiu Iuliana, Corbu Corina de la Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Pandrea Anton de la Secţia penală a instanţei supreme, avocaţii Gherbovan Silinescu Claudia şi Gherbovan Silinescu Radu, care au asigurat asistenţă juridică pentru firmele: YOUR FRIENDS, 3 TCE 3 BRAZI SRL, EUROAVIPO,pentru firmele ELECTROCONTACT şi EUROTRADE ale omului de afaceri Chiriac Gabriel,beneficiare ale admiterii strămutărilor, suspendării judecării cauzelor până la soluţionarea strămutărilor, traficului de influenţă, favorizării făptuitorului. Convorbirile purtate în mediul ambiental între Gherbovan Silinescu Claudia şi judecătoarele Puşoiu Iuliana, Bîrsan Gabriela Victoria ori Chiriac Gabriel, interceptate şi înregistrate în cauză, declaraţiile martorilor audiaţi, înscrisurile şi cronologia evenimentelor, au relevat elemente probatorii de netrecut privitoare la implicarea acestora în săvârşirea faptelor de corupţie  repetitive şi au dezvăluit tabloul unei conivenţe tacite între susnumiţii. Dialogurile purtate între  cei menţionaţi denotă o prudenţă a acestora, de cele mai multe ori fiind subînţelese modalităţile de ,,rezolvare,, . **** La data de 18.02.2010 judecătoarea Puşoiu Iuliana a făcut parte din completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal care a judecat dosarul nr.483/42/2009 în care intimata  SC Euroavipo Grup SA a fost reprezentată de către avocatul Gherbovan Silinescu Radu. Dosarul  a avut ca obiect recursul declarat de recurentul pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în contradictoriu cu reclamanta intimată SC Euroavipo Grup SA împotriva sentinţei civile nr.143 din 19.08.2009 a Curţii de Apel Piteşti. Prin decizia civilă nr.904 din data de 18.02.2010 ÎCCJ secţia de contencios administrativ şi fiscal a menţinut sentinţa instanţei de fond.( ÎCCJ a anulat recursul ca netimbrat,la primul termen, deşi instituţiile publice sunt scutite de plata taxei de timbru conform legii .) Punctual, subliniem că obiectul cauzei pe fond l-a constituit nelegalitatea ordinului nr.192/2009. Astfel, SC Euroavipo Grup SA[având ca obiect de activitate principal producţia de ape minerale, cultivarea orezului, plante producătoare d eseminţe, vânătoare, creşterea animalelor ] a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să se constate nelegalitatea ordinului nr.192/2009, ca act cu forţă juridică inferioară care făcea inaplicabile dispoziţiile OG nr.42/1995, referitoare la folosirea unor substanţe alimentare în producerea băuturilor alcoolice nefermentate, substanţe pe care societatea reclamantă le avea în cantitate mare, aşa încât miza anulării ordinului , care impunea modificări în activitate,era mare pentru Euroavipo. **** De asemenea, la data de 4.03.2010, judecătorul Puşoiu Iuliana a făcut parte din completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal care a judecat cauza nr. 669/1/2010  în care SC ,,TCE 3 Brazi” SRL a solicitat strămutarea dosarului nr.2596/102/2009 al Tribunalului Mureş  - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în care avea calitatea de reclamant şi se judeca cu pârâtul Consiliul Concurenţei. Astfel, în această cauză, SC ,,TCE 3 Brazi”SRL a  fost asistată/reprezentată   de către avocatul Gherbovan Silinescu Radu care s-a prezentat în faţa instanţei de judecată din care a făcut parte judecătorul Puşoiu Iuliana. Cererea de strămutare a fost admisă prin încheierea nr.1257 din 4.03.2010, pronunţată în cauza nr. 669/1/2010, dispunându-se strămutarea dosarului nr. 2596/102/2009 al Tribunalului Mureş  - Secţia de contencios administrativ şi fiscal la Tribunalul Buzău. Avocatul Gherbovan Silinescu Radu, ulterior soluţionării acestor dosare de către judecător Puşoiu Iuliana, în 13 februarie 2011, i-a organizat şi i-a achitat costul petrecerii acesteia de la restaurantul EL MIR al Hotelului Marriot din Bucureşti, în cuantum de  538 lei. De asemenea, acelaşi avocat Gherbovan Silinescu Radu, a suportat plata excursiei pe care judecătorul  Iuliana Pușoiu a efectuat-o în Malaezia, în perioada 20 aprilie 2011 - 27 aprilie 2011 (respectiv, atât costurile de transport cât şi cazarea). Cronologic rezultă că, inculpatul Gherbovan Silinescu Radu ulterior judecării de către inculpata Puşoiu Iuliana în februarie - martie 2010 a dosarelor 483/42/2009 şi 669/1/2010, în care a fost avocat şi în care s-a prezentat în faţa completului de judecată al instanţei supreme, în a cărui componenţă s-a aflat şi judecătoarea Puşoiu Iuliana, i-a oferit acesteia plata