Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Execuţiile din Kuweit reflectă o tendinţă alarmantă în Orientul Mijlociu - HRW

Organizaţia Human Rights Watch (HRW) a criticat joi suspendarea unui moratoriu de patru ani asupra execuţiilor condamnaţilor la moarte în Kuweit, estimând că acest lucru reflectă o "tendinţă alarmantă" în Orientul Mijlociu, informează AFP, conform agerpres.

"Executarea a şapte persoane, în 25 ianuarie, evidenţiază o tendinţă alarmantă în regiune, ce constă în a recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea", a subliniat într-un comunicat directoarea HRW pentru Orientul Mijlociu, Sarah Leah Whitson.

Citeşte şi: CEDO este sufocată de plângerile venite din Turcia. Activitatea Curţii poate fi BLOCATĂ

Un membru al familiei regale din Kuweit şi o femeie declarată vinovată pentru că a provocat un masacru din gelozie incendiind un cort în care avea loc petrecerea de nuntă a fostului ei soţ au fost executaţi prin spânzurare miercuri, împreună cu alţi cinci condamnaţi, primele execuţii în Kuweit de după 2013.

"Guvernul kuweitian ar fi putut prelungi moratoriul, în loc să spânzure aceste şapte persoane", a adăugat Whitson, estimând că regatul kuweitian se îndreaptă "într-o direcţie greşită".

HRW a atras atenţia cu privire la creşterea numărului de puneri în aplicare a pedepsei capitale în Orientul Mijlociu, amintind că Bahreinul a suspendat în ianuarie un moratoriu de şase ani, executând trei oameni.

În decembrie 2014, Iordania a executat 11 condamnaţi la moarte, după un moratoriu de opt ani.

Arabia Saudită şi Iranul sunt ţările unde numărul de execuţii este printre cel mai ridicat din lume, mai scrie HRW. Din 2014, Arabia Saudită a executat mai mult de 400 de condamnaţi la moarte, iar Iranul a executat 437 numai în 2016, potrivit organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului în această ţară.

Citeşte şi: SUA emit un avertisment de călătorie în Turcia. Risc MAJOR de atentate împotriva americanilor

Miercuri, Amnesty International a calificat execuţiile din Kuweit drept "şocante şi profund regretabile". "Reluând execuţiile, autorităţile kuweitiene dau dovadă de un dispreţ nejustificat pentru dreptul la viaţă", a notat Samah Hadid, directorul-adjunct pentru campanii din cadrul Biroului regional al Amnesty la Beirut.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.