petrecerii de ziua sa la restaurantul El Mir la Mariott  în valoare totală de 538 lei. Punctual, în data de 13 februarie 2011, inculpatul Gherbovan Silinescu Radu i-a organizat şi i-a  achitat costul petrecerii de la restaurantul EL MIR al Hotelului Marriot din Bucureşti(rezervarea pentru 4 persoane a fost făcută tot de Gherbovan Silinescu Radu) . Sub acest aspect sunt relevante probele din care rezultă că Pușoiu Iuliana a solicitat ca Gherbovan Silinescu Radu să – i organizeze petrecerea, în cadrul unei discuții telefonice purtate cu Gherbovan Silinescu Claudia(soția acestuia) anterior, respectiv în data de 11.02.2011 : orele 11,46. Astfel, inculpata Puşoiu Iuliana a discutat telefonic şi i-a spus inculpatei Gherbovan Silinescu Claudia ca în ziua de duminică,13.02.2011,în considerarea faptului că este ziua ei să se întâlnească la masa de prânz,la care să fie invitaţi Gherbovan Silinescu Claudia,soţul acesteia, Raluca, Coni ş.a.,) iar rezervarea şi alegerea restaurantului să o facă Gherbovan Silinescu Radu …….,,deoarece,conform exprimării directe a inculpatei Puşoiu Iuliana, Radu e mai priceput în chestii de-astea…,,) Faptul că inculpata Puşoiu Iuliana a primit suma de 538 lei de la inculpatul Gherbovan Silinescu Radu, sub forma achitării petrecerii de ziua sa, din data de 13.02.2011, după soluţionarea favorabilă a celor două dosare, în care acesta a fost avocatul cauzei, rezultă din fragmentul de mai jos în care a descris dorinţa sa de a aniversa la restaurant cu prietenii şi din care rezultă că s-a consultat asupra detaliilor locului, orei cu inculpata Gherbovan Silinescu Claudia, care a intermediat transmiterea  pretenţiei, iar printre discuţii s-au consultat şi asupra unei cauze în care avocata îi solicita părerea,sens în care surprinde  firescul acceptării foloaselor: „Puşoiu Iuliana: …Da’ şi duminică pe la unu jumătate-două fără un sfert, ne întâlnim undeva. …că mă mai consult cu R, Coni…Claudia, să vedem! Gherbovan Silinescu Claudia: Îhî. Puşoiu Iuliana: Pe unde ce şi cum şi..ă…ă…! Gherbovan Silinescu Claudia: Îhî . Puşoiu Iuliana: ne vedem. Mda…Să văd cum mi le aranjez. Da, da. În principiu sigur. Da. Te-ai gândit, că te-ai gândit bine, că fetele astea nu pot în cursul săptămânii. Gherbovan Silinescu Claudia: Nu i-ai spus? Da acum ziua mea e duminică! Puşoiu Iuliana: Îhî! Îhî! Şi pe urmă zic , chiar e ziua mea! Aşa că important e să ne vedem…. Gherbovan Silinescu Claudia: Îhî . Puşoiu Iuliana: …Da vine şi Radu? Deci ca să-i transmiţi lu bărbatu-tău! Gherbovan Silinescu Claudia: Aşa. Puşoiu Iuliana: Da, păi, păi cum fără RADU? Gherbovan Silinescu Claudia: Îhî . Puşoiu Iuliana:Păi , se poate? Şi îi zic: Să mă consult şi cu ei? Să vedem. Că RADU e mai priceput în chestii din astea. Gherbovan Silinescu Claudia: Îhî . Puşoiu Iuliana: Şi C şi cu mine şi cu Ralu. O, eu le întreb şi pe ei , da… Gherbovan Silinescu Claudia: Îhî .Îhî Puşoiu Iuliana: Să vedem! Aşa că vedem… Gherbovan Silinescu Claudia: Cumva se interesa dacă vine RADU? Puşoiu Iuliana: Fă, deci dacă vine RADU? Da. Vine Radu, stai liniştită! Gherbovan Silinescu Claudia: Da, în ce sens, hă, hă? Puşoiu Iuliana: Nu ştiu. ,,Deci vine Radu,,? Păi fără Radu o invitam pe Claudia duminică la prânz? Fără RADU, Cum? Gherbovan Silinescu Claudia: Aha. Aha. Puşoiu Iuliana: Se poate? Aşa că… Deci…ă…A rămas că eu s-o sun când mai face ceva. Gherbovan Silinescu Claudia: Da. Păi eu ţi-am zis că e cea mai bună… Puşoiu Iuliana: Las-o dracu! I-am spus şi lu CONI: ,, Fă!,, M-a sunat şi CONI. I-am spus, zic, ,, Fă gata! Am aranjat….,, Gherbovan Silinescu Claudia: Nu i-ai spus: ,, Mi-a dat CLAUDIA ideea![…] Puşoiu Iuliana: Zic : ,, Fă, da ce bine! Bine că am scăpat de toate, că zice… Gherbovan Silinescu Claudia: Nu. Problema e că mă doare capul rău de tot. + Gherbovan Silinescu Claudia: Da,. Da eu te întreb pe tine! Ce dracu excepţie de nelegalitate, la o autorizaţie care s-a şi executat, s-a făcut lucrarea…S-a făcut procesu-verbal de recepţie finală. A şi expirat. Mai… Puşoiu Iuliana: Aoleu! Nici vorbă. Păi nici nu mai au interes. Nici nu mai are obiect. E şi fără interes şi fără obiect şi fără de toate Gherbovan Silinescu Claudia: Păi spune tu! Dacă îi…Dacă îşi mai produce efectele. Puşoiu Iuliana: Păi ce efecte să-şi mai producă? Gherbovan Silinescu Claudia: Dacă construcţia s-a terminat! Asta… Puşoiu Iuliana: Bine! Nu! Cred că au vrut să tragă de timp. Gherbovan Silinescu Claudia: Da. Da eu te întreb pe tine: care e prima…asta, la o excepţie de nelegalitate? Puşoiu Iuliana: Păi nu trebuie să ai , să ai ă… să ai interesu? Gherbovan Silinescu Claudia: Să-şi producă efectele în continuare, nu? Puşoiu Iuliana: şi să ai interes. Să o produci. Gherbovan Silinescu Claudia: Păi, da, da, da! Puşoiu Iuliana: Sigur că da. Gherbovan Silinescu Claudia: Da nu trebuie să-şi producă efecte în continuare? Puşoiu Iuliana: Ba da. Da dacă nu-şi produce , la revedere! Ce să mai…[…] Gherbovan Silinescu Claudia: Asta din moment ce a şi expirat. A expirat. Puşoiu Iuliana: Da bine, asta nu te mai interesează pe tine. Gherbovan Silinescu Claudia: Păi nu mai… Puşoiu Iuliana: Îi interesează pe ăia. Gherbovan Silinescu Claudia: Nu prea mă…îţi, îţi spun că e sigură că e…e…făcută cu, cum să-ţi spun? Cu vorba ta, să tragă de timp! Puşoiu Iuliana: Bineînţeles…[neinteligibil…] Gherbovan Silinescu Claudia: Da eu te întreb. Puşoiu Iuliana: Au fost de rea credinţă. Gherbovan Silinescu Claudia: Asta s-a executat. A şi expirat. Şi a, s-au terminat lucrările…făcute în baza ei… Puşoiu Iuliana: Atunci nu mai are nici un efect. Gherbovan Silinescu Claudia: Şi s-a făcut şi procesul verbal de recepţie finală de terminare a lucrărilor. Aşa că… Puşoiu Iuliana:Draci şi uscaţi. Că chiar că n-are nicio. Da mă rog…lasă-i în pace să se descurce acolo. Ce treabă ai tu? Gherbovan Silinescu Claudia: Da. Puşoiu Iuliana: Chiar n-ai nici una. Aşa că calmează-te, linişteşte-te şi… *** De asemenea din actele de urmărire penală efectuate, rezultă cu certitudine faptul că, pentru ziua de 13.02.2011 (dată la care și-a serbat ziua de naștere  inc. Pușoiu Iuliana), a fost efectuată o rezervare cu următoarele elemente :,,13.02.2011 DUMINICĂ 4 PER. ORA 1330 GHERBOVAN RADU”. Urmărirea penală nu a putut identifica persoanele care să ofere detalii despre modul în care a fost organizată și achitată acea masă, însă datele din notele de plată, analizate prin prisma criteriilor referitoare la oră și numărul de persoane, raporate la aspectele rezultate din convorbirile telefonice anterior descrise: [ „Puşoiu Iuliana: …Da’ şi duminică pe la unu jumătate-două fără un sfert, ne întâlnim undeva. …că mă mai consult cu Raluca, Coni…Claudia, să vedem! Da vine şi Radu? Deci ca să-i transmiţi lu bărbatu-tău! ….Să mă consult şi cu ei? Să vedem. ….Că RADU e mai priceput în chestii din astea. ….Puşoiu Iuliana: Nu ştiu. ,,Deci vine Radu,,? Păi fără Radu o invitam pe Claudia duminică la prânz? Fără RADU, Cum? ] reduc sfera de căutare și au condus la identificarea a trei note de plată,pentru invitaţii menţionaţi în convorbiri(4 -5 persoane) astfel: -nota de plată emisă la ora 15:24:16, cu o valoare de 441,00lei, din care rezultă consumul unor produse de către un număr de 3-4 persoane (4 Pepsi 330 ml, 3 Tabouleh, 2 Humus, etc); -nota de plată emisă la ora 15:57:18, cu o valoare de 443,00lei, din care rezultă consumul unor produse de către un număr de 3-4 persoane (4 porții de pâine, 4 ayram, 2 humus Beiruty, etc); -nota de plată emisă la ora 14:29:31, cu o valoare de 538,00lei, din care rezultă consumul unor produse de către un număr de 3-4 persoane (5 porții de pâine libaneză, un Amaretto și 4 Campari Orange, 3 cafele,  etc); Având în vedere motivul organizării acelei mese, respectiv sărbătorirea zilei de naștere a inc. Pușoiu Iuliana, supoziția rezonabilă este că cel mai probabil consumația a fost cea consemnată pe ultima notă de plată, respectiv cea cu valoarea de 538 lei. Mai mult, dovada faptului că petrecerea de ziua ei a fost însoţită şi de un cadou rezultă din …când Puşoiu Iuliana şi  Gherbovan Silinescu Claudia vorbesc despre petrecere  …şi despre ceea ce îi oferise Gherbovan Silinescu Radu primei, fiind relevante discuţiile dintre cele două din fragmentul de mai jos, din care rezultă că a primit bijuterii cercei şi pandant cu lănţişor, chiar dacă nu sunt menţionate explicit: Puşoiu Iuliana: …Păi da normal. Am vrut să te sun de o mie de ori. Gherbovan Silinescu Claudia: Radu…Zice Radu… Puşoiu Iuliana: Sunt superbe! Gherbovan Silinescu Claudia: Auzi1 Zice Radu: ,, Vezi să le…[…]. Puşoiu Iuliana: Asta-i Lilica! …. Puşoiu Iuliana: Aşa . Că…deci să şti că sunt superbe. Gherbovan Silinescu Claudia: Ce i-am spus lui RADU? Puşoiu Iuliana: Mulţumesc….Aşa că sunt foarte încântată….Îţi mulţumesc mult de tot! Gherbovan Silinescu Claudia: Mă bucur că eşti încântată. Şi eu îţi mulţumesc… Puşoiu Iuliana: …Şti cum sunt? Superbe! Supe….E drept că eu am o gaură tâmpită într-o ureche şi unu stă mai… căzut. Da nu mă interesează. Că sunt atât de frumoase…Iar acesta…vai de mine! Nuu! Că sunt superbe. Iar acesta…ă de la gât, e splendid! Când le-o vedea asta, cred că leşină…Sunt splendide…Chiar …îmi vin extrem de frumos. Mă bucur din tot sufletul şi îţi mulţumesc. Gherbovan Silinescu Claudia: Mă bucur . Să fi sănătoasă… Acelaşi avocat Gherbovan Silinescu Radu a suportat plata excursiei pe care judecătoarea Puşoiu Iuliana a efectuat-o în Malaezia în perioada 20 aprilie 2011 - 27 aprilie 2011(atât costurile de transport cât şi cazarea) după ce aceasta a soluţionat cele două dosare menţionate. Potrivit probelor administrate în cauză, rezervarea pentru KualaLumpur Malaezia Mandarin Oriental  a fost făcută la data de 24.02.2011 de către Nica Florentina Nadejda de la firma SC Marshal Turism SRL pentru clientul Gherbovan Silinescu Radu Sub aspectul celor dezvoltate este relevant probatoriul administrat în cursul urmăririi penale din care a rezultat că în perioada 1.03.2011 – şi până la plecarea în excursie, timp de peste 30 zile,preocuparea constantă a soţilor Gherbovan Silinescu, în mod deosebit a inculpatei Gherbovan Silinescu Claudia a fost să se asigure că rezervarea cazării, biletelor, şi tot ce înseamnă un confort al unui sejur reuşit sunt asigurate inculpatei Puşoiu Iuliana. Sunt edificatoare, probele din care rezultă că încă de la data de 1.03.2011  inculpata Gherbovan Silinescu Claudia a stabilit la agenţie cu rezervarea biletelor în Malaezia pentru Puşoiu Iuliana, ştiind exact că îi va oferi acesteia cazarea cu Georgia, fiica sa, aşa încât, chiar i-a subliniat agentei de turism să procedeze întocmai ca în iarnă[ a se vedea convorbirile telefonice …când pentru perioada 28.12.2010 – 9.01.2011 Gherbovan Silinescu Claudia a dorit să ofere numitei Puşoiu Iuliana un  pachet turistic pentru o croazieră în SUA dar nu au mai efectuat croaziera în SUA şi în mod evident în discuţia cu agenta de turism  se fereşte, ocoleşte pronunţarea numelui acesteia Puşoiu Iuliana…şi  foloseşte asocierea unor evenimente pentru a-i împrospăta acesteia memoria, spunându-i  doamna P…idem ca în iarnă…şi dându-i  detalii de tipul…în aceeaşi perioadă cu Georgia…îi spune numitei Nica Florentina Nadejda ai acolo numele - Gherbovan Silinescu Claudia şi martora de la agenţia de turism discută detaliile excursiei oferită ca mită judecătoarei Puşoiu Iuliana şi că era o înţelegere tacită, o obişnuinţă ca martora să se ocupe de rezervări, iar prima să intermedieze transmiterea foloaselor pentru a-l ajuta pe soţul său, un obişnuit avocat al cauzelor pe care le judeca la ÎCCJ , inculpata: **** Gherbovan Silinescu Claudia: Am o rugăminte ….În aceeaşi….Perioadă cu G…Şti la ce mă refer N N F: Mda… G S C:Că nu-ţi spun mai multe. N N F: Nu, nu ! Gherbovan Silinescu Claudia: Că eşti fată deşteaptă. La fel …ă, vezi că e doamna aia care trebuia să meargă cu noi în iarnă şi n-a mai mers. Ai acolo numele. N N F:Îhî. Doamna…. Gherbovan Silinescu Claudia: Şti de cine vorbesc da? N N F: Da, da, da! Gherbovan Silinescu Claudia: Cu P şi cu . NNF: Iarnă… Gherbovan Silinescu Claudia: P şi cu… N N F Da, da, da! Idem G. Gherbovan Silinescu Claudia: Aşa. Idem ca astă iarnă. Idem ca ... Douăzeci, cu douăzeşi şapte. N F:Nu mai spuneţi că ştiu Gherbovan Silinescu Claudia: Şi îi faci la fel ca      că ele o să vină împreună. NNF:Îhî. OK. **** Datorită faptului că inculpata Gherbovan Silinescu Claudia nu a comunicat datele inculpatei Puşoiu Iuliana şi era presată de timp pentru a realiza rezervările, prima  a fost apelată de şeful agentei de turism şi patronul Marshhal Turism,cu care se afla în relaţie apropiată, fiind avocat al firmelor acestuia, inclusiv în litigiile de la instanţa supremă, la rândul său o persoană prezentă în anturajul inculpaţilor din prezenta cauză şi aflată permanent la curent cu excursiile acestora, mesele de la restaurantul său, deoarece a participat la astfel de evenimente. Convorbirea telefonică a celor doi este relevantă deoarece scopul pentru care A I a apelat-o pe Gherbovan Silinescu Claudia a fost unul singur:comunicarea de către inculpată a numelui persoanelor care urmau să plece în excursia din Malaezia, la care şi acesta participa, deoarece problema banilor o tranşau cei doi cu altă ocazie. Acest fapt relevă,fără a fi decisiv, raportat la dezlegarea prezentei cauze, fie şi numai pentru argumentul că nu există vreo implicare infracţională a numitului Antonescu Ion, statornicirea unei optici îndelung palpată în materia relaţiei dintre agenţia sa de turism,  clienţii,, Gherbovan Silinescu,, şi prietenii acestora. Astfel, inculpata Gherbovan Silinescu Claudia doar telefona angajatei firmei martora N F N(de altfel, aceasta cu ocazia audierii a şi precizat expres că nu a întâlnit-o pe Gherbovan Silinescu Claudia niciodată, că doar vorbeau la telefon şi soţul acesteia Gherbovan Silinescu Radu venea la agenţie) şi solicita rezervări, excursii, pentru Puşoiu Iuliana şi Bîrsan Gabriela Victoria , iar asupra modului în care se realiza plata pentru diferite servicii, exista derogare. Chiar dacă serviciile erau cumpărate pentru ei sau prin intermediul lor pentru judecătoarele menţionate, cadrul obişnuit funcţional, clasic de dreptul consumatorului( serviciu – plată) era ignorat, fiind avocaţii firmei şi prieteni cu patronul, plăteau prin intermediul Cabinetului de avocatură, sub formă de servicii pentru acest cabinet. Desigur că, nici această împrejurare nu este importantă în dezlegarea  penală a cauzei, dar relevă un comportament: soţii Silinescu se ocupau şi plăteau excursiile, deplasările cu avionul ale celor două judecătoare, folosind relaţia cu patronul firmei, iar acestea din urmă ofereau la schimb servicii judiciare. În acest context este relevantă Gherbovan Silinescu Claudia: Da IOANE! Antonescu Ion: Te pup! Ce faci? Gherbovan Silinescu Claudia: Nu fac bine deloc. Uite am fost la spital… Antonescu Ion: Aoleu! După care intră direct în subiect: Hai că…îmi cer ăştia de la EL – Al numele persoanelor şi dă-mi numele. Banii rămâne mai târziu, da… Gherbovan Silinescu Claudia: Păi nu…Ţi-am spus. De pe douăzeci şi şapte, alea sunt sigure…adică perioada stabilită pentru inculpata Puşoiu Iuliana.     Astfel, este relevantă şi discuţia care a urmat în data de 14.03.2011 între inculpata Gherbovan Silinescu şi  Antonescu Ion, şeful agenţiei căruia îi spune că e supărată că Flori, angajata sa i-a facturat tot…că nu mai ştie exact ce persoane merg în excursie…în Malaezia, aşa încât rezultă că vorbeşte ca şi cum Antonescu Ion  cunoştea lista celor care merg în Malaezia. La rândul său Antonescu Ion a întrebat-o dacă o altă problemă anterioară s-a rezolvat pentru că el tocmai a dat circulara şi dacă a zis ceva? Cine să zică!?()fără să întrebe şi Flori a tratat-o ca pe orice client…şi mai e supărată că Flori  ar fi povestit numitei Bîrsan Gabriela Victoria că Gherbovan Silinescu Claudia  pleacă în vacanţă, iar aceasta din urmă nu dorea ca Bîrsan Gabriela Victoria să ştie că pleacă împreună cu Puşoiu Iuliana …apoi la întrebarea lui Antonescu îi spune că nu se poate întâlni cu acesta mâine adică în 15.03.2011 că, are de pregătit pentru cauza acestuia  întâmpinarea că are marţea dosarul acestuia la ÎCCJ, Secţia de contencios administrativ şi fiscal . În data de 17.03.2011 din nou inculpata Gherbovan Silinescu Claudia a vorbit cu martora NF N pentru a se asigura de transportul în Malaezia pentru Georgia şi prietena ei. Aşadar, deodată inculpata  Puşoiu Iuliana era prietena fiicei sale()…şi i-a spus practic să  factureze pe cabinet biletele şi sejurul acesteia…] În acelaşi sens, în data de 7.04.2011 din nou grijulie, inculpata  Gherbovan Silinescu Claudia a sunat-o pe martora  NFN pentru a se asigura că –i face factură lui Puşoiu Iuliana şi pentru a se asigura că aceasta este menţionată  pe voucher –ul Georgiei[toată grija era determinată de faptul că plecau înaintea lui Georgia şi Puşoiu De asemenea în data de 7.04.2011 inculpata Gherbovan Silinescu Claudia i-a solicitat telefonic martorei Nica Florentina Nadejda de la agenţie să – i dea separat factură pentru biletul de avion …acela singur de avion …să-l dea femei…şi se asigură că pe voucher ul Georgiei este trecută şi Puşoiu Iuliana…iar martora i-a spus că nu este trecută, dar i-a confirmat  că a anunţat la hotel( **** Sunt relevante sub aspectul faptului că inculpata Gherbovan Silinescu Claudia s-a ocupat de rezervarea biletelor inculpatei Puşoiu Iuliana , fragmentele din data de 7.04.2011, ora 16:28:19: filele 248 -249 vol.4: Gherbovan Silinescu Claudia: auzi, fii atentă, şti ce voiam ? Vroiam să-mi dai separat factură pentru biletu, acela singur de avion… Nica Florentina Nadejda: Ă,ă…da, da, pot să fac lu… Gherbovan Silinescu Claudia: Ca să i-l dau femeii, ştii, să nu… Nica Florentina Nadejda: Da, da, da! Da, cum să nu! Da…da, da, da , pentru doamna aceea…păi…! Gherbovan Silinescu Claudia: Ia…da , iar pe vaucherul GEORGIEI este şi ea trecută,nu? Nica Florentina Nadejda: Nu este trecut pe vaucher, da, este anunţată la hotel. Gherbovan Silinescu Claudia: A, păi să n-aibă probleme, acolo… Nica Florentina Nadejda: Nu, nu, nu, păi am confirmarea de la hotel, cu numele, cu tot… Gherbovan Silinescu Claudia: A, bun, bun…A bun, perfect, perfect, perfect! Nica Florentina Nadejda: Sunt confirmate toate, aşa şi atunci luni dacă vă… Gherbovan Silinescu Claudia: Aha, şi cu căsuţele ce-ai făcut? Nica Florentina Nadejda: Cu căsuţele au rămas ocean view not….nu front view…front ocean… Gherbovan Silinescu Claudia: Păi, da, nici nu cred că există, există front ocean? Nica Florentina Nadejda: Ei mi-au zis că sunt două rânduri de vile, acum din… Gherbovan Silinescu Claudia: A, sunt două rânduri? …Da faţă în faţă cu oceanul… Nica Florentina Nadejda: Doar cu vedere? Gherbovan Silinescu Claudia: Nu ştiu să-ţi spun! Nica Florentina Nadejda: Că asta vorbeam şi eu cu domnu RADU şi …. Gherbovan Silinescu Claudia: Sper să n-avem probleme la… Nica Florentina Nadejda: Ăă…am vorbit, am reconfirmat, am anunţat că veniţi, i-am …i-am rugat din suflet, să şti…. Gherbovan Silinescu Claudia: Le-ai făcut şi cu transferul, cu tot, că noi, mai ales că noi plecăm, miercuri( sublineim că soţii Gherbovan pleacu cu o săptămână înaintea inculpatei Puşoiu Iuliana) Nica Florentina Nadejda: Da, v-am făcut, pentru dumneavoastră… **** Preocuparea inculpatei Gherbovan Silinescu Claudia, care l-a suplinit în demersurile de detaliu pe soţul său, inculpatul Gherbovan Silinescu Radu, pentru toate etapele plecării în Malaezia, cu scopul de a fi cât mai bine ascunsă, atât împrejurarea plecării inculpatei Puşoiu Iuliana cât şi împrejurarea că plata nu a fost făcută de către aceasta, a fost continuă, zi după zi, şi rezultă din întreg probatoriul administrat, relevând o grijă exagerată a acesteia(telefoane la agenta de turism zilnic, vorbire codificată, aranjamente să vadă dacă e biletul, e rezervarea, e totul perfect, o slugărnicie interesată). Aşadar, probele administrate în cursul urmăririi penale au relevat fără dubiu o cârdăşie infracţională  între ,, excursionişti  şi interesele din dosare,,. De altfel, analiza documentelor referitoare la acea excursie la care au participat mai multe persoane(care şi-au achitat biletul) reflectă un aspect extrem de sugestiv – numai pe acest document care privea rezervarea pentru sejurul judecătoarei Puşoiu Iuliana apare menţiunea on extra person, restul persoanelor  care au dorit să facă excursia şi-au dat numele. Din punct de vedere caracterial acest fapt relevă în mod jenant că inculpata, magistrat s-a pretat la a accepta să fie trecută pe cazarea cuiva ca on extra person doar ca să nu plătească, mai exact ca să fie plătită pentru serviciul prestat în dosarele celor interesaţi. De altfel, cu ocazia audierii la data de 18.10.2011,  martora Nica Florentina Nadejda, salariată a SC Marshal Turism ca agent de turism, din anul 1996 a precizat expres că, pentru familia Gherbovan Silinescu  dar şi pentru alte persoane a efectuat numeroase rezervări pentru servicii de transport şi cazare din anul 2008. A arătat că pe numita Gherbovan Silinescu Claudia nu a întâlnit-o niciodată, ci numai la telefon a vorbit cu aceasta, iar la sediul Marshal Turism venea doar soţul acesteia, inculpatul Gherbovan Silinescu Radu căruia îi prezenta ofertele pentru transportul aerian al diverselor destinaţii  şi în funcţie de opţiuni aceasta efectua demersurile pentru rezervare şi facturare.( fila nr.6 – 7 vol.3) Referitor la rezervările efectuate pentru perioada 13 – 27.04.2011 Kuala Lumpur şi Langkawi , aceaşi martoră a precizat că acestea au fost facturate conform a două facturi.De asemenea, martora a precizat că în cursul lunii februarie 2011 a avut o discuţie telefonică cu Gherbovan Silinescu Claudia care dorea oferte de transport şi cazare pe ruta Bucureşti – Langkawi ,cu întrerupere două trei zile la Kuala Lumpur, perioada deplasării fiind 13.04.2011 – 27.04.2011, şi dorea separat pentru fiica sa Bojin Adina Georgia  în perioada 20.04.2011 – 27.04.2011, fără a-i preciza la acel moment că ar merge cu fiica sa şi inculpata Puşoiu Iuliana. În acest context, martora a arătat că i-a prezentat, după ce a făcut verificări, inculpatei  Gherbovan Silinescu Claudia oferta finală, a făcut rezervare pentru 3 bilete de avion pe numele Gherbovan Silinescu Claudia, Gherbovan Silinescu Radu, Bojin Adina Georgia, cazare pentru soţii Gherbovan Silinescu la Hotel Mandarin Oriental din Kuala Lumpur(cameră dublă), iar la Langkawi a rezervat două vile duble, una pentru perioada 16.04.2011 – 26.04.2011, rezervată soţilor Gherbovan Silinescu, iar cealaltă vilă pe numele Bojin Adina Georgia, fără a fi trecută şi Puşoiu Iuliana. (…) *** După 27.04.2011 (deci după întoarcerea din sejurul din Malaezia) datorită faptului că în perioada 5.04.2011 – 12.04.2011  au fost divulgate de către inculpaţii Pandrea Anton şi Corbu Corina date privind  investigaţia prezentă, pentru a disimula primirea mitei, sub forma excursiei în Malaezia de către inculpata Puşoiu Iuliana, la sediul Marshal Turism s-a prezentat inculpatul Gherbovan Silinescu Radu şi a solicitat ca firma să elibereze factură pentru aceasta. Cu acest prilej, martorei Nica Florentina Nadejda, inculpatul Gherbovan Silinescu Radu i-a spus că ar fi primit banii ce reprezentau contravaloarea biletului de avion pe care el îl plătise  pentru inculpata Puşoiu Iuliana şi a dorit ca firma să elibereze o factură în acest sens pe numele acesteia( fila nr.10 vol.3 declaraţia martorei Nica Nadejda Florentina din data de 18.10.2011). Conform documentelor de la sediul firmei a rezultat  că valoarea biletului de avion pentru Puşoiu Iuliana a fost 1884 euro, dar  martora a declarat cu ocazia audierii că a greşit şi a trecut suma de 1860 euro, greşeala provenind din faptul că, potrivit tot spuselor sale, s-ar fi raportat la biletele de avion rezervate familiei Gherbovan Silinescu. Inculpatul Gherbovan Silinescu Radu a determinat-o pe martora Nica Florentina Nadejda să întocmească acele stornări false, pentru  a- i constitui probă inculpatei Puşoiu Iuliana . Au reuşit acest lucru doar pentru valoarea biletului de avion, deoarece sejurul în Malaezia al inculpatei Puşoiu Iuliana a rămas achitat tot de soţii Gherbovan Silinescu. De altfel, martora a declarat expres că nici nu o cunoaşte pe inculpata  Puşoiu Iuliana şi nu ştie cine este persoana respectivă. Aşadar, principalul scop al acestor demersuri infracţionale efectuate de către inculpaţii Gherbovan Silinescu Radu şi Puşoiu Iuliana, după divulgarea datelor privind ancheta de către inculpaţii Pandrea Anton şi Corbu Corina Alina l-a constituit producerea de probe inclusiv prin instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată a martorei Nica Nadejda Florentina. Prin urmare, nici un element de fapt nu face dovada că Puşoiu Iuliana a fost un  turist onest care şi-a achitat excursia. Este imposibil de acceptat apărarea sa, aşa cum a încercat să o prezinte prin declaraţia din data de 7.10.2011 conform căreia: ,,în martie sau începutul lunii aprilie 2011 s-a întâlnit în faţa biroului său, pe holul ÎCCJ, cu inculpatul Gherbovan Silinescu Radu şi i-a dat acestuia suma de 2400 euro pentru excursia din Malaezia, pentru care ar fi primit factură de la acesta abia în 27.04.2011 când a revenit din Malaezia, dar numai pentru suma de 1800 euro, preţul transportului…şi nu s-a interesat  şi nu a cerut acestuia explicaţii pentru faptul că pe factură nu se regăsea întreaga sumă…,, . Şi dacă admitem că ar fi fost împrumutată de către inculpatul Silinescu Gherbovan Radu cu bani pentru excursie, într-o astfel de variantă, Puşoiu Iuliana s-ar fi aflat pe listele de rezervări ale agenţiei,aşa cum s-au regăsit toţi cei care au făcut parte din grupul cu care aceasta a petrecut sejurul şi ar fi fost cuprinsă în toată cronologia demersului de pregătire, rezervare şi deplasare în vacanţă. Ori, din probele administrate rezultă cu evidenţă că este singura din grup care nu a figurat pe lista de rezervare la hotel, ci doar pe biletul de avion căci nu au avut cum să încalce această regulă strictă a companiilor aeriene. Rezumând rezultă că, probele administrate în cauză au relevat achitarea de către inculpatul Gherbovan Silinescu Radu a unui pachet de servicii turistice non UE pentru destinaţia KualaLumpur Malaezia pentru perioada 13.04.2011 – 27.04.2011, în cuantum de 6714 euro la data de 31.03.2011. Însă, în succesiunea evenimentelor este important de relevat că aceste acte de transfer sume bani, prin intermediul Cab avocat Gherbovan Silinescu, provenind de la firme controlate de inculpatul Chiriac Gabriel nu s-au manifestat ca acte izolate, ci ca acte cu caracter periodic, pentru a ascunde destinaţia acestora, respectiv plata excursiilor, biletelor de avion, oferite judecătoarelor Puşoiu Iuliana şi Bîrsan Gabriela Victoria pentru servicii judiciare ilegale, după care le scădeau din firmă, ca fiind consultaţii juridice. Astfel,  în data de 12.04.2011 orele 10.55, 10.59, 11.01 prin intermediul mesajelor telefonice dintre inculpatul Chiriac Gabriel şi inculpata Gherbovan Silinescu Claudia primul i-a transmis celei de-a doua că a transferat suma de 30.000 lei aferentă Marshal, iar imediat aceasta l-a contactat pe inculpat, aşa încât rezultă cu evidenţă că, cel puţin suma de 5000 lei trecută în documente în mod nereal ca reprezentând servicii şi consultanţă juridică a servit dării de mită, sub forma achitării sejurului în Malaezia. Sub acelaşi aspect, probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale, au relevat că, în registrul de casă al Cabinetului de avocatură Gherbovan Silinescu şi anterior, la data de 5.04.2011 Romarta(firmă controlată de Chiriac Gabriel transferase suma de 5.000 lei.Mai departe aceasta a transmis soţului său Gherbovan Silinescu Radu să scoată respectiva sumă ce fusese trimisă de Chiriac Gabriel şi să efectueze plata către operatorii de turism.(vol 4 filele 252, 253). Sub aceste aspect sunt relevante mesajele şi convorbirile telefonice din data de 12.04.2011dintre Gherbovan Silinescu Claudia şi Chririac Gabriel urmate de convorbirea dintre prima şi soţul său Gherbovan Silinescu Radu: SMS Chiriac Gabriel către Gherbovan Silinescu Claudia: vă rog să-mi daţi voie Lilianei să vină să plătească nişte facturi din care plătim 20.000 lei către…şi 30.000 lei către Marshal. Sărut mâna! SMS Gherbovan Silinescu Claudia către Chiriac Gabriel: În regulă, dar Simonei trebuie să-i plătim în dolari, aştept să vină Radu să meargă la bancă! Gherbovan Silinescu Claudia: Iubitu, poţi să vorbeşti? Gherbovan Silinescu Radu: Da…da zi! Gherbovan Silinescu Claudia: Vezi că m-a sunat…mi-a trimis şi mail… Gherbovan Silinescu Radu: Aşa! Gherbovan Silinescu Claudia: Să trimiţi lu, Simona…ăă…că mi-a făcut el plata, şase mii şase sute două zeci şi şapte de dolari…Stai că mă sună Flori, te sun după aia, te rog…vorbeşte cu Flori apoi îl resună….trebuie să trimiţi trezeci d emii trei sute de milioane lei vechi la Flori la Marshal…să-ţi dea Flori factura… Aşadar, probele relevă că suma de bani folosită de Gherbovan Silinescu Radu pentru plata excursiei în folosul necuvenit al judecătoarei Puşoiu Iuliana în Malaezia, provenea de la firma ROMARTA, destinaţia acestora fiind în mod nereal menţionată ca servicii de consultanţă juridică,,. Prin urmare, în perioada 2010 -2011 SC Romarta SRL a transmis avocaţilor Gherbovan Silinescu Radu şi Gherbovan Silinescu Claudia, prin intermediul cabinetului de avocatură ,,SCA Gherbovan Silinescu,, unde sunt asociaţi, sume de bani respectiv 113.707,83 lei (echivalentul a 27.000 euro la cursul din anul 2010 )cunoscând că încheierea şi justificarea sumelor prin folosirea unor contracte care atestau prestare  de  asistenţă ori consultanţă juridică reprezintă doar o disimulare a destinaţiei banilor, în realitate fiind transmise/respectiv primite acele sume pentru a fi însuşite în nume propriu de către soţii avocaţi sau  folosite pentru dare de mită, cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă în legătură cu soluţionarea dosarelor  de contencios administrativ. Aceste operaţiuni juridice efectuate de Chiriac Gabriel, prin intermediul SC Romarta SRL şi ,,SCA Gherbovan Silinescu, la solicitarea şi cu sprijinul soţilor Gherbovan Silinescu, în scopul împiedicării identificării destinaţiei sumelor destinate mitei şi traficului de influenţă le-a constituit încheierea fictivă a unor ,,contracte de asistenţă juridică,, tranzacţii succesive efectuate, cunoscând că acestea nu se bazează pe operaţiuni nereale descrise la pct. III, IV, V, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea şi complicitate la spălarea banilor prevăzute de art.23 alin.1 lit. b,  actual 29 alin.1 lit b. din Legea 656/2002. SCA ,,Gherbovan –Silinescu” . Concluzia se impune şi rezultă din coroborarea convorbirilor telefonice anterior descrise cu actele de control întocmite de organele fiscale în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012,când  au fost efectuate verificări și controale încrucișate cu privire la operațiunile comerciale evidențiate în actele contabile ale SCA Gherbovan - Silinescu. Rezultatul verificărilor , strict legat de relația dintre societatea civilă de avocați și S.C. Romarta SRL, evidențiază faptul că, începând cu data de 03.10.2001 și până la 27.09.2011 între cele două societăți au fost încheiat 11 contracte având ca obiect consultanță de specialitate și asistență juridică.  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.